Analiza comercializării prouselor alimentare la o societate comercială

Eficienţa economică este o noţiune complexă prin care se înţelege obţinerea unor rezultate economico-sociale maxime şi de utilitate prin cheltuirea raţională şi economică a unor resurse materiale, tehnice, de muncă, financiare pe baza metodelor ştiinţifice de organizare şi de conducere a activităţilor umane în toate domeniile. Cu alte cuvinte, eficienţa economică este o noţiune prin care se estimează rezultatele unei activităţi economice în raport cu eforturile făcute.

Orice indicator de eficienţa economică este prezentat într-una din două forme posibile. Raportul efectelor obţinute către eforturile depuse indică cuantumul efectului obţinut dintr-o unitate de efort depusă. Fiind folosit drept criteriu pentru elaborarea deciziilor manageriale, se ţine cont de necesitatea maximizării lui. Aşadar, cu cât este mai mare acest indicator, cu atât este mai avantajoasă activitatea economică. Exemplul cel mai firesc ar fi raportul dintre profitul net şi cheltuielile legate de organizarea activităţii economice ce-l asigură. Eficienţa economică este principalul factor calitativ al creşterii economice deoarece prin ea se asigură sporirea absolută a efectelor cu acelaşi volum de efort.

Raportul dintre eforturile depuse şi efectele obţinute arată ce efort trebuie depus pentru a obţine o unitate de efect. Fiind folosit drept criteriu pentru elaborarea deciziilor manageriale, se ţine cont de necesitatea minimizării lui. Aşadar, cu cât este mai mic acest indicator, cu atât este mai avantajoasă activitatea economică. Exemplul cel mai firesc ar fi raportul dintre cheltuielile legate de organizarea activităţii economice şi profitul net obţinut din aceasta activitatea.

Orice program de activitate (producţie, investiţie, aprovizionare, desfacere etc.) presupune mai multe modalităţi de realizare. La rândul ei, fiecare modalitate are la bază mai multe variante de proiect, fiecare caracterizându-se printr-o varietate de informaţii referitoare la: eforturile; efectele; raporturile existente între acestea; durata de realizare a activităţii; durata de obţinere a efectelor economice scontate erc.

De aceea, pentru alegerea variantei optime se foloseşte un sistem de indicatori de eficienţă economică ce surprind aceste informaţii sub aspect cantitativ, dar şi calitativ. Indicatorii folosiţi în aprecierea activităţii economice se pot clasifica după mai multe criterii.

După sfera de cuprindere (şi de referinţă) se împart în: indicatori care reflectă efectele economice, şi anume: capacitatea de producţie, valoarea producţiei, profitul, încasările etc.; indicatori care cuantifică eforturile economice pentru realizarea activităţii respective, cum sunt: volumul investiţiilor, cheltuielile de producţie, structura costurile de producţie, numărul total de salariaţi etc.; indicatori care se referă la perioada în care se desfăşoară activitatea analizată (dimensiunea perioadei cercetare-proiectare-producţie-desfacere, durata de execuţie a unei activităţi, perioada până la atingerea parametrilor proiectaţi, durata de amortizare a utilajelor etc.). Indicatorii nu sunt indicatori propriu-zişi de eficienţă economică, pentru că nu asigură comparabilitatea între efectul economic obţinut şi efortul care a generat rezultatul respectiv.

Indicatori ai eficienţei economice, sunt consideraţi acei, care au ca caracteristică principală realizarea unei comparaţii între rezultatele obţinute şi resursele consumate, ţinând însă seama şi de alte elemente definitorii ale eficienţei economice (influenţa factorului timp etc.). Dintre aceşti indicatori se pot menţiona: rata profitului; productivitatea muncii; producţia la 1 mie lei capital fix etc.

Capitolul 1

Prezentarea elementelor teoretico-metodologice

1.1. Documentare

Piaţa reprezintă sfera economică în care producţia de mărfuri apare sub forma de ofertă, iar nevoile de consum sub formă de cerere de mărfuri. În literatura de specialitate piaţa este înţeleasă ca sfera economică a confruntării la un moment dat, a cererii şi ofertei unui anumit bun sau serviciu şi realizarea lor sub forma actelor de vânzare cumpărare.1 În cadrul unei economii naţionale pot exista şi funcţiona următoarele tipuri de pieţe: piaţa bunurilor şi a serviciilor, piaţa capitalurilor, piaţa muncii, piaţa titlurilor de valoare, piaţa monetară.

În analiza şi evaluarea performanţelor agromarketingului un rol important îl are criteriul conceptual al pieţei perfecte. Noţiunea de piaţă perfectă poate fi extinsă pentru cuprinderea unei perioade de timp atunci când pe piaţa respectivă cererea şi oferta nu se schimbă iar preţui rămâne uniform. Oferta cantitativă a unui produs pe piaţa de desfacere depinde, în primul rând, de beneficiul pe care-l va realiza întreprinzătorul. Oferta pe piaţa produselor de bază din agricultură este dispersată şi cantitativ neregulată.

Deoarece câştigul poate fi influenţat prin schimbările costurilor şi preţurilor se consideră că principalele cauze care influenţează oferta de produse agricole sunt următoarele:2 forţa de muncă utilizată în agricultură şi structura acesteia; mijloacele de finanţare şi facilităţi în acordarea de credite; factori socio-economici; preţul produsului oferit pe piaţă; preţul mijloacelor de producţie ; preţul produsului de substituire.