Analiza patrimoniului pe baza bilanțului contabil

1. INTRODUCERE

Trecerea de la o economie hipercentralizată la una de piaţă a generat o serie de funcţionalităţi cu urmări negative care necesită accelerarea transformărilor ce se impun a fi realizate atât la nivelul structurilor de bază ale economiei, cât şi la nivelul individului.

Printr-o documentare temeinică, normalizatorii români cu sprijinul unor prestigioase cadre universitare, au conceput un sistem contabil racordat la exigenţele economiei de piaţă, care a fost generalizat şi aplicat începând cu anul 1994. El se bazează pe cerinţele actuale ale internaţionalizării şi armonizării contabilităţii, şi ţine seama de practicile unot ţări reprezentative în privinţa doctrinei şi tehnicii contabile.

Economia de piaţă aşază unitatea patrimonială în centrul structurilor activităţilor economice, astfel unitatea patrimonială are la bază oferta, dar şi cererea consumatorilor în condiţii de eficienţă, deoarece nu pot rămâne elemente ale sistemului economic de piaţă dacă nu realizează profituri.

Pentru aprecierea rezultatelor activităţii patrimoniale, se apelează un sistem de înregistrare şi contabilizare a datelor, finalizate în documente contabile de sinteză – bilanţul contabil, adaptat la exigenţele analizei financiare. Analiza economico – financiară este un instrument de bază, indisponibil conducerii unităţii patrimoniale, permiţând realizarea unui diagnostic financiar ce poate servi la o mai bună cunoaştere a unităţii, a rezervelor şi chiar a limitelor existente în activitatea acesteia.

Bilanţul contabil sau documentele contabile de sinteză, aşa cum prevede legea contabilităţii, reprezintă documentul oficial de gestiune al unităţilor patrimoniale şi al persoanelor fizice care au calitatea de comerciant, asigurând formarea unei imagini fidele, clare şi complete în ceea ce priveşte patrimoniul, situaţia financiară şi rezultatele obţinute. Totodată, prin conţinutul şi funcţiile pe care le îndeplineşte, bilanţul constituie un instrument deosebit de important în procesul de fundamentare a deciziilor privind dirijarea activităţii curente, precum şi a celei de perspectivă.

De altfel, însăşi realizarea obiectului contabilităţii financiare depinde în mod hotărâtor de bilanţul contabil. În definiţia dată obiectului acestei secţiuni a contabilităţii, se acordă importanţă deosebită documentelor contabile de sinteză, denumite în literatura de specialitate şi situaţii financiare sau conturi anuale, documente prin intermediul cărora se asigură informaţii utile unei game largi de utilizatori, atunci când aceştia iau decizii economice.

În scopul realizării dezideratelor de mai sus, bilanţul contabil a fost proiectat ca un document de sinteză complex, constituit din următoarele componente:

- bilanţul contabil propriu-zis;

- contul de profit şi pierdere;

- anexa la bilanţ;

- raportul de gestiune.

Bilanţul contabil se înscrie în mod organic în noul sistem contabil al agenţilor economici din România, care se aplică începând cu 1 ianuarie 1994, şi datorită caracterului său complex, necesită eforturi apreciabile din partea specialiştilor din domeniul financiar – contabil în vederea cunoaşterii în detaliu şi utilizării lui în deplină cunoştinţă de cauză.

Un rol de seamă revine bilanţului contabil în cadrul mijloacelor pe care sistemul informaţional economic le utilizează pentru înregistrarea, transmiterea şi prelucrarea informaţiei. El cuprinde un sistem de indicatori, dintre care unii se sprijină direct pe datele contabilităţii curente, iar alţii sunt rezultatul prelucrării acestor date după o anumită metodologie.

Bilanţul este o sinteză a informaţiilor ce caracterizează la un moment dat elementele constitutive ale patrimoniului fiecărei unităţi în parte. Bilanţul contabil prezintă o importanţă din ce în ce mai mare ca instrument de conducere operativă şi previzională, satisfăcând din ce în ce mai mult argumentarea procesului decizional la diferitele nivele de structuri organizatorice.

1.1.ANALIZA SITUAŢIEI

PATRIMONIULUI ÎNTREPRINDERII

Principalele probleme ale analizei situaţiei patrimoniului unei întreprinderi sunt următoarele:

- analiza mijloacelor economice din activul bilanţului;

- analiza surselor de constituire a mijloacelor economice (pasivul bilanţului);

- analiza corelaţiei dintre sursele financiare din pasivul bilanţului şi mijloacele economice din activul bilanţului.

Sursele de bază ale analizei situaţiei patrimoniului sunt: bilanţul, contul de profit şi pierdere, anexele la bilanţ şi raportul de gestiune al administratorilor.

1.2.SISTEMUL DE FACTORI CARE ACŢIONEAZĂ

ASUPRA STRUCTURII PATRIMONIALE A ÎNTREPRINDERII

Asupra structurii financiare a unei întreprinderi acţionează o varietate de factori, cum sunt: tehnici, economici, strategici, conjuncturali.

a) Factorii legaţi de natura activităţii (intensificarea capitalizării, durata de viaţă a imobilizărilor, viteza de depreciere a acestora), se reflectă în structura activelor, în primul rând în ponderea imobilizărilor corporale din bilanţ. Durata procesului de producţie este dependentă de natura activităţii, acţionează asupra mărimii, respectiv a ponderii stocurilor în totalul activelor.

Natura relaţiilor cu partenerii externi, practicile acestora în materie de livrări, condiţiile de plată pe care le aplică influenţează, de obicei, asupra ponderii stocurilor şi duratei creditului – furnizori.

De asemenea, în funcţie de relaţiile cu partenerii, întreprinderea poate beneficia de termene favorabile, sau dimpotrivă, poate fi obligată să accepte condiţiile impuse de aceştia.

Mărimea întreprinderii exercită o influenţă complexă asupra structurii financiare. Astfel, rata de îndatorare creşte net odată cu dimensiunea întreprinderii, în sectoarele industriale, construcţii de locuinţe, agricultură.

b) Factorii conjuncturali acţionează preponderent asupra structurii activelor circulante. Astfel, o reducere temporară a activităţii generată de factori conjuncturali sau sezonieri, se va reflecta într-o creştere a stocurilor.

1.3.PATRIMONIUL CA OBIECT AL MODELĂRII BILANŢIERE

În perioada de trecere la economia de piaţă există mai multe forme de proprietate care determină schimbări radicale în categoriile sau felurile de întreprinderi sau de agenţi economici existente în cadrul economiei naţionale.

Indiferent de forma de proprietate pe care se bazează un agent economic, contabilitatea trebuie să urmărească două grupe sau categorii de probleme, şi anume:

• descrierea, evaluarea şi justificarea patrimoniului;

• calculul şi explicarea rezultatelor activităţii.

În ceea ce priveşte noţiunea de patrimoniu, se reţine că este de natură juridică, semnificând ansamblul drepturilor şi obligaţiilor cu caracter economic care privesc sau revin unei persoane juridice determinate.

Din punct de vedere economic, se poate considera că bunurile dobândite, apreciate şi exprimate în bani şi obligaţiile asumate constituie un patrimoniu de afectare, ale cărui variaţii sunt legate direct de activitatea întreprinderii.

Valoarea patrimoniului net al unui agent economic rezultă din compararea bunurilor sale economice cu datoriile sale, iar centralizarea şi sintetizarea datelor se realizează cu ajutorul bilanţului.