Analiza cheltuielilor bugetului de stat

INTRODUCERE

Dezbaterile economice cu privire la mărimea şi rolul cuvenit statului este universală, de la Adam Smith încoace. Cu toate acestea, măsurarea nivelului, evoluţiei şi eficienţei cheltuielilor publice reprezintă o problemă empirică destul de delicată, deoarece necesită date care, la nivel internaţional, sunt încă insuficiente. Aceleaşi motive le fac, însă, de interes la momentul actual.

În ceea ce urmează, ne propunem să studiem comparativ cheltuielile publice şi eficienţa acestora la nivelul a trei state europene, şi anume Austria, Marea Britanie, şi, bineînţeles, România. Alegerea nu este aleatoare, deoarece ne propunem să comparăm trei „sisteme” de management public: sistemul germanic, care se aplică şi în Austria, sistemul anglo-saxon, care se aplică în Marea Britanie, şi sistemul românesc, de inspiraţie franceză. Pentru fiecare dintre cele trei state se analizează situaţia cheltuielilor publice pentru aceeaşi perioadă.

Instituirea sistemelor bugetare este rezultatul eforturilor depuse, în mod deosebit de burghezia aflată în ascensiune, pentru a se realiza o anumită ordine în domeniul finanţelor publice. Parlamentele au fost chemate periodic pentru a se pronunţa în legătură cu volumul şi destinaţia resurselor financiare ale statului, resurse care au fost înscrise într-un document numit bugetul de stat.

Etimologic, cuvântul buget provine din latinescul “budge” care înseamnă sac sau pungă de bani. Cuvântul a circulat în evul mediu, în Franţa, sub forma “bouge” şi “bougette” iar, în Anglia, sub forma “budget”, semnificând săculeţul sau punga în care, de obicei, erau aduse la Parlament documentele referitoare la veniturile şi cheltuielile statului. Un asemenea document a fost întocmit pentru prima oară în Anglia, la începutul secolului al XIII-lea, mai exact în anul 1215. În Europa, termenul de buget a fost utilizat, oficial, la începutul secolului al XIX-lea, în anul 1806, în Franţa. În ţările române, cuvântul “buget” apare în Regulamentele Organice, care definesc sensul termenului “biudje” prin “închipuirea cheltuielilor anului viitor”. Ulterior, noţiunea de “buget” a evoluat continuu. Motivaţia politică a elaborării sale a fost completată cu cea financiară (evitarea risipei). S-au stabilit, în timp, reguli precise (unitatea, universalitatea, anualitatea, specializarea creditelor, neafectarea veniturilor) inspirate de ideea de a realiza o gestiune eficientă a veniturilor statului şi de a înfăptui echilibrul bugetar.

Noile concepţii în domeniul finanţelor publice au adus transformări profunde noţiunii de buget. Tendinţa actuală este de a lărgi noţiunea tradiţională de buget atât în timp (bugetul plurianual) cât şi în spaţiu (buget public naţional). În acelaşi timp, noţiunea de echilibru capătă un aspect mai general (echilibru economic) şi mai dinamic (echilibru ciclic). Această evoluţie se resimte, în mod natural, asupra procedurii de elaborare şi aprobare a bugetului, în timp ce în legătură cu execuţia şi controlul bugetului transformările sunt mai puţin spectaculoase.

Noţiunea de buget poate fi abordată din mai multe puncte de vedere: sub aspect formal, sub aspect juridic, ca instrument al politicii economice şi sociale.

Sub aspect formal, bugetul public reprezintă documentul program în care statul înscrie annual marimea şi structura veniturilor şi cheltuielilor din cadrul economiei publice. Veniturile sunt grupate după caracterul lor (fiscal sau nefiscal) şi după sursa de provenienţă, în cadrul fiecărei subdiviziuni stabilindu-se nivelul încasărilor. Cheltuielile se înscriu după destinaţia pe care o capătă (pe domenii de activitate, ramuri sau subramuri) şi după conţinutul lor economic (cheltuieli de personal, cheltuieli materiale şi servicii, cheltuieli de capital, etc.) stabilindu-se nivelul acestora. Pe scurt, bugetul public reflectă activitatea privind finanţele publice ale unui stat.

Sub aspect juridic, bugetul public este actul prin care se prevăd şi se aprobă prin lege, veniturile şi cheltuielile anuale ale statului şi ale altor entităţi de drept public.

Sub aspect economic, bugetul de stat reprezintă relaţii economice sub formă bănească ce iau naştere în procesul repartiţiei produsului intern brut în legătură cu îndeplinirea funcţiilor şi sarcinilor statului.

CAPITOLUL I

METODE ŞI TEHNICI DE DIMENSIONARE A VENITURILOR ŞI CHELTUIELILOR BUGETARE

Bugetul de stat trebuie să reflecte, prin intermediul indicatorilor săi, necesităţile de resurse financiare ale statului ce decurg din înfăptuirea programului guvernamental propus pentru perioada imediat următoare şi posibilităţile de acoperire a acestor resurse, în condiţii considerate normale din punct de vedere economico-financiar. Se pune, astfel, problema dimensionării corecte a nivelului veniturilor şi cheltuielilor publice, în realizarea cărora, s-au utilizat, de-a lungul timpului atât metode clasice, cât şi moderne.

1.1. METODE CLASICE

Ca metode clasice de dimensionare a veniturilor şi cheltuielilor bugetare, avem:

• Metoda automată (a penultimei) - constă în întocmirea proiectului de buget luând ca bază execuţia bugetara a penultimului an bugetar, deoarece, ultimul an bugetar nefiind încheiat, nu poate oferi decât informaţii preliminare. Metoda este simplă, nu necesită un volum mare de lucrări, dar prezintă dezavantajul ca datele oferite drept bază sunt deja depăşite, în condiţiile unei economii în plin proces de transformare.

• Metoda majorării (diminuării) - ia în considerare rezultatele exerciţiilor bugetare pe un interval de 5 - 10 ani din perioada premergătoare anului pentru care se elaborează proiectul de buget. Astfel se determină ritmul mediu anual de creştere sau descreştere a veniturilor şi cheltuielilor bugetare. Există dezavantajul că nu ţine seama de impulsurile intervenite pe parcurs.