Analiza de bonitate a clienților în vederea angajării la credite

Capitolul I Principii şi reguli generale de creditare

1.1 Noţiuni privind bonitatea bancară

Principala activitate a băncilor comerciale este aceea de intermediere. Operaţiunile bancare sunt operaţiuni de pasiv, adică ope-raţiuni de atragere de resurse şi operaţiuni de activ, adică operaţiuni de plasare a resurselor.

Băncile, ca principali intermediari financiari, facilitează formarea de capitaluri disponibile şi plasarea acestora.

Creditul poate fi definit ca o formă specială de mişcare a valorilor: vânzare de mărfuri cu plata amânată sau transferarea de monedă cu titlul de împrumut.

Caracteristicile creditului sunt: subiecţii relaţiei de credit (creditorul şi debitorul), promisiunea de rambursare, termenul de rambursare, dobân-da, acordarea creditului (tranzacţia), consemnarea şi transferabilitatea.

Prudenţa bancară, destinaţia creditului, planificarea creditelor, garantarea creditelor şi rambursarea creditelor la scadenţă sunt principiile creditării.

În sens larg, clientul este persoana juridică sau fizică, care în mod frecvent sau întâmplător, apelează la serviciile băncii, în scopul satisfacerii unor nevoi, producând astfel efecte economice asupra băncii.

În sens restrâns, clientul este persoana juridică sau fizică, având deschise unul sau mai multe conturi în evidenţele băncii, o denumire clară, un sediu sau domiciliu şi adresă bine definite, un statut juridic legal, care apelează în mod constant şi frecvent la produsele şi serviciile băncii pentru satisfacerea unor nevoi, producând astfel efecte economice la nivelul băncii.

Băncile îşi împart clienţii în următoarele mari categorii de clientelă: persoane juridice (societăţi comerciale cu capital de stat, regii autonome diverse, societăţi comerciale cu capital privat, companii naţionale); instituţii bugetare; instituţii financiar-bancare; persoane fizice şi persoane fizice autorizate.

În cazul creditelor destinate persoanelor fizice (retail banking), analiza bonităţii presupune stabilirea a patru elemente de bază: volumul creditului solicitat, nivelul ratei lunare totale pe care clientul o poate plăti, numărul de rate totale în care urmează să se ramburseze creditul, nivelul dobânzii.

Banca întocmeşte scoring-ul pentru fiecare client persoană fizică şi pe baza acestuia apreciază dacă solicitantul este în măsură să asigure rambursarea şi garantarea creditului şi a dobânzii aferente.

Băncile îşi desfăşoară întreaga activitate în conformitate cu regulile unei practici bancare prudente.

Activitatea de creditare a persoanelor fizice se bazează pe identificarea şi evaluarea capacităţii de plată a solicitanţilor, ca principală sursă de rambursare a creditului şi de plată a dobânzilor.

Principalele condiţii care se cer îndeplinite de persoanele fizice (populaţie) pentru contractarea de credite sunt: să fie angajat cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată şi să realizeze venituri certe; să deschidă la unităţile băncii un cont curent; să garanteze rambursarea creditelor şi a dobânzilor aferente cu veniturile pe care le realizează, cu garanţii reale şi personale; să accepte ca plăţile din cont să fie efectuate numai prin virament; să nu înregistreze debite sau obligaţii neachitate la scadenţă către bancă şi terţi; să participe la realizarea afacerii (proiectului) cu surse proprii (dacă este cazul).

Verificarea conţinutului şi analiza documentaţiei de aprobare a creditului se fac de ofiţerul de credite prin parcurgerea următoarelor două etape: încadrarea solicitării în criteriile şi condiţiile specifice categoriei de credit solicitate; determinarea capacităţii de rambursare a creditului şi a dobânzilor aferente.

Fişa scoring prin care se determină bonitatea solicitanţilor de credit persoane fizice cuprinde opt criterii de apreciere, fiecărui criteriu atribuindu-se un număr de puncte.

Referatul de credite, împreună cu întreaga documentaţie, se prezintă de către directorul unităţii bancare care coordonează activitatea de creditare, Comitetului director.

Competenţele de aprobare a creditelor şi a scrisorilor de garanţie bancară se stabilesc în raport cu expunerea totală a băncii faţă de debitorul respectiv.

Analiza creditului reprezintă procesul prin care banca, pe baza unor informaţii furnizate de documente puse la dispoziţie de client şi a oricărei informaţii relevante obţinute din alte surse, stabileşte dacă clientul are bonitatea necesară (capacitatea de a-şi achita obligaţiile pe care urmează să şi le asume prin semnarea contractului de credit) şi urmăreşte limitarea la maxim a expunerii băncii la riscul de credit.

Procesul de analiză a creditului va cuprinde o analiză formală şi o analiză de fond, care va avea atât o dimensiune cantitativă, cât şi una calitativă.