Asistența Socială

Prezentare generala

Asistenţa socială, componentă a sistemului naţional de protecţie socială, cuprinde serviciile sociale şi prestaţiile sociale acordate în vederea dezvoltării capacităţilor individuale sau colective pentru asigurarea nevoilor sociale, creşterea calităţii vieţii şi promovarea principiilor de coeziune şi incluziune socială.

Există mai multe moduri de a cuantifica elementele sistemului de asistenţă socială. În funcţie de activităţile principale, asistenţa socială include „ajutor în bani sau în natură, finanţarea unor instituţii, furnizarea de servicii specializate celor în nevoie”. Analiza cadrului legislativ privind reglementarea domeniului asistenţei sociale include două elemente definitorii ale sistemului de asistenţa socială: prestaţiile şi serviciile sociale.

Prestaţiile sociale sunt măsuri de redistribuţie financiară destinate persoanelor sau familiilor care întrunesc condiţiile de eligibilitate prevăzute de lege, iar serviciile sociale reprezintă ansamblul complex de măsuri şi acţiuni realizate pentru a răspunde nevoilor sociale ale persoanelor, familiilor, grupurilor sau comunităţilor, în vederea prevenirii şi depăşirii unor situaţii de dificultate, vulnerabilitate ori dependenţă, pentru creşterea calităţii vieţii.

Serviciile sociale sunt extrem de diversificate şi se adresează unor categorii diferite de potenţiali beneficiari. Ele se caracterizează prin faptul că sunt servicii personalizate, care se adaptează la nevoile în continuă schimbare ale utilizatorilor de servicii. Legea Asistenţei Sociale nr. 292/2011 (Art. 30) grupează serviciile sociale în mai multe categorii.

După scopul lor, serviciile sociale pot fi clasificate în: servicii de asistenţă şi suport pentru asigurarea nevoilor de bază ale persoanei, servicii de îngrijire personală, de recuperare/ reabilitare, de inserţie/ reinserţie socială etc.

1. După categoriile de beneficiari, serviciile sociale pot fi clasificate în servicii sociale destinate copilului şi/ sau familiei, persoanelor cu dizabilităţi, persoanelor vârstnice, victimelor violenţei în familie, persoanelor fără adăpost, persoanelor cu diferite adicţii, respectiv consum de alcool, droguri, alte substanţe toxice, internet, jocuri de noroc etc., victimelor traficului de persoane, persoanelor private de libertate, persoanelor sancţionate cu măsură educativă sau pedeapsă neprivativă de libertate aflate în supravegherea serviciilor de probaţiune, persoanelor cu afecţiuni psihice, persoanelor din comunităţi izolate, şomerilor de lungă durată, precum şi servicii sociale de suport pentru aparţinătorii beneficiarilor.

2. După regimul de asistare, serviciile sociale se clasifică în:

a) servicii cu cazare, pe perioadă determinată sau nedeterminată: centre rezidenţiale, locuinţe protejate, adăposturi de noapte etc.;

b) servicii fără cazare: centre de zi, centre şi/ sau unităţi de îngrijire la domiciliu, cantine sociale, servicii mobile de acordare a hranei, ambulanţa socială etc.

3. După locul de acordare, serviciile sociale se asigură:

a) la domiciliul beneficiarului;

b) în centre de zi;

c) în centre rezidenţiale;

d) la domiciliul persoanei care acordă serviciul;

e) în comunitate.

4. După regimul juridic al furnizorului, serviciile sociale pot fi organizate ca structuri publice sau private.

5. După regimul de acordare, serviciile se acordă în regim normal şi regim special:

a) servicii acordate în regim de accesare, contractare şi documentare uzuale;

b) servicii acordate în regim special cu eligibilitate şi accesibilitate extinsă, care vizează măsurile preventive care se oferă în regim de birocraţie redusă şi un set de servicii sociale care vor fi accesate de beneficiari doar în condiţiile păstrării anonimatului, respectiv de persoane dependente de droguri, alcool, prostituate, victimele violenţei în familie etc. Serviciile acordate în regim special pot fi furnizate fără a încheia contract cu beneficiarii;

c) categoria serviciilor acordate în regim special este reglementată prin lege specială.

În iunie 2010, guvernele statelor-membre ale Uniunii Europene (UE) şi-au asumat, prin Strategia Europa 2020, ca până în anul 2020 numărul persoanelor aflate în sărăcie să se reducă cu 20 de milioane (Comisia Europeană, 2010). Pentru măsurarea acestui deziderat-ţintă, a fost stabilit un nou indicator care ţine cont de multiplele faţete ale sărăciei, şi anume rata riscului sărăciei şi de excluziune socială. Conform Eurostat, acest indicator este, în fapt, o combinaţie a trei indicatori anteriori: numărul de persoane considerate a fi în risc de sărăcie, numărul de persoane aflate în deprivare materială severă şi numărul de persoane cu vârsta sub 60 de ani care trăiesc în gospodării cu un nivel scăzut al intensităţii muncii.

Analize recente realizate au reiterat faptul că „deprivarea materială severă rămâne cea mai provocatoare formă a sărăciei şi excluziunii sociale în Bulgaria şi România, unde 75%, respectiv 90% din populaţia aflată în risc de sărăcie şi excluziune socială este afectată de deprivare materială severă”.

În Programul Naţional de Reformă, prezentat de România Comisiei Europene în aprilie 2011, la secţiunea 6.5. „Incluziunea socială/ Reducerea sărăciei” se face precizarea că „În perioada 2005–2010, în România sistemul de prestaţii sociale, ce include 14 tipuri de prestaţii, s-a extins fără a avea la bază o strategie coerentă”. Se menţionează că ponderea în PIB a cheltuielilor cu prestaţiile sociale a crescut de la 1,4% în 2005, la 2,86% în 2010, dar fără a avea un impact pozitiv asupra indicatorului privind măsurarea calităţii vieţii. Din acest motiv, pentru 2011–2013 se are în vedere o revoluţionare a sistemului ce va contribui, printre altele, la „realizarea unei economii fiscale de aproximativ 0,78% din PIB la nivelul anului 2013” şi „creşterea ponderii cheltuielilor cu prestaţiile sociale pentru primele două decile”.

Analiza indicatorilor naţionali privind sărăcia, şi anume, rata sărăciei înainte şi după transferurile sociale, ne conduce la concluzia că rata sărăciei creşte foarte mult dacă sunt excluse transferurile sociale şi mai ales pensiile. Astfel, în anul 2010, pe baza datelor calculate de Institutul Naţional de Statistică, rata sărăciei calculată pe baza veniturilor disponibile minus transferurile sociale, inclusiv pensiile, a fost de 51,1% (cu 33,9 pp mai mare decât rata sărăciei înregistrată la nivel naţional). Dacă excludem pensiile, atunci rata sărăciei după transferurile sociale se reduce şi devine 28,1% (doar cu 10,9 pp mai mare decât rata sărăciei înregistrată la nivel naţional). Ca urmare, pensia are cel mai mare impact asupra reducerii sărăciei monetare.