Analiza și perfecționarea stilurilor de management la SC Contag SRL

CAPITOLUL I

CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND APARIŢIA ŞI

DEZVOLTAREA ŞTIINŢEI MANAGEMENTULUI

1.1. Din istoria managementului

Managementul este perceput diferit, în special de către cei care îl exercită. Unii dintre aceştia nu acordă o atenţie anume valorii istoriei şi teoriei managementului. Această apreciere pleacă de la ideea că istoria nu are relevanţă pentru societatea contemporană, iar teoria este abstractă şi nu are utilitate practică.

O analiză mai atentă ne va duce la concluzia că şi istoria şi teoria managementului sunt absolut necesare pentru îmbunătăţirea managementului actual.

Teoria este un element conceptual pentru asigurarea înţelegerii fenomenului în sine, care furnizează cadrul general de acţiune.

Managementul se practică în viaţa reală, motiv pentru care trebuie înţeles că teoriile mana-gementului se ancorează în aceste realităţi.

Conceptul de management a apărut şi a evoluat în timp şi a fost influenţat de trei forţe principale: sociale, economice şi politice. Aceste trei forţe acţionează şi în prezent.

Deşi managementul in sensul preceptelor sale actuale, se întâlneşte şi se manifestă în acest secol, când putem consemna şcoli de management dar şi rigorile ştiinţei managementului, totuşi practici manageriale se înregistrează cu mii de ani în urmă.

Istoria consemnează faptul că egiptenii au aplicat funcţiile managementului, făcând uz de planificare, organizare şi control la construirea marilor piramide. Practicile şi conceptele de management sunt întâlnite în operele lui Socrate, în anul 400 Î.C., în cele ale lui Platon în anul 350 Î.C. sau tratatele de conducere ale lui Alfarabiin în anul 900.

Rămânând în antichitate, istoria consemnează că sumerienii utilizau reguli şi regulamente de guvernare; egiptenii, aşa cum am arătat, utilizau practici de management pentru a construi pira-mide; babilonienii dispuneau de un set extensiv de legi şi politici de guvernare; grecii utilizau diferite sisteme de guvernare orăşeneşti şi federale, iar romanii utilizau structuri organizatorice pentru comunicare şi control. În antichitate, chinezii foloseau o structură organizatorică extensivă pentru agenţii guvernamentale şi acte, iar veneţienii procedau la proiectarea organizării şi utilizarea unor concepte de planificare pentru a se controla mările.

Orientul Îndepărtat a avut un rol special în originile managementului. Cei cinci Dragoni – Japonia, Coreea, Taiwan, Hong Kong şi Singapore au impresionat prin performanţele lor. Modul în care au evoluat practicile manageriale ale Orientului Îndepărtat explică succesul acestora.

Oamenii de afaceri japonezi studiază ”O carte a celor cinci cercuri” scrisă de un războinic japonez în anul 1645. Conceptul cercurilor calitative a fost în atenţie în anii ’60 şi şi-a propus să rezolve problema calităţii produselor, acţiune începută în S.U.A. în 1920.

Ţările din Orientul Îndepărtat au surse comune de cultură acestea venind din timpuri îndepărtate. În cadrul culturii Orientului Îndepărtat, moştenirea confuciană a contribuit la succesul afacerilor din aceste ţări.

Confucius (Kong Fu Ze) era un înalt funcţionar de stat în China, în jurul anilor 500 Î.C. foarte respectat pentru înţelepciunea sa.

Confucianismul conţine patru învăţături fundamentale:

- relaţiile de inegalitate dintre oameni sunt normale şi necesare pentru o societate stabilă;

- familia este modelul pentru toate genurile de organizaţii;

- trebuie să-i tratăm pe ceilalţi aşa cum dorim să fim trataţi noi înşine;

- toţi oamenii ar trebui să se străduiască pentru a-şi continua educaţia să muncească din greu şi să nu cheltuiască mai mult decât este necesar.

O primă şi simplă concepţie este înţelegerea istoriei şi culturii orientale care poate permite managerilor occidentali să adopte şi să utilizeze ideile şi practicile orientale pentru îmbunătăţirea organizaţiilor din întreaga lume. Cu toate acestea managementul afacerilor nu a fost tratat în mod distinct timp de secole. Atenţia în domeniul afacerilor s-a concentrat pe aspectele lor mana-geriale.

Abordarea ştiinţifică a managementului nu se remarcă până în secolul XIX. Reţinem printre pionierii cercetării şi abordării teoretice a managementului pe Robert Owen şi Charles Babbage.

Din cercetarea contribuţiei lui Robert Owen (1771 – 1858) la structurarea ştiinţei manage-mentului putem reţine mai ales meritul său de a recunoaşte importanţa resurselor umane într-o organizaţie, respectiv rolul acestora într-o afacere.

Teoria managementului comportamentului de mai târziu s-a dezvoltat şi prin ideile lui Owen.

La rândul său Charles Babbage (1792 – 1871) are meritul, plecând de la profilul lui de matematician, de a se fi concentrat pe eficienţa producţiei. Acesta a fost atât precursorul teoriei managementului clasic, cât şi a teoriei managementului cantitativ.

Credem că Babbage poate fi remarcat mai ales prin modul în care a înţeles relaţiile de armonie care se creează între forţa de muncă şi management pe fondul uni numitor comun: profitul şi împărţirea profitului.

Pentru a avea o imagine mai concludentă asupra evoluţiei teoriilor legate de management mai putem adăuga şi alţi cercetători ai domeniului. Apreciem astfel, contribuţia profesorului Andrew Ure la studierea şi formularea principiilor managementului la începutul secolului XVII, la Colegiul Anderson şi Glasgow.

Preocupări legate de principiile managementului au mai avut şi Charles Dupin în Franţa şi Daniel McCalleem, ultimul remarcându-se prin publicarea uneia din primele organigrame ale unei companii.

Vârful în istoria managementului, în general care coincide cu un cadru bine definit al managementului îl reprezintă începutul acestui secol. Considerăm că teoria managementului clasic are în spatele ei trei elemente care se fructifică în această teorie: pionieratul timpuriu al managementului, evoluţia şi complexitatea afacerilor şi practicile de management înregistrate până acum.

În planul teoriei începutului regăsim o multitudine de abordări dintre care reţinem două ca fiind cele mai edificatoare: managementul ştiinţific şi teoria clasică a organizării care împreună, compun teoria managementului clasic.

Managementul ştiinţific este sinonim cu managementul muncii şi al forţei de muncă. Primele cercetări au aparţinut unui grup de cinci cercetători, dintre care Frederik W. Taylor a avut un rol însemnat.

La începutul secolului XX, remarcăm un interes anume pentru productivitate în sensul utilizării forţei de muncă cât mai eficient posibil. Taylor a făcut diferite experimente şi a formulat paşii care trebuie făcuţi şi supravegheaţi de manageri pentru a îmbunătăţi în mai mare măsură eficienţa angajaţilor lor. Aceştia sunt consideraţi paşi în managementul ştiinţific.

Opera lui Taylor a avut un impact semnificativ asupra industriei americane. Prin aplicarea principiilor şi modalităţilor similare la specializarea pe meserii, firmele au ajuns să se sprijine din ce în ce mai mult pe tehnicile producţiei de masă.

Amprenta lăsată de Taylor asupra societăţii americane poate fi văzută şi astăzi iar paşii de care aminteam cuprind:

- realizarea unei ştiinţe pentru fiecare element al slujbei (meseriei), pentru a înlocui metodele învechite empiriei;

- selectarea în mod ştiinţific al angajaţilor şi apoi pregătirea şi instruirea lor, pentru a-şi face treaba aşa cum s-a descris mai sus;

- supravegherea salariaţilor, pentru a fi siguri că urmează metodele prescrise pentru realizarea sarcinilor de serviciu;

- continuarea planificării muncii dar ea să utilizeze muncitori care să realizeze cu adevărat sarcinile lor de muncă.

Este momentul în care randamentul forţei de muncă se aprofundează şi se caută toate căile depinzând de muncitor, de mijloacele la îndemână şi de modul în care acesta este organizat.

Teoria clasică a organizaţiei presupune într-un fel opusul managementului ştiinţific în sensul că în timp ce ultimul se ocupă de activitatea indivizilor, respectiv a salariaţilor, teoria clasică a organizaţiei pune accentul pe monitorizarea organizaţiei în întregul său.

Ca şi în cazul primei teorii şi aici întâlnim un grup de specialişti ai problemei, dintre care se detaşează Henry Fayol care a adus o contribuţie deosebită în cei 50 de ani de experienţă manage-rială, la fundamentarea acestei teorii.