Asociația Națiunilor din Asia de Sud-Est

1. Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud- Est de la fondare pana in anii ‘90

Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est a luat fiinţă pe 08 august 1967 prin intermediul Declaraţiei de la Bangkok, ce a fost semnată de Indonezia, Malaezia, Filipine, Singapore şi Thailanda. La data de 8 august 1967 miniştrii de externe a celor cici state în sala principală a Departamentului Afacerilor Externe din Bangkok, Thailanda, au semnat un document în temeiul caruia s-a născut Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN) Acest document a descris în detaliu scopurile şi sensul acelei de asocieri. Aceste obiective şi scopuri au fost cu privire la cooperarea în domeniile economic, social, cultural, tehnic, educaţional, precum şi în promovarea păcii şi stabilităţii regionale. Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud- Est era deschisa tuturor statelor din regiunea de sus-est a Asiei, care se subscriu la obiectivele, principiile si scopurile organizatiei.

Obiectivele Asociaţiei au fost sintetizate pe următoarele direcţii:

1. accelerarea creşterii economice şi a progresului social, precum şi dezvoltarea

culturii din regiune prin intermediul unor străduinţe comune în spiritul egalităţii şi

parteneriatului în vederea întăririi fundaţiei unei comunităţi prospere şi paşnice a Naţiunilor din Asia de Sud-Est.

2. promovarea păcii şi stabilităţii regionale prin asigurarea respectării continue a

justiţiei şi legii în relaţiile dintre ţările din regiune şi aderarea la principiile Cartei

Naţiunilor Unite.

3. promovarea unei colaborări active şi a unei asistenţe reciproce pe teme de interes

comun în domenii economice, sociale, culturale, tehnice, ştiinţifice şi administrative.

4. furnizarea de asistenţă reciprocă sub forma de facilităţi de pregătire şi cercetare în

sferele educaţionale, profesionale, tehnice şi administrative.

5. îmbunătăţirea colaborării pentru utilizarea mai bună a agriculturii, industriei,

expansiunii schimburilor comerciale, inclusiv studierea problemelor schimbului

internaţional de mărfuri, îmbunătăţirea facilităţilor de transport şi comunicare şi

creşterea standardului de viaţă a popoarelor din cadrul ASEAN.

6. promovarea studiilor despre Asia de Sud-Est.

7. menţinerea unei cooperări strânse şi benefice cu organizaţiile internaţionale şi

regionale ce au scopuri similare şi explorarea tuturor căilor pentru o cooperare tot mai

strânsă.

Tarile membre ASEAN au adoptat principiile fundamentale din Tratatul de Prietenie si Cooperare in Asia de Sud-est (TAC). Acestea erau:

- respect reciproc pentru independenta, suveranitate,egalitate, integritate teritoriala si identitate nationala a tuturor natiunilor;

- respectarea dreptului oricarui stat de a exista fara constrangeri si imixtiuni externe;

- neamestecarea in afacerile interne ale tarilor componente;

- rezolvarea disputelor intr-o maniera pasnica;

- renuntarea la folosirea fortei;

- cooperare efectiva intre tarile membre.

Înfiinţarea ASEAN în 1967 a avut o importantă dimensiune politică, aşezând la masa negocierilor regimuri care se opuneau expansiunii comunismului în Asia de Sud - Est. Timp de aproape un deceniu, principalele preocupări în cadrul grupării au fost de natură geopolitică şi chiar după finele războiului din regiune, ASEAN a rămas un promotor al acţiunilor politice comune. Problemele legate de cooperarea în domeniul economic n-au stat în centrul preocupărilor statelor membre decât după summit-ul de la Bali din februarie 1976. La numai un an, miniştrii de externe ai statelor membre au semnat un acord privind Aranjamentele Comerciale Preferenţiale. Acestea urmau să acţioneze pe trei direcţii: alcătuirea unor liste unilaterale de produse ce intrau sub incidenţa preferinţelor tarifare, negocierea pe cale bilaterală după principiul de la produs la produs a unor concesii tarifare, precum şi reducerea substanţială a taxelor vamale la bunurile de import cu o valoare în vamă de mai puţin de 50.000 de dolari.

În ciuda acestor prevederi, progresele pe calea liberalizării comerţului în zonă au fost modeste, statele membre nemanifestând, de fapt, o voinţă politică reală în acest sens. De exemplu, la începutul deceniului 9, cele circa 9000 de concesii tarifare anunţate nu vizau mai mult de 2% din comerţul intra - ASEAN. Acest procent nu s-a modificat semnificativ nici în perioada anilor '80, ajungând la abia 5% în 1990. În 1989 ponderea comerţului intraregional în totalul schimburilor comerciale ale statelor membre ajunsese să fie inferioară celei din 1970. Cu toate că după 1985 comerţul intra-ASEAN a cunoscut o oarecare revigorare, acest lucru s-a datorat în principal liberalizărilor unilaterale şi activităţii corporaţiilor transnaţionale în acea perioadă de boom investiţional.

În paralel cu lansarea cooperării pe planul schimburilor comerciale, ţările membre ASEAN au considerat oportun să dezvolte şi relaţiile intraregionale în ceea ce priveşte cooperarea industrială, dând naştere tot în 1977 unui program privind proiectele industriale (ASEAN Industrial Projects Programme). Nici soarta acestuia nu a fost, însă, favorabilă, în ciuda implicării, începând cu 1979, a fiecărui stat membru într-un astfel de program şi a suportului financiar japonez în această direcţie, primul proiect concret a fost propus abia în 1984. Mai mult, după acest an, între statele membre au început să apară divergenţe privitoare la derularea respectivelor programe, ceea ce a avut drept efect, până la urmă, renunţarea la aceste proiecte de către unele ţări.