Analiza și evoluția raportului de schimb euro-dolar și a estimărilor viitoare

Introducere

Evoluţia şi dezvoltarea societăţilor umane a condus la intensificarea relaţiilor economice între acestea, relaţii care la început au avut la bază trocul, însă datorită volumului, diversificării şi numărului din ce în ce mai mare a schimburilor între statele lumii, tranzacţiile între comercianţii internaționali se realizează având la bază o monedă. Astfel, pentru o bună desfăşurare a comerţului internaţional, s-au dezvoltat, de-a lungul istoriei, sisteme monetare pentru a crea zone de stabilitate monetară în cadrul cărora fluctuaţiile cursurilor valutare să fie cât mai reduse.

Din acest motiv, statele europene au creat un sistem monetar la nivelul Europei, în centrul căruia au pus o monedă nou creată, euro, care datorită dezvoltării economice a statelor membre a devenit un concurent al dolarului american la nivel internaţional.

CAPITOLUL I

Abordare comparativă a monedei euro și a dolarului SUA

1.1. Moneda euro

După Marele Război, datorită unei instabilităţi foarte ridicate în plan monetar în Europa, s-a încercat crearea unui sistem monetar la care să participe statele europene, astfel încât să se poate realiza o mai bună colaborarea economică între acestea, în vederea reconstrucţiei şi dezvoltării economice.

După eşecul Sistemului Monetar de la Bretton Woods, în care dolarul SUA deţinea o poziţie centrală, statele europene au pus bazele Sistemului Monetar European care avea ca element central moneda ECU (European Currency Unit sau unitatea monetară europeană), o monedă-coş care datorită componenţei sale oferea stabilitatea cerută.

Problemele cu care s-a confruntat Sistemul Monetar European şi dorinţa creării Uniunii Economice şi Monetare, a condus, la 1 ianuarie 1999, la apariţia monedei euro, ca element central în SME II, ce înlocuieşte SME. La noul mecanism pot participa, în mod voluntar, toate ţările din cadrul Uniunii Europene care nu fac parte din zona euro, mai puţin Danemarca şi Marea Britanie care beneficiază de clauza opting-out şi Suedia care nu doreşte să intre în zona euro.

Moneda unică europeană a fost introdusă în trei etape distincte:

Prima etapă (2 mai 1998-1 ianuarie 1999) a debutat cu reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, când au fost selectate, dintre cele 15 țări UE, doar cele care îndeplineau criteriile de convergență.

În a doua etapă (1 ianuarie 1999-31 decembrie 2001) euro a existat numai ca monedă de cont. La 1 ianuarie 1999 au intrat în vigoare cursurile de schimb fixe irevocabile dintre monedele naționale ale țărilor membre ale UEM și euro, BCE stabilind următoarele parități oficiale în raport cu euro pentru cele 11 state selectate.

A treia etapă (prevăzută inițial a se derula între 1 ianuarie 2002 și 1 iulie 2002, ulterior fiind redusă până la 28 februarie 2002) a presupus intrarea în circulație a bancnotelor și monedelor euro conform unui calendar prestabilit.

De la 1 ianuarie 2011, euro reprezintă mijloc de plată legal în 16 state ale Uniunii Europene.

Moneda unică europeană constituie o monedă internațională cu valeități globale ca urmare a faptului că este destinată circulației și reglementării tranzacțiilor în mai multe state. Acestui aspect i se alătură faptul că reprezintă a doua economie ca importanță pe plan mondial, caracterizată prin stabilitate și criterii macroeconomice riguroase.

Tabel nr.1: Principalii indicatori macroeconomici din zona euro, SUA și Japonia în 2010

Indicator Zona Euro-17 SUA Japonia

Populația(în milioane) 331 309 128

PIB(trilioane EUR) 9,0 11,2 3,3

PIB pe cap de locuitor(mii EUR) 27,1 36,3 25,6

Ponderea din PIB mondial(%) 15,1 20,4 6,0

Exporturi(Bunuri și servicii, % din PIB) 19,7 11,1 13,3

Formarea brută de capital fix(% din PIB) 19,6 15,7 21,2

Economisirea brută (% din PIB) 18,1 10,7 22,1

Sursa: Prelucrarea autorului după

http://www.ecb.int/ecb/educational/facts/euint/html/ei_010.ro.html accesat 12.05.2011

Astfel, din Tabelul nr. 1 se observă că în ceea ce privește populația, zona euro are una dintre cele mai mari economii dezvoltate din lume, cu 331 de milioane de cetăţeni în anul 2010, faţă de populaţia Statelor Unite şi a Japoniei, care numără 309 milioane şi, respectiv, 128 de milioane de cetăţeni. Referitor la ponderea în produsul intern brut (PIB) mondial, zona euro este cea de-a doua mare economie, cu un procent de 15,1%, mai mic decât cel al Statelelor Unite ale Americii, care are o pondere de 20,4% din PIB.

Forța euro și utilizarea sa pe scară din ce în ce mai extinsă în schimburile comerciale internaționale conferă zonei euro o voce puternică în instituțiile și organizațiile financiare internaționale, precum Fondul Monetar Internațional, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică și Banca Mondială.