Auditul

INTRODUCERE

Un audit reprezintă examinarea de către un expert independent, auditorul financiar (care poate fi o persoană fizică sau juridică) a unui set de situaţii financiare şi a înregistrărilor şi registrelor pe baza cărora acesta poate oferi o opinie asupra situaţiilor financiare cu scop general. Dar această opinie dă naştere multor altor întrebări.

Termenul "audit" este larg utilizat, adesea pentru a exprima lucruri foarte diferite. Exemplele includ auditul situaţiilor legate de respectarea reglementărilor de mediu, auditul situaţiilor privind respectarea standardelor de calitate şi, desigur auditul anual independent al conturilor. În fiecare caz termenul "audit" este folosit pentru a exprima un proces ce oferă o asigurare, dar natura şi întinderea acesteia poate să nu fie foarte clară. Auditul conturilor înseamnă lucruri diferite pentru oameni diferiţi, nu în ultimul rând datorită faptului că o mare parte din publicul larg nu are suficiente cunoştinţe despre ce face un auditor financiar independent şi despre rolul profesiei de contabil. Aileen Beattie (directorul departamentului de contabilitate şi audit din cadrul Institutului Contabililor Autorizaţi din Scoţia) încearcă să ofere un răspuns simplificat la această întrebare.

Ce se întâmplă în timpul unui audit este în mod direct influenţat de standardele de audit emise de Camera Auditorilor Financiari. Aceste standarde, ce sunt o traducere directă a Standardelor Internaţionale de Audit emise de Federaţia Internaţională a Contabililor Autorizaţi, sunt cuprinzătoare şi acoperă modul de conducere a unui audit, precum şi subiecte ca planificarea, controlul, înregistrarea şi raportarea activităţii de audit.

Procesul de audit implică:

obţinerea unei cunoaşteri detailate a clientului

evaluarea calităţii sistemelor de raportare şi a controalelor pentru a vedea dacă înregistrările contabile ce stau la baza acestora formează o bază credibilă pentru întocmirea situaţiilor financiare

verificarea unui eşantion din tranzacţiile şi soldurile din înregistrările contabile

revizuirea rezultatelor obţinute în comparaţie cu cele din anii trecuţi, cu cele estimate şi cu rezultatele societăţilor comparabile pentru a se asigura că rezultatele par a fi rezonabile şi că au fost date explicaţii acceptabile pentru tendinţele şi fluctuaţiile neobişnuite

discutarea aspectelor semnificative din situaţiile financiare cu conducerea

utilizarea de către auditor a raţionamentului profesional pentru considerarea imaginii de ansamblu oferită de situaţiile financiare - sunt acestea corecte-

Aşa cum s-a explicat mai sus, înainte de formularea unei opinii de audit, auditorul financiar trebuie să fie satisfăcut în ceea ce priveşte credibilitatea cifrelor şi metoda de prezentare a lor în situaţiile financiare. Cu toate acestea, constrângeri economice şi de ordin practic dictează că activitatea auditorului să nu se extindă la mai mult decât un eşantion de tranzacţii şi solduri ale unei anumite societăţi. Astfel, aptitudinile profesionale ale auditorului sunt utilizate pentru a determina tipul şi măsura testelor de audit adecvate circumstanţelor pentru a acumula suficiente probe de audit pentru a putea formula o opinie. Explicaţia de mai sus privind limitările procesului de audit ajută la înţelegerea unui aspect privind auditul ce este în mod frecvent greşit înteles.

Auditorul financiar nu este responsabil pentru prevenirea sau detectarea fraudei, a altor neregularităţi sau erori, această responsabilitate revenind conducerii. Responsabilitatea auditorului este de a planifica, efectua şi evalua în mod corect activitatea de audit în aşa fel încât să poată fi detectate în mod rezonabil declaraţiile eronate semnificative din situaţiile financiare. Dacă auditorul identifică o posibilă existenţă a fraudei, va lua măsuri pentru a clarifica aspectul şi, dacă este adecvat, va cuantifica valoarea acesteia.

Opinia de audit este exprimarea raţionamentului profesional privind imaginea fidelă, sub toate aspectele ale activităţilor societăţii pe perioada respectivă, în conformitate cu legislaţia relevantă specifică şi Standardele de Contabilitate Internaţionale. Modul de redactare al raportului de audit derivă din legislaţie.

O “estimare contabilă“ denumeşte o evaluare aproximativă a unei valori a unui element în absenţa posibilităţii de a avea o metodă de măsură precisă. Exemple:

o Provizioane pentru deprecierea creanţelor şi stocurilor pentru a le aduce la valoarea de realizare estimată.

o Amortizarea imobilizărilor pe durata de utilizare estimată.

o Venituri anticipate.

o Impozite amânate.

o Pierderi din contracte pe termen lung.

o Provizioane pentru garanţie.

Conducerea este răspunzătoare de evaluările contabile conţinute în situaţiile financiare. Aceste estimări prezintă deseori urme de nesiguranţă în ceea ce priveşte realizarea evenimentelor care s-au produs sau care se pot produce şi, în acest caz, este necesar să se efectueze o analiză raţională. Prin urmare, estimările contabile implică un risc mai ridicat de anomalie semnificativă.

Determinarea unei estimări contabile poate fi simplă sau complexă, în funcţie de natura elementului. De exemplu, calculul sumelor locative care trebuie plătite poate fi foarte simplu, pe când estimările unui provizion pentru stocuri cu rotaţie lentă sau pentru stocurile excedentare poate necesita analize detaliate importante a datelor actuale şi a previziunilor de vânzări viitoare. Estimările complexe pot necesita multe cunoştinţe speciale şi apelarea frecventă la evaluări raţionale.

Incertitudinea lagată de un element sau lipsa de date obiective poate împiedica efectuarea calculului unei estimări rezonabile. În acest caz, auditorul va determina dacă este nevoie ca raportul său să fie modificat conform normei “Raportul auditului asupra situaţiilor financiare”.

Auditorul trebuie să reunească elemente probante suficiente şi juste asupra caracterului rezonabil al unei estimări contabile în circumstanţele date şi, dacă este necesar, asupra informaţiilor prezentate în notele anexe.

Auditorul trebuie să aplice una sau mai multe din metodele următoare pentru auditarea unei estimări contabile:

o Examinarea şi testarea procedurii folosite de întreprindere pentru efectuarea estimării;

o Utilizarea unei estimări independente pentru a putea face comparaţia cu cea a întreprinderii;

o Revizuirea elementelor posterioare închiderii care afectează estimarea.

Elementele probante disponibile pentru fundamentarea unei estimări contabile sunt deseori mai greu de obţinut şi mai puţin edificatoare decât cele disponibile pentru fundamentarea altor elemente din situaţiile financiare.

În general, estimările contabile semnificative sunt revizuite şi aprobate de către conducere. Auditorul va stabili dacă atât revizuirea cât şi aprobarea au fost făcute de către nivelul corespunzător de conducere şi se va asigura să existe documentaţia necesară fundamentării calculului estimării contabile care a fost efectuată.