Balanța Comercială a României

I. Balanţa comercială-componentă principală a balaţei de plăţi

Balanţa de plăţi, ca parte ce integrează balanţa comercială, este unul dintre cele mai utile instrumente de analiză a situaţiei unei economii naţionale. Ea face obiectul preocupării economiştilor de mai multe secole, dar calitatea de instrument operaţional, eficient, de analiză macroeconomică a dobândit-o doar în perioada postbelică.

Într-o formă schematică, balanţa de plăţi se compune din: balanţa comercială în sens restrâns (exportul şi importul de bunuri), balanţa serviciilor, balanţa veniturilor şi balanţa capitalului. Până acum nu s-a realizat o structură a balanţei de plăţi unanim acceptată. În încercarea de unificare internaţională a sa, FMI a elaborat mai multe ediţii “Manualul balanţei de plăţi” în care se preconizează că înregistrarea tranzacţiilor economice să se facă după principiul contabilităţii în partidă dublă, respectiv, atât în creditul, cât şi în debitul acesteia. Ţările membre ale FMI sunt obligate să întocmească balanţe de plăţi anuale corespunzătoare formei preconizate de manual şi să le prezinte pentru analiză şi integrare . Schema prezonizată de FMI cuprinde balanţa contului curent, care include:

Balanţa comercială

Balanţa serviciilor - cuprinde încasările şi plăţile rezultate din activităţile de prestări de servicii în relaţiile cu străinătatea. Principalele posturi ale acestei balanţe cuprind încasări şi plăţi provenind din: decontări ale caselor de expediţii şi transporturi, decontări legate de turism şi activităţi de tranzit; decontări ale administraţiilor de poştă, telegraf, telefoane, telex, radio şi televiziune; asigurarea şi reasigurarea mărfurilor, asistenţă tehnică, servicii, diverse lucrări efectuate în străinătate de construcţii-montaj; servicii de depozitare a mărfurilor în străinătate, comisioane plătite reprezentanţilor străini; prestaţii străine pentru promovarea publicităţii; închirieri de vase maritime, nave aeriene şi alte mijloace de transport, închirieri de utilaje etc. Încasările din aceste genuri de servicii reprezintă, în fapt, un export invizibil, iar plăţile pentru serviciile străine, un import invizibil. Sunt ţări, care prin structură lor economică şi prin poziţia lor geografică, folosesc pentru plata importului, în bună măsură, venituri provenite din prestaţii de servicii externe, mai ales din turism precum Grecia, Spania, Turcia, Cipru etc. În cadrul comerţului internaţional invizibil, turismul deţine o pondere de 20-30%.

Balanţa veniturilor reflectă încasările şi plăţile cu titlu de venituri, cum ar fi cele rezultate din comerţul cu dreptul de proprietate industrială şi intelectuală, salariile repatriate de emigranţi sau plătite specialiştilor străini, cheltuielile de întreţinere a reprezentanţelor diplomatice, consulare, economice sau de altă natură, burse, succesiuni, pensii etc.

Balanţa transferurilor unilaterale - sub forma despăgubirilor, donaţiilor şi ajutoarelor publice sau private.

Balanţa contului de capital - care cuprinde intrările şi ieşirile de devize şi valute liber convertibile legate de exporturile şi importurile de capital.

Balanţa comercială reflectă încasările din exporturi şi plăţile pentru importuri de mărfuri corporale. Foarte importantă este prezentarea sa pe grupe de mărfuri, clasificate în funcţie de gradul de prelucrare sau de ramură din care provin. Aceasta oferă posibilitatea să se tragă concluzii necesare cu privire la raporturile de schimb de ramuri economice şi pe ansamblu.

Pentru a măsura gradul de echilibru al schimburilor comerciale, se determină rata de acoperire, fie pe ansamblul balanţei comerciale, fie pentru un anumit produs:

Rata de acoperire=(Valoarea exporturilor)/(Valoarea importurilor) 100

Dacă, prin ipoteză, o economie nu are relaţii cu exteriorul, resursele exprimate prin Produsul Naţional Brut (Y) sunt egale cu resursele utilizate, formate din consum (C) şi investiţii brute (I), de unde rezultă egalitatea fundamentală a contabilităţii naţionale: Y= C + I

În condiţiile când o ţară intră în relaţii de schimb cu celelalte ţări, importurile (M) reprezintă resurse care se adaugă celor naţionale, iar exporturile (X), o utilizare a acestora. Egalitatea resurse totale, utilizări totale ia forma:

Y+M = C+I+X

Soldul balanţei comerciale apare ca un punct de echilibru între producţia naţională şi cheltuielile interne:

Y- (C+I) = X-M

- Dacă Produsul Naţional Brut este mai mare decât cheltuielile interne (Y > C+1), atunci există o balanţă comercială excedentară;

- Dacă Produsul Naţional Brut este mai mic decât cheltuielile interne (Y < C-I), există o balanţă comercială deficitară (deci surse suplimentare aduse pentru a asigură consumul intern şi investiţiile;

- În condiţii de egalitate între acestea (Y = C+I) exporturile vor fi egale cu importurile (X = M), iar balanţa comercială va fi echilibrată.

Soldul balanţei comerciale se poate scrie şi sub forma (Y- C) a€“ I = X - M

Întrucât produsul naţional minus consumul reprezintă economiile, soldul balanţei comerciale este egal cu diferenţa dintre economii şi investiţii:

S – I = X – M

Această înseamnă că dacă o ţară investeşte mai mult decât economiile interne (I > S), balanţa comercială este deficitară, iar când economiile sunt mai mari decât investiţiile (S > I), balanţa comercială este excedentară şi echilibrată când cele două vor fi egale.