Biletul la Ordin

Introducere

În fiecare ţară, autoritatea monetară reglementează tipurile de instrumente de plată acceptate şi utilizate pe plan naţional, denumirea, formatul standardizat, circuitul acestora, operaţiunile în care pot fi utilizate şi condiţiile utilizării de publicul larg sau firme. De aceea, între terţi apar diferenţe cu privire la instrumentele de plată utilizate la nivel naţional.

Totodată, standardizarea la nivel naţional a instrumentelor de plată a permis includerea acestora în sistemele de compensare naţionale, ca documente de plată, în baza cărora se efectuează transferul fondurilor şi decontarea finală.

În România, instrumentele de plată fără numerar utilizate ca suport în baza căruia se efectuează transferul fondurilor (al banilor scripturali) sunt: ordinul de plată, cambia, biletul la ordin şi cecul. Emiterea şi utilizarea lor sunt reglementate prin legi şi norme emise de Banca Naţională a României.

În cele ce urmează o să vorbim despre biletul la ordin.

Plata prin utilizarea biletului la ordin se numără printre cele mai vechi tehnici de plată, oferind un grad de securitate ridicat părţilor implicate. Din punct de vedere economic, factorii determinanţi care au dus la crearea biletului la ordin au fost: marea densitate de monede, nesiguranţa transporturilor şi interzicerea exportului de capitaluri.

Dezvoltarea importului şi exportului a dus la utilizarea tot mai largă a efectelor de comerţ externe. În special în Vestul Europei, cumpărătorii obişnuiesc să semneze astfel de instrumente, care pot fi scontate ulterior de vânzător la banca sa.

De asemenea, privatizarea întreprinderilor de stat şi desfiinţarea monopolului asupra comerţului exterior au dus în Europa Centrală şi de Est la crearea a zeci de mii de întreprinderi, care au responsabilitatea plăţilor şi finanţării propriilor afaceri, după regulile şi uzanţele internaţionale. Importanţa efectelor de comerţ, mai redusă până acum în regiune, va creşte considerabil datorită gamei largi de utilizare, ca mijloc de plată şi finanţare şi ca instrument de garanţie.

Secțiunea I. Noțiuni introductive

1. Precizări generale

Biletul la ordin este un titlu comercial de valoare asemănător cambiei. De aceea, reglementarea sa se află în aceeași lege care reglementează cambia, adică ”Legea nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin” .

Pentru a putea trata în continuare acest subiect precum și asemănările și deosebirile existente între termenul ”bilet la ordin” și cambia, trebuie să definim acești doi termeni, astfel:

-Biletul la ordin este denumit uzual instrument de plată, fiind un înscris cu conţinut şi formă consacrat pe baza unor norme acceptate, reprezentând pentru cel ce o deţine (beneficiar) drepturi ce pot fi încasate, la vedere sau la termen, în funcţie de valoarea lor determinată.

- Cambia este un înscris care conține un ordin scris și necondiționat dat de către o persoană (trăgător) unei alte persoane (tras) pentru a plăti o anumită sumă de bani, la vedere sau la o anumită scadență și într-un anumit loc, unei a treia persoane (beneficiar).

Deși se aseamănă, între cele două titluri există și anumite deosebiri. Aspectele particulare ale biletului la ordin sunt reglementate în Titlul II al legii (art. 104 – 107). Pornind de la asemănările și deosebirile care există între aceste titluri de valoare, art. 106 din lege stabilește principiul potrivit căruia dispozițiile referitoare la cambie sunt aplicabile și biletului la ordin, în măsura în care nu sunt incompatibile cu natura acestui titlu.