Analiza Riscului de Insolvență și Faliment

Capitolul 1

Consideraţii generale privind riscul de insolvenţă şi de faliment

1.1. Definirea conceptelor de insolvenţă şi faliment

În literatura de specialitate străină şi de foarte puţin timp şi în România, se face distincţie între conceptul de insolvenţă şi insolvabilitate.

Până în aprilie 2006, când legea falimentului a fost abrogată şi înlocuită cu legea insolvenţei - starea de dificultate financiară a unui agent economic era tratată ca o stare de criză financiară care poate genera restrângerea activităţii, reducerea efectivului de salariaţi, restructurarea sistemului de gestiune şi era considerată ca o stare premergătoare falimentului.

După cum se cunoaşte, riscul de faliment (de insolvabilitate) – reprezintă posibilitatea de apariţie a incapacităţii de onorare a obligaţiilor scadente (ajunse la termen) ale firmei, născute din angajamente anterioare contractate, din operaţii curente, determinabile pentru continuarea activităţii, prelevări obligatorii, în timp ce termenul de insolvenţă desemnează acea stare a patrimoniului firmei debitoare care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor exigibile.

Principalele criterii care stau la baza determinării insolvenţei şi implicit a falimentului sunt: lipsa de solvabilitate şi gradul de îndatorare.

1.2. Factorii de care depind aprecierea solvabilităţii şi riscul de faliment

Aprecierea solvabilităţii unui agent economic şi implicit a riscului de faliment depind de o serie de factori cum ar fi: sectorul de activitate; ciclul de viaţă al activităţii; caracteristicile economice, financiare, fiscale, sociale, juridice si ecologice ale mediului exterior agentului economic; particularităţile agentului economic; sezonalitatea, periodicitatea şi fluctuaţiile activităţii; frecvenţa dificultăţilor în achitarea obligaţiilor; structura capitalurilor; mărimea firmei.

Conceptul de întreprindere în dificultate nu este privit numai de pe poziţie financiară, ci şi de pe poziţii juridice, economice si social - politice.

Întreprinderile în dificultate se caracterizează prin :

a) inadaptare la mediu. Aceasta inadaptare poate deveni din ce în ce mai importantă şi poate periclita supravieţuirea întreprinderii;

b) scăderea volumului de activitate şi a rentabilităţii;

c) folosirea unor tehnici şi instrumente de management neperformante;

d) situaţie financiara dificilă;

e) grad scăzut de utilizare a capacitaţilor de producţie;

f) neasigurarea concordantei: om-metodă-masină.

1.3. Consideraţii juridice

Din punct de vedere juridic, un agent economic care se află în imposibilitate de plăţi şi nu poate să facă faţă datoriilor sale exigibile, este obligat conform noii legislaţii ca în termen de 30 de zile de la apariţia stării de insolvenţă să adreseze tribunalului o cerere, prin care îşi arată intenţia de a intra în procedura simplificată sau de reorganizare, conform unui plan, prin restructurarea activităţii ori prin lichidare totală sau parţială a averii, în vederea stingerii datoriilor sale.

De asemenea, orice creditor care are o creanţă lichidă şi eligibilă, poate să solicite deschiderea procedurii împotriva unui debitor pasibil aflat în insolvenţă.

Cererea debitorului este însoţită printre alte acte de următoarele documente:

- bilanţul certificat de către administrator şi cenzor/auditor balanţa de verificare pentru luna precedentă datei de înregistrare a cererii pentru deschiderea procedurii;

- contul de profit şi pierdere din anul anterior depunerii cererii;

- o situaţie a tuturor creanţelor întreprinderii;