Bariere în Implementarea e-Guvernării în România

Cap.1. Implicaţii ale implementării e-Guvernării în reforma administraţiei publice în România

1.1. e-Guvernarea: între modă şi necesitate

Tradiţional, cetăţenii aveau acces la serviciile guvernamentale numai la un ghişeu sau într-un birou. Odată cu boom–ul tehnologic al secolului al XX-lea care s-a împletit pe plan politic cu afirmarea din ce în ce mai puternică a ideilor liberale despre un stat minimal, „paznic de noapte al democraţiei”, având ca atribute furnizarea de servicii către cetăţenii plătitori de taxe şi impozite, conceptul de „guvernare” a suferit mutaţii semnificative. Tehnologia informaţiei reprezintă de câteva decenii noua provocare a economiei mondiale. Progresele rapide în acest domeniu influenţează din ce în ce mai mult modul în care trăim, lucrăm, învăţăm sau ne distrăm. Prin impactul profund asupra societăţii fenomenul este unanim apreciat ca o trăsătură a noii revoluţii industriale „societatea informaţională”.

Conceptul de societate informaţională , a devenit cunoscută în anii 1990, fiind de fapt, o extensie naturală a ideilor mai vechi cu privire la apariţia societăţii post-industriale, în care economia bazată pe producţie este treptat înlocuită de economia bazată pe servicii. În contrast cu societatea industrială, societatea post-industrială se bazează pe cunoaştere, şi nu pe muncă. Cunoaşterea, îndeosebi cunoaşterea ştiinţifică şi practică, devine principalul mijloc de producţie în societatea post-industrială, aşa cum capitalul şi munca au constituit resursele strategice şi de dezvoltare a societăţii industriale. Desemnează elementul central al societăţii post-industriale: informaţia (producerea, utilizarea şi diseminarea), sub orice formă—hârtie, suport magnetic, optic, microfişe şi microfilme, sau deţinută direct de factorul uman. Societatea informaţională este bazată pe Internet şi în corelaţie cu globalizarea—fenomen specific societăţii informaţionale Societatea informaţională este societatea în care producerea şi consumul de informaţie este cel mai important tip de activitate, informaţia este recunoscută drept resursă principală, tehnologiile informaţiei şi comunicaţiilor sunt tehnologii de bază, iar mediul informaţional, împreună cu cel social şi cel ecologic – un mediu de existenţă a omului.

Avansul către societatea informaţională, bazată pe cunoaştere este considerat, la nivel global, ca o evoluţie necesară pentru asigurarea dezvoltării durabile în contextul „noii economii”, bazată pe produse şi activităţi intelectual-intensive. Noutatea noii societăţi este viteza cu care se înnoiesc cunoştinţele (volumul de cunoştinţe avut la dispoziţie se dublează la fiecare cinci ani). Pe de altă parte, natura forţei motrice ce pune în mişcare schimbările sociale, economice şi culturale, depăşeşte lumea tehnologiilor informaţionale.

Societatea informaţională bazată pe cunoaştere înseamnă mai mult decât progresul tehnologiei şi aplicaţiilor informaticii şi comunicaţiilor, ea integrând şi dimensiunile socială (sănătate, solidaritate, protecţie sociale, muncă, educaţia şi formarea continuă, etc.), ambientală (utilizarea resurselor şi protecţia mediului), culturala (conservarea şi dezvoltarea patrimoniului cultural naţional şi internaţional, promovarea pluralismului cultural, protecţia minorilor, dezvoltarea industriei multimedia şi producţia de conţinut informaţional) şi economică (dezvoltarea noilor paradigme ale economiei digitale şi ale noii economii bazate pe cunoaştere, inovare, cultură antreprenorială şi managerială, educaţie a cetăţeanului şi a consumatorului).

Un rol important în acest proces îl au guvernele, instituţiile guvernamentale şi sectorul public care, prin politicile adoptate, trebuie să asigure cadrul de reglementari specific noului tip de societate, dezvoltarea infrastructurii naţionale informaţionale şi de comunicaţii, accesul nediscriminatoriu la informaţia publică, şi să ofere un model de utilizare eficientă a tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor în propriile instituţii şi în serviciile publice (sănătate, educaţie, cultură, transporturi, etc.).

În urma celor analizate, se pot desprinde trăsăturile societăţii informaţionale:

- informaţia ca bun economic, o resursă folosită de factorul uman;

- resursele informaţionale deţin ponderea principală în totalitatea resurselor utilizate în societate;

- rol de prim rang în economie o are cercetarea ştiinţifică şi inovaţia tehnologică;

- sectorul producerii şi difuzării de bunuri informaţionale înregistrează o dinamică remarcabilă;

- calculatorul asistă cvasi-permanent activităţile şi deciziile umane;

- lucrul interactiv, accesul la distanţă, video-conferinţele, comerţul electronic sunt activităţi ce capătă amploare;

- infrastructura specifică (reţelele de calculatoare şi de telecomunicaţii, staţiile de lucru inteligente, pe care rulează şi sisteme-expert), este folosită pentru asistarea proceselor de cunoaştere, concepţie, decizie şi acţiune.

În schimb, oricâte beneficii ar aduce societatea informaţională, există şi pericole:

o prăpastia digitală — excluderea socială;

o diversificarea şi sofisticarea criminalităţii: