Analiza fluxurilor financiare și monetare ale SC UCMR SA Reșita și elaborarea tabloului de finanțare

CAPITOLUL 1

1.1. DEFINIREA SOCIETĂŢILOR COMERCIALE ŞI ESENŢA ECONOMICO-SOCIALĂ A ACESTEIA

Societatea comercială este o verigă organizatorică primară în cadrul căreia se desfăşoară activităţi economico-sociale specifice unei ramuri, subramuri sau sectoare de activitate, având drept scop realizarea unor obiective prestabilite. Ca entitate distinctă, societatea comercială, întreprinderea sau firma este cadrul reuniunii factorilor de producţie ( materiali, umani şi băneşti) şi a informaţiilor (tehnice, economice, sociale, etc.) în vederea realizării de produse finite şi semifabricate executării de lucrări sau de activităţi specifice sau prestări de servicii, în vederea valorificării acestora pe piaţă.

Potrivit unei definiţii pe care o însuşim, “ societatea comercială este o unitate fizică şi juridică de fapt şi de drept, care dispune de un patrimoniu propriu, pe baza căruia are posibilitatea adoptării autonome a deciziilor vizând organizarea şi desfăşurarea activităţilor economico-sociale ce fac obiectul existenţei sale şi dă posibilitatea contractării unei diversităţi de relaţii economice cu terţi, în scopul obţinerii de profit, în condiţiile asumării deliberate a unei pluralităţi de riscuri şi obligaţii.”

Denumirea de societate comercială pentru o parte din speţa economiei din România reprezintă o revenire la legislaţia şi terminologia românească interbelică, fiind instituită prin două legi organice, şi anume: Legea privind reorganizarea unităţilor de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale (Legea nr.15/1990, şi Legea nr.31/1990, republicată).

Termenul de “societate” are două sensuri;

- pe de-o parte, acesta desemnează contractul prin care două sau mai multe persoane se învoiesc să pună ceva în con, cu scopul de a împărţii foloasele sau pentru a beneficia de economia care ar putea rezulta din această asociere (cu excepţia societăţilor cu răspundere limitată care se constituie de o singură persoană)

- care este actul constitutiv al societăţii;

- pe de altă parte, prin intermediul său, se desemnează persoană juridică, cunoscută şi sub denumirea de persoană morală, căreia i se atribuie bunurile puse în comun şi care este investită cu capacitate juridică de a acţiona în numele şi în interesul societăţii.

În limbajul uzual de specialitate, prin noţiunea de societate este desemnată în general persoana juridică, în timp ce actul constitutiv al acesteia este numit „ contract de societate”

Reunind cele două sensuri, se poate compune următoarea definiţie: “societatea comercială este acea persoană juridică (instituţionalizată) creată în temeiul unui contract de societate, prin care două sau mai multe persoane fizice şi/sau juridice convin ca, aporturile individuale subscrise şi depuse, să constituie un fond special comun, din a cărui exploatare, prin săvârşirea de acte şi/sau fapte de comerţ, să obţină un profit pe care să îl împartă conform învoielii între ele”

Nu se încadrează în această definiţie societăţile cu răspundere limitată înfiinţată de o singură persoană (potrivit art.210 din Legea 31/1990, republicată), în cazul cărora se constituie un capital social, individual, care reprezintă proprietatea integrală a întreprinzătorului sau a asociatului unic.

În ţările cu economii dezvoltate, pentru desemnarea acestei entităţi economico-sociale complexe, se folosesc termenii de firmă (firm), întreprindere (enterprise) sau companie (company), întrucât, aceşti termeni au o sferă de cuprindere mai largă decât termenul de societate comercială, care sugerează îndeosebi dimensiunea comercială a acestui gen de agent economic. Având în vedere acest aspect şi că în literatura de specialitate se folosesc termenii de firma sau întreprindere, prin care se desemnează „ un grup de persoane organizate, potrivit unor cerinţe juridice, economice, tehnologice, care concep şi desfăşoară un complex de procese de muncă, folosind cel mai adesea şi anumite mijloace de muncă, concretizate în produse şi servicii, în vederea obţinerii unui venit net sau profit, de regulă, cât mai mare”

Esenţa economico-socială a firmei, întreprinderii, companiei sau societăţii comerciale rezultă din unitatea pe care aceasta o realizează între factorul subiectiv şi cel obiectiv al economiei, adică între elementele umane (fondatorii, managerii, şi diversele categorii de salariaţi lucrători) şi elemente materiale şi băneşti (factori materiali ai producţiei şi mijloace băneşti), în condiţiile utilizării unei multitudini de informaţii tehnice (vizând tehnologiile sau reţelele de fabricaţie, variantele constructive, materialele utilizate, etc.), economice (costul factorilor de producţie, segmentele de piaţă şi nivelul cererii, amploarea şi intensitatea concurenţei, rata profitabilităţii, presiunea fiscală, etc.), sociale (oferta pieţii muncii, calitatea vieţii, evoluţia demografică, gradul de urbanizare, etc.) sau de altă natură. De aici rezultă că, societatea comercială reprezintă un sistem mixt şi complex de obiective şi subiective, cu contradicţiile inerente ce decurg din acestea.

Obiectivele majore ale unei societăţi comerciale integrată într-o economie concurenţială de piaţă vizează:

- realizarea unei anumite cifre de afaceri, rezultată dintr-un anumit volum de producţie, lucrări, servicii sau diverse activităţi;

- acoperirea unui anumit segment de piaţă din ţară şi/sau din străinătate;

- diversificarea producţiei sau activităţilor, în condiţiile creşterii calităţii acestora şi a promtitudinii realizării lor, în vederea consolidării poziţiei în cadru concurenţei de pe piaţă;

- obţinerea unui anumit profit;

Abordată ca sistem, societatea comercială se caracterizează prin mai multe trăsături definitorii.

a) societatea comercială este un sistem complex, deoarece uneşte o varietate de resurse umane, materiale şi băneşti.

Resursele umane sunt constituite din ansamblul subiecţilor care desfăşoară activităţi în interiorul societăţii comerciale sau în legătură cu aceasta. Aceşti subiecţi se diferenţiază între ei din punctul de vedere al nivelului pregătirii, specialităţii şi postului ocupat, al vârstei, sexului, vechimii în societate etc.

Resursele materiale sunt concretizări exprese ale factorilor de producţie, cuprinzând materiile prime, materialele, combustibilii, maşinile, utilajele, clădirile şi alte imobilizări corporale şi necorporale utilizate în activitatea societăţii comerciale.

Resursele băneşti sunt reprezentate de disponibilităţile societăţii comerciale în conturile deschise la bănci, precum şi de numerarul din propria casierie care, împreună formează trezoreria societăţii comerciale.

b) societatea comercială este un sistem socio-economic, unde colectivele de salariaţi care o compun desfăşoară procese de muncă generatoare ale substanţei economice încorporate în produsele, lucrările, serviciile şi/sau activităţile realizate. În acest context, calitatea resurselor umane de a fi principalele producătoare de noi valori le conferă o poziţie centrală în cadrul societăţii comerciale. De această realitate trebuie să se ţină seama în proiectarea şi realizarea activităţilor economice, întrucât eficienţa utilităţii resurselor umane are implicaţii în cadrul fiecărei societăţi comerciale.