Analiza rentabilității la SC Zentiva SA

CAPITOLUL I

ABORDARI CONCEPTUALE PRIVIND RENTABILITATEA

Rentabilitatea poate fi definită ca fiind capacitatea întreprinderii de a obţine profit în scopul remunerării capitalurilor, dar şi al extinderii activitaţii. După cum reiese din definiţie nu se poate vorbi despre o activitate rentabilă dacă aceasta nu aduce profit.

Profitul este un indicator absolut al rentabilităţii. El constituie atât premisa cât şi consecinţa unei afaceri. Ca premisă se are în vedere faptul că iniţierea unei afaceri implică o anumită investiţie iar consecinţa o constituie rezultatul aşteptat de investitor.

Însă o afacere nu poate fi considerată pe deplin rentabilă doar prin prisma masei absolute a profitului fiind necesară studierea formei sale relative prin ratele de rentabilitate.

Rentabilitatea, exprimată prin prisma masei absolute a profitului, dar mai ales prin formele sale relative (ratele de rentabilitate) reprezintă practic suportul logic al oricăror decizii ce vizează creşterea eficienţei unei activităţi.

Analiza performanţelor unei întreprinderi, inclusiv a rentabilităţii acesteia, sunt necesare pentru o corectă apreciere si evaluare a eventualelor modificari esenţiale privind resursele economice pe care le-ar putea controla în viitor. Importanţă deosebită prezintă evoluţia performanţei în viitorul previzibil, determinându-se în acest scop aspecte legate de generarea de fluxuri de trezorerie, în funcţie de resursele existente. În ceea ce priveşte orientarea întreprinderii către noi resurse financiare, analiza performantei va trebui să furnizeze concluzii asupra impactului pe care l-ar avea utilizarea de resurse suplimentare.

Rentabilitatea apare astfel ca o premisă pentru eficienţa economică, între cele două noţiuni existând o relaţie aproximativă de parte la întreg.

Uneori este întâlnită o interpretare sau o înţelegere a eficienţei foarte apropiată de cea a rentabilităţii însă între aceste noţiuni nu se poate pune semnul egalităţii pentru că eficienţa economică are un caracter mult mai cuprinzător.

Rentabilitatea în mărime relativă poate fi privită din mai multe puncte de vedere. De exemplu :

 rentabilitatea comercială măsoară eficienţa activităţii desfăşurate de întreprindere pe perioada unui exerciţiu financiar prin prisma valorificării activităţii de bază ;

 rentabilitatea economică măsoară remunerarea brută a capitalurilor investite (indiferent de sursa lor de provenienţă). Rentabilitatea economică reflectă eficienţa capitalului economic alocat activităţii productive a întreprinderii ;

 rentabilitatea financiară apreciază remunerarea netă a capitalurilor proprii. Ea reflectă capacitatea întreprinderii de a degaja profit net prin capitalurile proprii angajate în activitatea sa.

În literatura de specialitate terminologia este foarte amplă, diferenţiindu-se în funcţie de indicatorii de mărime absolută ai rentabilităţii utilizaţi în calitate de efect şi cei utilizaţi în calitate de efort.

Utilizatorii de situaţii financiare includ investitorii prezenţi si potenţiali, bancherii, angajaţii, furnizorii şi alţi creditori comerciali, clienţii, guvenul, publicul şi managerul sau administratorul de întreprindere.

a) Investitorii, ca furnizori de capital şi riscuri afiliate capitalului, consumă informaţii cu privire la performanţa capitalului investit, coroborat cu riscul aşteptat şi dividendele de repartizat. Ei au nevoie de informaţii pentru a decide dacă ar trebui să cumpere, să păstreze sau să vânda "capital ".

b) Bancherii, ca furnizori de împrumuturi şi garanţii bancare, utilizează informaţiile referitoare la capacitatea întreprinderii de a rambursa creditele la scadenţă şi de a-şi plăti dobânzile.

c) Angajaţii, ca principali furnizori de muncă, apelează la informaţii care converg catre profilabilitatea şi continuitatea activităţii, care le sunt utile în aprecierea capacităţii întreprinderii de oferii remuneraţii, pensii, participarea la profit, premii, precum şi alte aspecte sociale (locuri de munca, asigurari de sănatate etc).

d) Furnizori şi alţi creditori comerciali, consumă informaţii în scopul de a-şi crea o imagine asupra indicatorilor de performanţă ai întreprinderii (lichiditate, solvabilitate, rentabilitate etc).

e) Clienţii, ca parteneri de afaceri, au nevoie de informaţiile care vizează susţinerea ciclului de fabricaţie, asigurarea continuităţii activităţii întreprinderii, cu precădere asupra derulării contractelor de lungă durată.

f) Guvemul şi instituţiile sale, consumă informaţii privind politicile de alocare centralizată a resurselor bugetare, fiscalitatea şi construirea informaţiilor macroeconomice (venit national, PIB etc).

g) Publicul este interesat să cunoască întreprinderea, fiind un potential investitor, angajat, furnizor sau cumpărător.

h) Managerul, foloseşte informaţiile financiare pentru a demonstra utilizatorilor externi modalitatea concretă de gestiune a resurselor încredinţate şi de ditribuire a rezultatelor.

Deşi nu toate necesitatile de informaţie ale acestor utilizatori pot fi satisfăcute prin setul de situaţii financiare, există informaţii care sunt necesare tuturor utilizatorilor. Întrucât investitorii sunt ofertanţi de capital de risc ai întreprinderii furnizarea de situaţii financiare care satisfac cu precădere necesităţile lor, implicit va satisface majoritatea necesităţilsor altor utilizatori.

Obiectivul situaţiilor financiare este acela de a furniza informaţii privind rentabilitatea şi poziţia financiară a întreprinderii, rezultatele (performanţa) şi modificarile poziţiei financiare ale întreprinderii. Toate aceste informaţii satisfac necesitaţile comune ale majorităţii utilizatorilor, dar fără a acoperi integral solicitările atât de diverse ale acestora.

Informaţiile privind poziţia financiară sunt oferite, în primul rând, de bilanţ, cele privind rezultatul, de către contul de profit şi pierdere, iar informaţiile privind modificările poziţiei financiare, prin intermediul unor situaţii distincte.

Poziţia financiară a întreprinderii este determinată de resursele economice pe care le controlează, de structura financiară a activelor, datoriilor şi capitalului propriu, de lichiditatea şi solvabililtatea valorilor economice şi de capacitatea sa de a se adapta la schimbările mediului în care îşi desfăşoară activitatea.