Ariile protejate - componențe ale dezvoltării durabile

INTRODUCERE

Protecţia mediului înconjurător în general şi ocrotirea monumentelor naturii în special, au devenit obiective importante ale lumii contemporane. Dezvoltarea economică şi socială, impulsionată de ,,explozia” tehnico-ştiinţifică actuală, pune umanitatea în faţa unor probleme noi, necunoscute şi uneori nebănuite cu câteva decenii în urmă, de a căror rezolvare depind progresul şi aspiraţiile ei spre mai bine.

Considerăm că printre aspectele spinoase cu care se confruntă omenirea zilelor noastre este şi aceea a integrării ei în mediul înconjurător, în condiţiile în care, în ofensiva neîntreruptă de cucerire a resurselor naturii, omul riscă adeseori de a se îndepărta de ea. Modul de utilizare defectuos şi proasta distribuire a resurselor constituie un aspect important al ,,crizei mediului înconjurător”.

Pe alocuri, în ultimele secole, în goana după profituri maxime de moment sau din lipsă de înţelegere pentru însemnătatea florei şi faunei, omul a distrus numeroase specii. Se aprecia (Strasbourg, 1974) că aproape 20 000 specii de plante şi animale sunt ameninţate cu dispariţia, dacă nu se vor lua cele mai corespunzătoare măsuri pentru protecţia lor, mai cu seamă a speciilor rare din flora şi fauna globului.

Susţinem demersul că astăzi, este mai evident decât oricând, că prosperitatea materială şi spirituală a popoarelor depind mult şi de modul în care sunt păstrate resursele biologice, cum sunt ele protejate şi utilizate. Dezvoltarea societăţii umane contemporane pentru atingerea obiectivului ameliorării permanente a condiţiilor de viaţă ale omului devine durabilă şi eficientă şi prin conservarea resurselor naturale ale Terrei. Pământul este până în prezent, singura planetă cunoscută din Univers care poate întreţine viaţa şi de aceea este necesar să se ia măsuri adecvate în vederea opririi procesului de dispariţie a speciilor şi de degradare a ecosistemelor printr-un consum excesiv şi prin utilizarea neraţională a resurselor naturale.

Motivaţia alegerii acestei teme are la bază mai multe considerente dintre care menţionăm:

- sublinierea importanţei ariilor naturale, a florei şi faunei sălbatice pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii;

- analiza cauzelor care au generat şi continuă să genereze alterări, distrugeri şi dispariţii de floră şi faună sălbatică;

- sesizarea „momentului critic” al impactului antropic în perturbarea vieţii sălbatice, al reducerii drastice a mediului natural cu toate consecinţele care decurg din acesta;

- aprofundarea formelor, metodelor şi instrumentelor educative şi formative pentru ca societatea să conştientizeze necesitatea imperioasă de a salva speciile periclitate, endemice şi cele pe cale de dispariţie.

CAPITOLUL I

1.1. Definire

Aria protejată este o arie dintr-un teritoriu terestru, maritim şi/sau subteran destinată în special protecţiei şi conservării diversităţii biologice, a resurselor naturale şi culturale asociate, prin mijloace legale sau prin alte mijloace.

Sunt cunoscute cinci abordări pentru conservarea comunităţilor biologice:

- înfiinţarea de arii protejate;

- crearea reţelelor de arii protejate;

- managementul efectiv al ariilor protejate;

- implementarea de măsuri eficiente de conservare în afara ariilor protejate;

- restaurarea comunităţilor biologice din habitatele degradate.

Preocuparea pentru declararea de arii protejate s-a intensificat pe parcursul secolului al XX-lea. Peste 80% din ariile protejate declarate la nivel mondial au fost înfiinţate după 1962, cand a avut loc Primul Congres al Parcurilor Naţionale (Chape şi alţii, 2003; World Data Base on Protected Areas Consortium, 2004). În prezent, ariile protejate acoperă 12,5% din suprafaţa Terrei. Această suprafaţă limitată a habitatelor protejate evidenţiază importanţa biologică a celor 23% din zona continentală care sunt administrate pentru producţia sustenabilă de resurse.

1.2. Clasificarea ariilor protejate conform criteriilor IUCN

Atunci când este declarată o arie de conservare, trebuie realizat un compromis între protejarea diversităţii biologice, funcţiilor ecosistemelor şi satisfacerea pe termen scurt şi lung a nevoilor de resurse ale comunităţilor umane şi guvernelor (MEA, 2005b). De la începutul procesului de planificare, trebuie stabilit ce activităţi umane şi ce nivel de intervenţie este permis. În general, când se permite un nivel ridicat de intervenţie antropică, conservarea diversităţii biologice este limitată. Câteodată, unele aspecte ale diversităţii biologice depind de un anumit grad de intervenţie antropică, în special în zonele în care comunităţile umane au o prezenţă ândelungată.

IUCN a dezvoltat un sistem de clasificare a ariilor protejate care porneşte de la intervenţia antropică minimă pană la cea intensivă, în habitate naturale (IUCN, 1994; Davey, 1998;WRI, 2000), cu următoarele şase categorii.