Analiza Productivității Muncii și Căi de Creștere a Acesteia

Introducere

Mediul economic din România se află sub influenţa unei competiţii din ce în ce mai crescute ca rezultat al procesului de globalizare precum şi a demersurilor României de aderare la Uniunea Europeană. În aceste condiţii, alături de îmbunătăţirea calităţii şi diversificarea produselor, creşterea productivităţii muncii se impune ca un factor determinant al competitivităţii.

Problema cunoaşterii nivelului, a dinamicii productivităţii muncii şi a factorilor care contribuie la creşterea acesteia, capătă o importanţă deosebită constituind unul din subiectele de cercetare de maxim interes în domeniul conducerii industriei în etapa actuală, polarizând preocupările specialiştilor îndreptate spre măsurarea corectă a cheltuielilor de muncă şi a efectelor realizate în procesele de producţie

În forma sa concretă productivitatea muncii îşi găseşte expresia în creşterea şi nivelul ei. Creşterea productivitatii muncii reprezintă procesul prin care acelaşi volum de muncă se concretizează într-o masă mai mare de bunuri şi servicii obţinută în unitatea de timp. Cu alte cuvinte, ea presupune o schimbare în modul de desfăşurare a procesului de producţie, în urma căruia timpul de muncă necesar pentru producerea unui bun sau serviciu se reduce, deci o cantitate de muncă determinată dobândeşte forţa de a produce o cantitate mai mare de produse într-o unitate de timp.

Cercetarea detaliată a procesului de muncă va permite stabilirea cu precizie a diferitelor categorii de consumuri de timp care pot fi economisite cel mai adesea fără investiţii şi cu o mare eficienţă, folosind tehnicile studiului muncii. Toate aceste aspecte conduc la creşterea productivităţii muncii în cadrul organizaţiilor.

Tot în acest sens studiul muncii este una dintre principalele tehnici prin care se urmăreşte îmbunătăţirea metodelor de producţie prin utilizarea mai eficientă a forţei de muncă (planificarea muncii şi controlul producţiei), a materialelor şi nu în ultimul rând a echipamentelor întreprinderii.

CAPITOLUL 1: CONSIDERAŢII TEORETICO METODOLOGICE

PRIVIND PRODUCTIVITATEA MUNCII

Productivitatea muncii este unul dintre cei mai importanţi indicatori sintetici ai eficienţei activităţii economice a întreprinderilor, care reflectă eficacitatea sau rodnicia muncii cheltuite în procesul de producţie.

Productivitatea exprimă eficienţa sau randamentul cu care sunt utilizaţi factorii de producţie în procesul de producere a bunurilor şi serviciilor şi reprezintă legătura cantitativă între producţia obţinută şi factorii utilizaţi.

unde: W – productivitatea globală

Q – producţia

Fp – factor de producţie

Demersul cel mai indicat – premisă a progresului economic – se bazează pe următoarea constatare: eficacitatea întreprinderii este germenul productivităţii sale şi nu invers. A incita întreprinderile industriale în cursa pentru cele mai bune rate de productivitate este o acţiune care poate sa aibă consecinţe economice şi sociale negative.

Pentru a demara procesul de conversie şi a realiza progresul economic, eficacitatea întreprinderii trebuie neapărat să primeze asupra productivităţii sale. Creşterea productivităţii muncii constituie cel mai important factor de sporire a volumului producţiei, de reducere a costurilor de producţie şi de creştere a rentabilităţii şi competitivităţii produselor pe piaţa internă şi externă.

În acest sens, în condiţiile trecerii la economia de piaţă, în ţara noastră, un obiectiv important îl constituie creşterea productivităţi muncii în industrie, agricultură, construcţii, transporturi şi în celelalte ramuri ale economiei naţionale.

Productivitatea unei întreprinderi se măsoară printr-un ansamblu de rate, adică de raporturi între rezultate obţinute dintr-o acţiune de progres şi mijloace utilizate. Ratele permit comparaţii, în timp, în spatiu şi faţă de anumite valori considerate normale. Numărătorul ratei reprezintă rezultatele, de orice natură, obţinute sau pe cale de a fi obţinute, iar numitorul, mijloace de orice tip folosite sau prevăzute pentru a fi folosite.(exemplu: cifra de afaceri raportata la numarul total de salariati, volumul productiei raportat la valoarea mijloacelor fixe etc…).

Pentru o întreprindere industrială, evoluţia unei rate a productivităţii indică faptul că personalul său, metodele sale de lucru sau maşinile utilizate prezintă un grad de coerenţă operaţională care variază precum rata considerată. Gradul atins marchează, deci, nivelul de calitate operaţională a activităţii.

Cu cât coerenţa este mai mare, cu atât productivitatea este mai ridicată şi întreprinderea industrială este susceptibilă de a asigura în mod convenabil activitatea fixată. În aceste condiţii productivitatea se aplică unei organizaţii care desfăşoară o activitate industrială sau comercială. O întreprindere este teoretic performantă atunci când ea este în acelaşi timp şi productivă şi eficace.

Corespondenţa perfectă nu este niciodată realizabilă din cauza caracterului subiectiv şi instabil al aşteptărilor externe. Dacă eficacitatea ar fi identică cu productivitatea, aceasta ar însemna că sursa de aşteptări ar fi devenit endogenă întreprinderii şi nu externă.

În aceste condiţii, rolul întrepriderii în mediul său economic ar disparea. Deci performanţa economică absolută nu există. Ne mulţumim în consecinţă să măsurăm un nivel de performanţă în valoare relativă, exprimat prin abaterea: eficacitate-productivitate.