Auditul intern în activitatea de creditare bancară

CAPITOLUL 1. ACTIVITATEA DE AUDIT

1.1 Consideratii etimologice si evolutioniste privind auditul

1.2 Definitii

1.1 . Consideratii etimologice si evolutioniste privind auditul

Desi cuvântul audit a patruns în limbajul cotidian al societatii românesti în forma sa englezeasca, se pare ca originile acestuia se gasesc în latinescul auditus, care înseamna a asculta, a audia.Acest termen avea chiar o conotatie financiara, în Roma antica fiind practicata verificarea verbala a fondurilor sau ascultarea fondurilor Exista, asadar o prima semnificatie a activitatii de audit – aceea de verificare; sensul acesteia s-a îmbogatit pe masura ce activitatea economica a devenit din ce în ce mai complexa, în conditii de risc amplificat Astfel, în timp, nu a mai fost suficient controlul asupra unor anumite domenii, înregistrari sau evidente, ci asupra întregii contabilitati si gestiuni; a fost facut saltul de la aprecierile cantitative la cele calitative, de la constatari la consultanta; nu a mai fost suficienta verificarea post factum, ci a devenit importanta prevenirea manifestarii riscurilor, iar greutatea s-a deplasat de la auditul extern la cel intern.

În acelasi timp, aria activitatii de audit s-a extins de la administrarea banilor publici catre întreprinderile private .

1.2 Definitii

Exista o multitudine de definitii date auditului, dar nu în acceptiunea sa generala, ci pe componente ale sale.Astfel, Compania Nationala a Comisarilor de Conturi din Franta da definitia auditului financiar: examinarea realizata de un profesionist competent si independent de organizatie, în vederea exprimarii unei opinii motivate asupra regularitatii, sinceritatii si imaginii fidele a conturilor anuale ale întreprinderii .

Institutul American al Contabililor Publici Autorizati (AICPA) prezinta auditul ca pe o examinare ordinara a situatiilor financiare, efectuata de un contabil public autorizat, în vederea exprimarii unei opinii cu privire la corectitudinea cu care aceste documente prezinta situatia financiara, rezultatele operatiunilor efectuate si schimbarile intervenite în situatia financiara a organizatiei, în conformitate cu principiile contabile general acceptate (Standardul de Audit nr 1)

În România, Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr 75/1999 privind activitatea de audit financiar (cu modificarile ulterioare)1 prezinta auditul financiar ca “activitatea de examinare, în vederea exprimarii de catre auditorii financiari, a unei opinii asupra situatiilor financiare, în conformitate cu standardele de audit, armonizate cu standardele internationale de audit si adoptate de Camera Auditorilor Financiari din România”

Exista, asadar, trei definitii date auditului financiar din care razbate un filon comun, si anume ca acesta reprezinta o activitate de examinare a situatiilor financiare, de catre o persoana competenta sau autorizata (francezii nu au dat masura “competentei”), pentru formularea unei opinii asupra corectitudinii cu care aceste documente prezinta situatia financiara a organizatiei, atât static, cât si în dinamica si pentru ca aceasta opinie sa fie “motivata”, se folosesc si reperele în functie de care se fac aprecierile: “principiile contabile general acceptate” sau standardele de audit.

În afara diferentelor stilistice date, probabil, de trasaturile nationale (unii fiind mai rigurosi în exprimare, iar altii mai lirici), transpare si o alta diferenta: în Franta s-ar parea ca aceasta activitate este încredintata “comisarilor de conturi” (persoane abilitate sa efectueze controlul legal al conturilor societatilor comerciale), în SUA numai contabilii publici autorizati pot sa desfasoare activitati de audit, iar în România - auditorii financiari Astfel, primele doua definitii vadesc apropierea dintre audit financiar si controlul contabil În schimb, în a treia definitie apare o categorie distincta de specialisti, iar pentru a întelege la ce se refera aceasta categorie este necesara analiza activitatilor pe care acestia le pot desfasura,prezentate în acelasi act normativ: activitatea de audit financiar, de audit intern, de consultanta financiar – contabilasi fiscala, de asigurare a managementului financiar – contabil, de expertiza contabila, de evaluare, activitati de reorganizare judiciarasi lichidare Prin urmare, este vorba de un super-specialist, care ar trebui sa se numeasca auditor, dat fiind faptul ca aria lui de expertiza depaseste auditul financiar, iar o definitie posibila a auditului ar putea fi data prin enumerarea activitatilor desfasurate de acesti specialisti .

Ceea ce scapa acestor definitii este, însa, scopul activitatii de audit; exprimarea unei opinii nu poate fi un scop în sine, poate fi doar un mijloc. Adica, pentru ce este nevoie de audit? La ce foloseste o opinie independenta si competenta privind corectitudinea reflectarii situatiei financiare? Se poate raspunde ca bancile, în analiza de creditare, solicita companiilor o astfel de opinie sau ca bancilor li se solicita, prin lege, auditarea situatiilor financiare sau în alte multe feluri. Dar tipul acesta de raspunsuri nu ar fi reflectarea unei nevoi resimtite si a unei utilitati interne, ci a unor constrângeri si utilizari externe Partea aceasta este acoperita de definitia auditului intern data de catre Institutul Auditorilor Interni (IIA): “Auditul intern este o activitate independenta, de asigurare obiectivasi de consultanta menita sa adauge valoare si sa îmbunatateasca operatiunile unei organizatii Acesta sprijina o organizatie sa îsi realizeze obiectivele, aducând o abordare sistematicasi disciplinata în evaluarea si îmbunatatirea eficacitatii procesului de management al riscului, de control si de conducere”