Balanța de plăți externe și echilibrul acesteia. politica comercială comună a Uniunii Europene față de terți

Introducere

Balanţa de plăţi reprezintă un tabel statistico-economic folosit în analiză și planificare, prin care se compară și se raportează indicatorii care urmează a fi corelați, echilibrați, pe o anumită perioadă.

Balanța de plați este o evidenţă contabilă a tuturor tranzacţiilor monetare efectuate între o ţară şi restul lumii. Aceste operaţiuni includ plăţile efectuate: exporturi și importuri de bunuri, servicii şi capital financiar, precum şi ca transferuri financiare.

Balanța de plăți rezumă tranzacţiile internaţionale pe o anumită perioadă, de obicei un an, fiind realizată într-o monedă unică, de obicei, moneda naţională pentru ţara în cauză. Sursele de fonduri pentru o naţiune, cum ar fi exporturile sau încasările din împrumuturi şi investiţii, sunt înregistrate ca elemente pozitive sau excedentare. Utilizarea fondurilor, cum ar fi importurile sau investiții în ţări străine, sunt înregistrate ca un element negativ sau deficit.

Când toate componentele ce alcătuiesc tabelul balanței de plăți sunt luate în considerare, atunci aseasta trebuie să fie echilibrată – suma elemntelor este zero – nu poate există surplus sau deficit. De exemplu, dacă într-o ţară importurile sunt mai mari decât exporturile, balanţa comercială va fi în deficit, astfel diferenţa va trebui să fie contra echilibrată prin alte mijloace –fonduri obţinute din investiţii străine, prin consumul resurselor proprii sau prin primirea de împrumuturi de la alte ţări.

Deşi per total, balanța de plăți este echilibrată, pot apărea dezechilibre la nivelul elementelor ce compun balanța, cum ar fi contul curent. Acest lucru poate duce la acumularea de tezaure pentru ţările dezvoltate, în timp ce țările slab dezvoltate pot deveni tot mai îndatorate.

Din punct de vedere istoric au existat numeroase dezbateri și diverse abordări pentru a răspunde la întrebarea: Cum să corecteze dezechilibrele? şi dacă acesta este o problemă care să preocupe guvernul. O dată cu creșterea dezechilibrului între venit și consum, alimentată și de criza econiomică 2007 – 2010, planurile de abordare a acestora la nivel global sunt pe ordinea de zi a factorilor de decizie politică pentru 2010.

Capitolul I Balanţa de plăţi externe şi echilibrul acesteia

I.1 Elementele metodologice privind balanţa de plăţi externe

Balanţa de plăţi reprezintă un document sintetic, în care se cuprind totalitatea plăţilor şi încasărilor decurgând din tranzacţii cu caracter comercial, necomercial şi financiar ale unei ţări cu restul lumii, pe o perioadă determinată de timp, de ragulă un an.

Structura balanţei de plăţi, modul de grupare a tranzacţiilor şi chiar includerea sau neincluderea lor în balanţă erau foarte diverse până la primul război mondial. Prima încercare de uniformizare la nivel internaţional a structurii balanţelor de plăţi întocmite de statele lumii s-a realizat în 1992, la recomandarea şi sub conducerea Ligii naţiunilor.

Preocupările în acest sens au continuat şi continuă. În prezent, uniformizarea structurii şi a modului de includere şi evidenţiere a tranzacţiilor în balanţa de plăţi formează obiectul preocupărilor FMI. Deoarece nu există o structură a balanţei de plăţi unanim acceptată de ţările lumii, acestea continuă să întocmească balanţe de plăţi cu structuri diverse, determinate de anumite sisteme de contabilitate şi evidenţiere naţională, tradiţie etc.

În general diversitatea structurilor balanţelor de plăţi îşi are originea în următoarele trei elemente: preţurile la care sunt înregistrate tranzacţiile, momentul evidenţierii şi cursul valutar utilizat între moneda naţională şi o altă monedă. În domeniul preţurilor, unele ţări utilizează preţurile cu amănuntul, altele preţuri cu ridicata, unele preţul unei anumite pieţe caracteristice, altele preţurile de tranzacţie, unele includ taxele vamale, altele nu le includ etc.

Din punct de vedere al momentului înregistrării în balanţa de plăţi, unele ţări au în vedere momentul plăţii, altele momentul transferului proprietăţii asupra mărfii. Cursul valutar utilizat poate fi cel din momentul tranzacţiei, al plăţii sau cursul de la sfârşitul anului.

FMI a întocmit un model de balanţă de plăţi pe care îl recomandă ţărilor membre spre uzul general, iar acestea comunică FMI structura balanţei lor de plăţi utilizând modelul recomandat.

Criteriile metodologice care stau la baza întocmirii balanţei de plăţi sunt:

• Evidenţierea încasărilor şi plăţilor în balanţă se realizează atât în formă sintetică (pe total), cât şi pe ţări sau pe grupe de ţări.

• În balanţă sunt cuprinse toate tranzacţiile comerciale, necomerciale şi financiare care au loc în anul respectiv, indiferent dacă plata sau încasarea se desfăşoară în acelaşi an.

• Criteriul de înregistrare în balanţă a tranzacţiilor cu mărfuri şi servicii este cel al schimbării proprietăţii internaţionale, respectiv al momentului când a avut loc actul de vânzare/cumpărare internaţională.

• Preţurile la care se înregistrează exporturile şi importurile sunt preţuri FOB sau franco-frontieră ţara exportatoare.

• Balanţa comercială se întocmeşte în monedă naţională, iar pentru statisticile internaţionale în dolari, euro, sau DST (pe baza cursurilor de piaţă, de referinţă sau după caz, a cursurilor reprezentative).

• Atât pe capitole, cat şi pe subcapitole şi pe poziţii, fiecare ţară urmăreşte asigurarea echilibrului între plăţile (ieşirile) şi încasările (intrările) valutare.

• Balanţele de plăţi care se dau publicităţii sunt balanţe executate, reflectând situaţia la 31 decembrie.

Principiul dublei înregistrări este acela care stă la baza realizării balanţei de plăţi externe. Aceasta înseamnă că pentru fiecare cumpărare/intrare de bunuri/servicii există un corespondent în plăţile înregistrate, iar pentru fiecare furnizare/ieşire există şi o înregistrare a încasărilor. Respectarea acestui principiu duce, teoretic, la existenţa soldului egal cu zero. Însă, din cauza sistemului imperfect de înregistrare şi a modalităţilor diferite de obţinere a datelor, apar anumite diferenţe valorice. Tocmai de aceea, balanţa de plăţi include şi o secţiune de “Erori și omisiuni”, în care vor fi raportate aceste diferenţe.Un al doilea principiu se referă la înregistrarea intrărilor şi ieşirilor de resurse reale şi financiare în balanţa de plăţi. Astfel, intrările de resurse vor reprezenta creditul balanţei, iar ieşirile vor reprezenta debitul.

Pentru ca balanţa de plăţi externe să fie echilibrată, soldul creditor al contului curent trebuie să fie egal cu soldul debitor al contului de capital. De aceea, în caz contrar, orice deficit al contului curent trebuie ajustat din excedentul contului de capital.

În balanţa de plăţi a unei perioade se iau în calcul numai fluxurile (reale sau financiare) ce au avut loc în acea perioadă, neţinându-se cont de stocuri (de bunuri şi servicii) sau de acumulări (de capital). De asemenea, în balanţa de plăţi se înregistrează şi acele operaţiuni dintre o ţară şi mediul extern care nu presupun o contraprestaţie (asistenţa financiară, donaţii, etc.).