Analiza Economică

Capitolul 1. OBIECTUL SI METODA ANALIZEI ECONOMICE

Ca orice stiinta umana sau sociala, economia politica abstrage din lumea reala un fenomen esential ale carui consecinte îi definesc obiectul. Obiectul economiei politice consta în studierea modului în care indivizii sau societatile îsi utilizeaza resursele rare pentru a-si satisface cerintele.

Demersul economistului poate fi pozitiv (sa explice ceea ce este) sau normativ ( sa defineasca ceea ce trebuie sa fie).

Metoda rationamentului economic consta în obiectivele urmarite de catre decidenti, în a identifica limitele si în a stabili cum sunt luate deciziile. Un postulat esential ghideaza aceasta analiza: se presupune ca indivizii sunt rationali, adica, întotdeauna comportamentul lor este calauzit de obtinerea maximului de satisfactie. Odata precizate obiectivele si limitele, economistul cauta solutiile “de echilibru”. Acest echilibru este definit fie la nivelul comportamentului individual, fie la nivelul fiecarei piete specifice (echilibrul partial) fie, în sfârsit, simultan la nivelul tuturor pietelor considerate (echilibrul general). Daca punctul de vedere adoptat este acela al optiunilor individuale si al interactiunilor lor cu pietele, este vorba despre o analiza microeconomica; daca punctul de vedere este acela al economiei nationale si al interactiunilor dintre variabilele economiei globale, este vorba despre o analiza macroeconomica.

1.1. OBIECTUL ANALIZEI ECONOMICE

A / Abordarea concreta si limitele ei

Daca sunt întrebati la întâmplare ne-economisti despre obiectul analizei economice, culegem cel mai adesea o lista de subiecte concrete de care se ocupa economistul: productia, consumul, schimburile, moneda, cresterea economica, inflatia, somajul etc. Reactia rapida consta aici în izolarea, din fenomenele sociale care pot fi cercetate, a acelora care ar fi în mod specific economice si ar da astfel un continut concret analizei economice. Filozofii sau economistii însisi nu au realizat mai mult decât omul de pe strada, definind economia ca o stiinta a acumularii bogatiilor sau a bunurilor.

Aristotel, patru secole înainte de Iisus Hristos, defineste stiinta economica drept “stiinta de a dobândi bogatii”. Pentru Adam Smith, în 1776, economia politica cauta cum “sa procureze poporului un venit sau hrana din belsug”, cum “sa furnizeze statului sau comunitatii un venit suficient pentru serviciul public”. În 1920, A. Marshall estimeaza ca “economia politica sau economica ( ) examineaza partea din viata individuala si sociala care se refera în mod deosebit la achizitionarea si folosirea obiectelor materiale necesare bunastarii”.

Aceasta abordare concreta întâmpina limite serioase. Este cu totul arbitrar sa decretam ca un fenomen este “economic”. Inflatia, somajul, consumul, prin mai multe aspecte, constituie în aceeasi masura fenomene politice, sociologice sau psihologice. Nu putem decortica fenomenele sociale pentru a extrage partea economica, partea politica, etc.

Pe de alta parte, pretinsele “fenomene economice” fac obiectul studiului sociologilor, psihologilor, politologilor sau istoricilor. Stiintele umane si sociale au acelasi domeniu concret de studiu: cauzele si consecintele individuale sau colective ale comportamentelor umane. Specificul care le defineste ca disciplina autonoma nu depinde de domeniul lor de studiu. Fiecare disciplina îsi propune un obiect abstract, izolând din realitate un fenomen esential, pe care îl prefera ca punct de pornire a problemelor ce vor fi analizate ulterior. Acest fenomen esential - puterea, de exemplu, pentru stiinta politica - este, pentru analiza economica, raritatea resurselor.

B / Abordarea abstracta: raritatea si optiunile

Oamenii au multe cerinte de satisfacut, dar cea mai mare parte a resurselor de care dispun pentru aceasta sunt în cantitate limitata. Economia este stiinta optiunilor devenite necesare datorita raritatii resurselor.

- Virtutile abundentei

Abundenta elimina orice problema de optiune în utilizarea resurselor. Daca resursele sunt nelimitate, se va produce totul si pentru toata lumea, pâna la satisfacerea nevoilor, nereprezentând importanta cum. Pot exista “bunuri libere”, care sunt disponibile în abundenta De exemplu, aerul pe care îl respiram este un bun liber, atâta timp cât nu exista anumite dificultati pentru a gasi aer pur; utilizarea sa nu ridica nici o problema deosebita si nu apeleaza la nici o analiza anume; aerul nu este un bun economic. Îndata ce poluarea atmosferica atinge un anumit nivel, aerul pur devine rar; indivizii si societatile efectueaza cheltuieli pentru a curata atmosfera sau a elimina poluarea; aerul redevine un bun economic.

- Raritatea impune optiuni

Odata decisa productia unui anumit bun, nu suntem indiferenti fata de metoda de productie utilizata, deoarece timpul si mijloacele de productie sunt rare si anumite metode consuma mijloace mai mult decât altele. Raspunsul la întrebarile “ce sa se produca, cum si cât sa se produca” constituie ceea ce economistii numesc problema alocarii resurselor. La problema alocarii se adauga aceea a repartizarii resurselor.

- Raritatea impune costuri

Necesitatea de a alege între utilizarile alternative ale resurselor disponibile are drept consecinta manifestarea costurilor. Toate resursele utilizate pentru producerea unui anumit bun (timp, materii prime, echipamente) nu mai sunt disponibile pentru productia altui bun. În situatia de raritate, orice activitate atrage dupa sine o renuntare: a alege ceva înseamna a renunta la satisfactiile pe care le-ar fi putut procura toate celelalte optiuni posibile. Orice activitate are un “cost de oportunitate”.

Costul de oportunitate al unei alegeri reprezinta satisfactia pe care ar procura-o optiunea care este cea mai buna posibil dintre toate celelalte optiuni disponibile.

Conceptul economic de cost este mai larg; el estimeaza o estimare subiectiva a oportunitatilor sacrificate, care nu cuprind, neaparat, numai banii cheltuiti.

- O definitie moderna a analizei economice

Lionel Robbins, în 1935 a rezumat destul de bine obiectul analizei economice:

Analiza economica studiaza modul în care indivizii sau societatea folosesc resursele rare pentru întrebuintari alternative, în vederea satisfacerii cerintelor lor.

Cea mai mare parte a economistilor contemporani considera astfel disciplina lor ca o teorie a comportamentelor umane determinate de grija de a împaca satisfacerea cerintelor cu raritatea resurselor. In a doua jumatate a secolului XX s-a constatat extinderea preocuparilor economistilor asupra aspectelor comportamentului uman; exista astfel o analiza economica a casatoriei, a criminalitatii, a politicii, a religiei si chiar a periatului dintilor.

Orice subiect care implica optiunea omului constituie de acum înainte un obiect potential al analizei economice; deci nu alegerea subiectului concret deosebeste economia de celelalte stiinte umane si sociale, ci metoda sa de analiza.