Banca Centrala de Stat

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest proiect trateaza Banca Centrala de Stat.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 62 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 5 puncte.

Domeniu: Economie

Cuprins

CAPITOLUL I Scurt istoric privind înfiinţarea Băncii Naţionale
Secţiunea 1. Apariţia şi dezvoltarea sistemului bancar şi de credit
Secţiunea 2. Constituirea treptată a băncii centrale
Secţiunea 3. Statutul Băncii Naţionale a României. Comparaţie 1880 – 1998
CAPITOLUL II Sisteme şi reţeaua bancară
Secţiunea 1. Sistemul bancar şi de credit
Secţiunea 2. Băncile de emisiune
2.1. Operaţiuni active ale băncilor de emisiune
2.2. Operaţiuni pasive ale băncilor de emisiune
Secţiunea 3. Băncile comerciale
CAPITULUL III Organizarea, funcţionarea şi natura juridică a
Băncii Naţionale a României
Secţiunea 1. Conducerea şi administrarea
Secţiunea 2. Funcţionarea Băncii Naţionale a României
Secţiunea 3. Natura juridică
CAPITOLUL IV Banca Naţională a României – autoritatea bancară centrală a statului
Secţiunea 1. Emisiunea monetară
Secţiunea 2. Politica monetară
Secţiunea 3. Operaţiuni cu aur şi valută efectuate de Banca Naţională a
României în cadrul politicii valutare
Secţiunea 4. Supravegherea bancară
Secţiunea 5. Sistemul de plăţi
Secţiunea 6. Operaţiuni cu trezoreria statului
Secţiunea 7. Relaţiile financiare internaţionale
CAPITOLUL V Independenţa Băncii Centrale
Secţiunea 1. Dispoziţii generale
Secţiunea 2. Independenţa instituţională
Secţiunea 3. Independenţa operaţională
Secţiunea 4. Independenţa organului de conducere al băncii centrale şi a
membrilor acestuia
Secţiunea 5. Independenţa financiară
CAPITOLUL VI Banca Centrală în economia de piaţă

Extras din document

CAPITOLUL I

Banca Centrală de Stat - Înfiinţare. Istoric

Secţiunea 1. Apariţia şi dezvoltarea sistemului bancar şi de credit

Pentru a avea o imagine cât mai completă şi pentru a cunoaşte cât mai bine cauzele şi circumstanţele istorice ale apariţiei sistemului bancar şi de credit în ţara noastră, este necesar să facem o incursiune în geneza lentă a băncilor.

Astfel, se pare că primele operaţiuni bancare au apărut în Mesopotamia cu 2000 de ani Î.H., dar adevărata naştere a băncilor a avut loc în Grecia şi în Roma Antică.

Odată cu apariţia monedei bătute (sec. al VII-lea Î.H.) are loc o dezvoltare fără precedent a comerţului mediteranean, dezvoltare ce va favoriza manifestarea unei operaţiuni bancare: schimburi.

„În porturile greceşti, trapeziştii - după numele stabilimentului lor comercial, - trapeza – asigurau schimbul între diferite monede”1.

Scrierea a avut şi ea un rol important în dezvoltarea funcţiei lorş astfel ei ţineau conturile clienţilor şi puteau efectua „operaţiuni prin virament de la un cont la altul sau chiar prin cec”2.

Prin urmare, „trapeziştii” erau bancheri veritabili în sensul actual al cuvântului, ei îndeplinind majoritatea funcţiilor esenţiale ale unei bănci moderne: depuneri, credite, schimb, crearea altor mijloace de plată decât bancnota sau moneda.

În Egipt, unde statul este atotputernic, are loc o plagiere a trapeziştilor greci, creându-se aşa numitele bănci regale care deţineau monopolul activităţilor bancare şi de credit.

„A trebuit să vină dominaţia romană pentru ca băncile particulare să poată exista în paralel cu băncile publice”3.

La Roma, argentarii încep prin a înlesni schimburile, ajungând rapid să asigure toate funcţiile clasice ale băncilor.

În perioada Imperiului, s-au creat bănci care aveau ca principală însărcinare colectarea şi administrarea impozitelor colectate.

Trapeziştii şi argentarii efectuează toate operaţiunile bancare ale epocii lorş nu există diviziune a activităţii bancare şi unii şi alţii reprezintă ceea ce am numi, în present, “bănci universale”4,

În Evul Mediu, închistarea economică, sărăcia, nesiguranţa influenţează negativ instituţile bancare, până către sec.XI-XV, cănd are loc o înflorire, o renaştere a comerţului între Europa de Nord şi Europa de Sud, o dezvoltare fără precedent a comerţului mediteranean. Toţi aceşti factori au contribuit la dezvoltarea băncilor precum şi la evoluţia tehnicilor bancare “una dintre acestea va avea un viitor strălucit: este vorba de cambia – apărută în preajma sec. al XIV-lea, aceasta nu este la origine un mijloc de credit ci numai un procedeu de reglementare internaţională”5.

Apar deja, în funcţie de regiuni, diferite sisteme bancare şi de credit. Astfel în nordul Europei apare diviziunea muncii în cadrul profesiei: comercianţii – care efectuează operaţiuni ad-hoc, apoi lombarzii – împrumutători de gaj, iar în vârf se află negustorii internaţionali, ce operează prin cambii.

Băncile moderne îşi au originea în zona mediteraneană, răspândindu-se treptat în sudul Germaniei, Ţările de Jos şi Anglia. Cei mai importanţi bancheri din sec. al XIV-lea erau Medici din Florenţa, iar în secolele XV-XVI, Casa Fugger din Augsburg. Pe măsură ce polul comercial al Europei se deplasa spre Atlantic, în secolele XVI-XVIII, Anvers şi Amsterdam au devenit centrele financiare ale Europei, al căror loc a fost preluat în sec. al XVIII-lea de Londra care va rănâne centrul financiar până la primul război mondial, când va fi înlocuită de New York. În timp, a avut loc o diversificare şi o specializare a servicilor prestate de bănci, iar prin proeminenţa economică şi capacitatea oferită de stat se vor detaşa cu operaţiuni distincte, mergând până la privilegiul de emisiune a bancnotelor, băncile centrale, menţinute multă vreme ca bănci private sub supravegherea statului prin intermediul legii (Banca Suediei din Stockholm – 1656, Banca Angliei – 1694, Banca Fanţei – 1801, ş.a.).

“Înflorirea liberalismului economic şi politic asigură, începând din sec. al XIX-lea, succesul băncilor. Moneda scripturală sau moneda financiară devin particulare şi din acel moment, băncile deţin, în mod colectiv, monopolul creării şi circulaţiei acestora. Dar această putere considerabilă ridică mereu problema raporturilor între bănci şi stat, care se traduce, adesea prin dominaţia uneia sau alteia din părţi şi, în general, printr-un compromis în continuă evoluţie”6.

Despre o dezvoltare pe baze moderne a economiei româneşti se poate vorbi începând cu a doua jumătate al sec. al XIX-lea. Acest avânt al dezvoltării economice s-a datorat într-o bună măsură reformelor legislative ale lui Al. I. Cuza. Dinamizarea econimiei a dat un avânt puternic organizării creditului, slab dezvoltat până atunci.

Prima instituţie de tip bancar a apărut la Bucureşti, înfiinţată de fraţii Ştefan si Gheorghe Meitani, sub numele de “Casa Meitani”, în primul deceniu al secolului trecut.

La Iaşi funcţiona o firma “Michel Daniel” care se ocupa cu schimbul de bani şi împrumuturi.

“În această perioadă exista o breaslă a împrumutătorilor de bani în cadrul căreia se distingeau cinci categorii: băncile, bancherii, casele de schimb, împrumutătorii şi zarafii. Activitatea acestora se desfăşura cu mare greutate datorită lipsei unor instrumente adecvate şi a unor reglementări moderne în acest domeniu”.

Pentru a se curma acest haos monetar şi pentru a se înlătura neajunsurile din firavul nostru sistem bancar, a fost adoptată Legea din 10 aprilie 1867 privind “înfiinţarea unui nou sistem monetar naţional şi fabricarea monedelor naţionale”, “prin care s-a introdus sistemul monetar al Uniunii Monetare Latine, bazat pe bimentalismul Au şi Ag şi care afirma suveranitatea naţională pe plan monetar”8.

Această lege a fost împiedicată să funcţioneze datorită războiului din 1877, guvernul fiind astfe obligat să emită bilete ipotecare pentru a suplini lipsa de numerar şi bonuri de tezaur.

Tot în această perioadă, în vederea dezvoltării aparatului bancar din ţara noastră, se punea tot mai pregnant problema constituirii (apariţiei) unei bănci de emisiune.

Fisiere in arhiva (1):

  • Banca Centrala de Stat.doc