Analiza indicatorilor de performanță la SC Lactag SA pe baza bilanțului și CPP

ARGUMENT

„Ştiţi cum suntem, acum?

Ca şi cum am merge pe o frânghie,

iar în stânga şi în dreapta am avea numai crocodili”

Sorin Niţu, directorul de producţie al SC Lactag SA

Să activezi în domeniul lactatelor în vremurile de acum este ca şi cum ai juca riscând în fiecare zi. Starea industriei este într-atât de precară, dacă ne gândim la resurse şi vânzări, încât fiecare decizie, fiecare acţiune trebuie gândită de multe ori, pentru a-ţi asigura rămânerea în piaţă la un nivel care să îţi aducă şi profit, dar care să şi răspundă nevoilor consumatorilor. Cu toate acestea, unii reuşesc să facă faţă dificultăţilor, devenind adevărate exemple demne de urmat.

Aşa este şi cazul firmei Lactag. Bazându-se pe o tradiţie de zeci de ani, firma argeşeană este, în momentul de faţă, unul dintre cei mai respectaţi producători de lactate din România. Rezultatele obţinute şi calitatea producţiei i-au pus în poziţia de jucător demn de luat în seamă, atât pentru perioada actuală, cât, mai ales, pentru viitor.

„Industria lactatelor din România se află într-o situaţie atât de grea, încât cu greu ne putem păstra la un nivel ridicat” a afirmat Sorin Niţu, directorul de producţie al SC Lactag SA. Aşa este. Dar, în ciuda dificultăţilor de moment, succesul celor de la Lactag poate fi pus atât pe seama judicioasei planificări a activităţii curente, cât şi pe seama tradiţiei, a experienţei.

Capitolul 1

PREZENTAREA SOCIETĂŢII S.C. LACTAG S.A.

LACTAG S.A.

Str. Progresului, nr. 24

Costesti, judetul Arges

C.F.: RO129103

R.C.: J03/44/1991

Şi, dacă tot am vorbit de tradiţie, să amintim că actuala firmă este fosta ICIL Argeş. Înfiinţată încă din anul 1962, fosta Întreprindere de Colectare şi Industrializare a Laptelui avea în patrimoniu patru fabrici de procesare: în Piteşti, Curtea de Argeş, Câmpulung Muscel şi Costeşti. Până în 1989, cele patru unităţi dispuneau de o capacitate de colectare şi procesare de până la 200.000 de litri de lapte pe zi, asigurând, măcar pe hârtie, consumul de lactate pentru locuitorii judeţului Argeş. Ce prisosea era trimis la Bucureşti. De acolo, produsele ICIL-Argeş luau drumul exportului, în principal, în fosta Uniune Sovietică şi în fostele ţări CAER, dar şi în Italia, acolo unde se exportau cele două sortimente de brânză, Peccorino şi Romano, pentru care fusese special înfiinţată fabrica de la Costeşti. Aşadar, la vremea aceea, exista măcar iluzia prosperităţii. Pentru că, odată cu 1990, pentru aproape zece ani, lucrurile aveau să se schimbe în rău. Numai şi dacă ne gândim că în anii ’90 se ajunsese să se proceseze doar 15.000 de litri de lapte pe zi şi tot vom avea o imagine a declinului. Iar, dacă vom adăuga faptul că fabricile din Costeşti şi Curtea de Argeş au fost abandonate, vom avea o imagine mai completă a acelor ani.

Lucrurile aveau să se schimbe în anul 2000, moment în care pachetul majoritar de acţiuni a fost vândut de SIF Oltenia către o societate cu capital integral privat românesc. Acela a fost anul în care activitatea a fost relansată, Lactag fiind beneficiara unui program de finanţare SAPARD, dar şi al investiţiilor directe care au totalizat 3,3 milioane de euro. Prin programul de retehnologizare, s-a urmărit reutilarea integrală a fabricii din Costeşti, eficientizarea departamentului de desfacere prin achiziţionarea unui nou parc auto, asigurarea aprovizionării cu materie primă de calitate, creşterea continuă a calităţii produselor şi, desigur, acreditarea societăţii potrivit tuturor cerinţelor Uniunii Europene. Tehnologia este de ultimă generaţie, fiind achiziţionată în întregime din import, din ţări precum Germania, Italia şi Olanda. Bine supravegheate de managerul general al societăţii, Nicolae Oiţă, precum şi de directorul de producţie Sorin Niţu, programele de dezvoltare au dus la rezultatul scontat: impunerea definitivă şi cu succes a brandului Lactag pe o piaţă deosebit de dură şi câştigarea unui prestigiu binemeritat pentru produsele sale.

Desigur, un volum ridicat al vânzărilor poate fi determinat de o eficientă desfacere. Dar, dacă te bazezi doar pe asta, mai devreme sau mai târziu, vei suporta consecinţa reculului. De aceea, calitatea produselor trebuie să primeze. La rândul ei, calitatea este determinată de materia primă. „Totul porneşte de la laptele pe care îl procesezi”, spune domnul Sorin Niţu. „Cum Lactag este o firmă agreată pentru schimbul intracomunitar, laptele-materie primă, pe care îl folosim, nu este decât de cea mai bună calitate, fiind preluat numai de la ferme acreditate. Din păcate, însă, trebuie să ne completăm necesarul apelând la importuri, acestea reprezentând cam 20% din totalul laptelui procesat.”

Chiar şi aşa, Lactag a ajuns la o capacitate de prelucrare de 30.000 de litri de lapte pe zi, adică de două ori mai mult decât prelucrau toate cele patru fabrici ale fostului ICIL, în perioada 1990-2000! În urma procesării, rezultă o gamă de produse distribuite la nivel naţional, aceasta însemnând: lactate proaspete, iaurturi, Sana, lapte bătut, brânză proaspătă, telemea, unt şi, mai ales, brânza Făgăraş, „locomotiva” vânzărilor firmei argeşene. În acest fel, s-a ajuns ca Lactag să deţină o cotă de piaţă generală de 5%, cu un potenţial pentru brânzeturi de 10%, ceea ce reprezintă, cu siguranţă, un succes notabil, ţinând cont de caracteristicile pieţei româneşti a lactatelor şi, mai ales, a concurenţei deoseit de dure.