Extras din proiect
Capitolul I PREZENTAREA GENERALĂ A S.C. WINDOOR S.A.
1.1 Denumirea, forma juridică, obiectul de activitate, sediul şi durata societăţii
- Denumirea societăţii
Firma analizată se numeşte S.C. WINDOOR S.A. Toate documentele, facturile, publicaţiile şi celelalte acte emise de către societate se vor întocmi în conformitate cu articolul 44 din ” Legea nr. 31/1990 ”. Pe înscrisurile şi actele societăţii se vor menţiona denumirea, sediul, urmate de menţiunea „ Societate pe acţiuni”.
Sigla organizaţiei este următoarea:
Sloganul firmei: „ Calitate şi confort pentru căminul tău!”
- Forma juridică
Societatea este persoană juridică română, având forma juridică de societate pe acţiuni, cu capital integral privat. Aceasta îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu legile române şi actul constitutiv.
Firma de comerţ este înregistrată la Registrul Comerţului din Judeţul Bacău la nr. J 22/600/2002 la data de 1 Septembrie 2002, având codul unic de înregistrare R15344476.
Codul CAEN : 5248 – Comerţul cu amănuntul, în magazinele specializate, al altor produse n.c.a.
- Obiectul de activitate
Obiectul de activitate al SC WINDOOR SA cuprinde comerţul cu:
o Tâmplărie
o Uşi de garaj
o Glafuri
o Perdele
o Draperii
o Jaluzele
o Plase de insecte
o Rulouri
o Copertine
o Alarme
Alte activităţi:
- 4521 – Construcţii de clădiri şi lucrări de geniu
- 4525 – Alte lucrări speciale de construcţii
- 4542 – Lucrări de tâmplărie şi dulgherie
- 4544 – Lucrări de vopsitorie, zugrăveli şi montări de geamuri
- 4545 – Alte lucrări de finisare
- 5246 – Comerţ cu amănuntul cu articole de fierărie, cu articole din sticlă şi cu cele pentru vopsit
- 5113 – Intermedieri în comerţul cu material lemnos şi de construcţii
- 5118 – Intermedieri în comerţul specializat în vânzarea produselor cu caracter specific, n.c.a
- 5119 – Intermedieri în comerţul cu produse diverse
- 5144 – Comerţ cu ridicata al produselor de ceramică, sticlărie, tapete şi produse de întreţinere
- 5147 – Comerţ cu ridicata al altor bunuri de consum, nealimentare
- 5153 – Comerţ cu ridicata al materialului lemnos şi de construcţii
- 5190 – Comerţ cu ridicata al altor produse
- 6024 – Transporturi rutiere de mărfuri
- 6312 – Depozitări
- 7440 - Publicitate
- 9600 – Activităţi desfăşurate în gospodării private, de producere a bunurilor destinate consumului propriu
- Sediul societăţii
Sediul societăţii se află pe strada Carpaţi nr. 2, Bacău, Jud. Bacău.
Pe baza hotărârii Adunării Generale a Acţionarilor (AGA) şi în conformitate cu legislaţia română, firma are deschise alte trei puncte de vânzare situate astfel:
- Str. Nicolae Bălcescu, nr, 7
- Str. Prelungirea Bradului, nr. 56
- Str. Republicii, nr. 34
Depozitul SC WINDOOR SA este situat pe Str. Milcov, nr. 47
- Durata societăţii
Durata societăţii este nelimitată, începând cu data înregistrării la registrul Comerţului. Aceasta este menţionată în actul constitutiv al societăţii.
1.2 Capitalul social şi acţiunile societăţii
A. Capitalul social
În momentul constituirii societăţii comerciale, capitalul a fost de 4.000.000 RON împărţit în 100.000 de acţiuni cu o valoare nominală de 40 RON pe acţiune.
B. Majorarea sau reducerea capitalului social
Capitalul social poate fi majorat sau redus numai pe baza hotărârii AGA. Reducerea capitalului social va putea fi efectuată după trecerea a două luni din ziua în care hotărârea a fost publicată în Monitorul Oficial.
Hotărârea de reducere trebuie să respecte limita minimă de capital necesară funcţionării societăţii, prevăzută de articolul 30 din legea 31/1990 cu actualizările sale. La publicare trebuie menţionate motivele pentru care se face reducerea precum şi procedeul ce va fi utilizat pentru efectuarea ei.
Societatea pe acţiuni îşi va putea majora capitalul social cu respectarea dispoziţiilor prevăzute pentru constituirea societăţii ( Articolul 212 – alin. 1 ).
Capitalul social se poate mări prin emisiunea de acţiuni noi, prin majorarea valorii nominale a acţiunilor existente în schimbul unor noi aporturi în numerar sau în natură, decizie hotărâtă numai cu votul tuturor acţionarilor
Preview document
Conținut arhivă zip
- Analiza Activitatii si Dezvoltarea SC Windoor SA.doc