Analiza Factorială a Cifrei de Afaceri

Introducere

Caracterizarea stării interne a viitorului firmei înseamnă relevarea performanţelor obţinute şi decelarea dificultăţilor existente într-un domeniu sau altul al activităţilor sale. Operaţia de diagnosticare se poate face la nivelul unei probleme specifice şi / sau pe ansamblul politicii economico-financiare, în situaţii de normalitate şi în situaţii de criză, când se manifestă disfuncţionalităţi majore.

Analiza diagnostic reprezintă mijlocul prin care o firmă poate să-şi identifice propriile-i puteri şi slăbiciuni, în raport cu mijloacele de care dispune, precum şi cu oportunităţile ivite şi ameninţările la adresa ei. Astfel conducerea firmei dobândeşte posibilitatea de a găsi soluţii de rezolvare a problemelor sau optimizare a dezvoltării activităţii.

Diagnosticul este un rău necesar pentru entitate. El este indispensabil pentru a localiza şi măsura oportunităţile şi vulnerabilităţile, dar nu are nici o incidenţă directă asupra activităţii. El nu este decât un mijloc de a pregăti în mod raţional şi operaţional acţiunile manageriale. Este raţiunea pentru care diagnosticul trebuie considerat ca o fază preliminară a elaborării strategiilor de creştere.

Analiza factorială a cifrei de afaceri

1 Definirea analizei financiară

Economia de piaţă presupune existenţa unor legi specifice, iar fiecare întreprindere trebuie să îşi desfăşoare activitatea pe baza acestora. Astfel, legea cererii şi ofertei relează raporturile dintre agenţii economici, înlătură structurile neperformante, desfiinţează anumite sectoare de activitate, facilitează apariţia altora în locul lor.

Activitatea oricărei întreprinderi se desfăşoară într-un mediu agresiv şi dinamic. Problemele fundamentale cu care se confruntă fiecare dintre acestea vizează, în principal, stabilirea şi consolidarea locului pe care acestea îl ocupă în spaţiul economic concret în care activează, obiectivul major spre care se îndreaptă, resursele de care dispun, costurile implicate şi şansele de succes.

În acest context fiecare întreprindere trebuie să se raporteze permanent la cererea de piaţă, să anticipeze mişcările concurenţei, să-şi autoevalueze resursele de care dispune şi să acţioneze în direcţia creşterii eficienţei utilizării acestora.

Indiferent de nivelul la care se exercită sau de domeniul în care funcţionează întreprinderea, în activitatea de cunoaştere are un rol important în furnizarea de informaţii despre starea întreprinderii, în fundamentarea deciziilor cât şi în controlul realizării acestora revine analizei financiare.

Piaţa ca mecanism de reglare a funcţionării economiei are un impact complex şi permanent asupra deciziilor libere şi autonome ale întreprinderilor privind opţiunile acestora în alocarea resurselor, dimensiunea alocării, respectiv învestirii, eficienţa utilizării lor în vederea asigurării marjei concurenţiale, a viabilităţii.

Întreprinderea reprezintă o entitate socio- economică de sine stătătoare, cu o structură proprie delimitată în timp şi spaţiu. Ea trebuie să-şi probeze permanent viabilitatea , capacitatea de concurenţă şi adaptare, performanţa financiară. Toate acestea îşi găsesc reflectarea în eficienţa activităţilor care au la bază determinări cantitativ- calitative ale factorilor de producţie, randamente maxime ale utilizării acestora etc.