Analiza Impozitelor Indirecte

I. Caracterizarea generală a impozitelor indirecte.

Alături de impozitele directe orice tară apeleaza si la cele indirecte care imbracă forma impozitelor pe cheltuieli (pe consum).

Pentru a pune in evidenta conţinutul si necesitatea impozitarii indirecte se impune compararea diferenţelor ce exista, atat din punct de vedere stiintific, cat si juridic-administrativ, intre cele cele două mari categorii de impozite: directe si indirecte.

Din punct de vedere stiinţific, o primă deosebire reiese din aceea că, dacă in cazul impozitelor directe obiectul acestora il reprezinta existenţa venitului/averii, in cazul celor indirecte obiectul impunerii il constituie cheltuirea/consumul venitului/averii.

O a două diferenţă intre cele două tipuri de impozitare rezida in incidentă si repercursiunea lor, adică a modului in care impozitele afectează pe cineva si ceva.

Impozitele directe au o incidenţă directă, adică platitorul este aceeaşi persoana cu suportatorul şi nu pot fi repercutate (de regulă) asupra altor persoane.

In cazul impozitelor indirecte, incidentă (sarcina fiscala) este indirectă, acest lucru fiind prevazut prin lege.

Din punct de vedere juridic-administrativ se distinge o altă diferenţă importantă intre cele două categorii de impozite.

Astfel, in cazul impozitarii directe a venitului sau averii există asa numitul rol nominativ (o poziţie, un fisier în memoria calculatorului); orice platitor are o pozitie deschisă la fisc. Acest lucru nu se regaseste insă şi la impozitele indirecte unde nu se cunoaste dinainte contribuabilul.

Printre avantajele impozitelor directe putem aminti echitatea fiscala si faptul ca asigura statului venituri relativ stabile.

Impozitarea directă are marele dezavantaj al perceperii lente, la mari intervale de timp a impozitului. De asemenea, impozitarea directa este vizibila si, mai ales, iritabila pentru contribuabili si, nu independent de acestea, prezinta un randament destul de scazut.

Impozitarea indirectă prezintă marele avantaj al randamentului, deoarece se impun nu un profit, un venit, o avere ci o circulaţie, o vânzare, o cumparare, un consum. Un alt avantaj este rapiditatea perceperii impozitului si in acelasi timp este si mai putin costisitoare decât impozitarea directă.

Marele inconvenient al impunerii indirecte il reprezinta inechitatea fiscală, pe de o parte, ca urmare a proportionalitatii cotei de impunere, iar, pe de alta parte, din cauza faptului ca nu tine seama de situatia personală a platitorului.

Principalele categorii de impozite indirecte sunt:

- taxele de consumaţie;

- taxele vamale;

- monopolurile fiscale;

- taxele de înregistrare si de timbru.

I.I.Accizele

Distinct de TVA in toate statele exista taxe speciale de consumaţie care "lovesc" numai anumite produse. Accizele sunt aceste taxe speciale de consumaţie si se asează, de regulă, pe vanzarea acestor grupe aparte de produse.

In prezent, aceste grupe speciale de produse care fac obiectul accizelor sunt reprezentate, in principal, de bunurile care daunează sanataţii si de produsele considerate de lux.

Spre exemplu, in ţara noastră se platesc accize pentru urmatoarele grupe de produse:

- alcoolul etilic alimentar, derivatele sale si orice alte bauturi alcoolice;

- produsele petroliere (excepţie face păcura);

- produsele din tutun;

- alte produse si grupe de produse: cafea, bijuterii (cu excepţia verighetelor), autoturisme, parfumuri, blănuri naturale, articole din cristal, ape minerale, armele de vanatoare si de uz individual.

Prezentăm selectiv, cateva produse accizate in alte ţari:

- Franţa: vinul, cidru, berea, apele minerale;

- Germania: tutunul, cafeaua, ceaiul, uleiurile minerale;

- Marea Britanie: spirtul, berea, tutunul, uleiurile minerale

Scopul accizelor este unul fiscal, desigur, si anume formarea de resurse la dispoziţia statului. Cel putin la fel de importanţa este însă şi motivaţia de ordin social a accizelor, prin faptul ca aceste pot fi folosite ca si parghii fiscale pentru controlarea consumurilor, in sensul descurajării acelora care, spre exemplu, daunează sănătăţii.

Plătitorii accizelor sunt agenţii economici care importă produsul respectiv pentru vânzare, producătorii sau vânzătorii acestuia. Ca si in cazul TVA, suportatorul este insa, cel care cumpără produsul respectiv, adică consumatorul final.

Acciza se calculează de regulă in două moduri, in funcţie de cum este exprimata cota de impunere pentru fiecare produs accizat in parte. Astfel, cota de impunere poate fi:

- fie o cotă fixă in lei sau in euro pe unitatea de masură specifică (de exemplu pe litru, pe gradul de concentraţie, pe cifra octanica etc);

- fie o cotă procentuală care se aplică asupra bazei de impozitare.