Blocajul Financiar

Capitolul I. Definirea si categoriile blocajului financiar

I.1. Introducere

Intr-o economie de piata creditele intre intreprinderi reprezinta o modalitate normala prin care se fac afaceri, iar existenta acestora n-ar trebui sa fie, in mod normal, un motiv de ingrijorare. Intr-o economie de piata dezvoltata, matura, creditele bancare si nonbancare sunt – ca pondere – aproximativ egale. Cand intreprinderile au exces de lichiditate, acorda imprumturi, aparand astfel creditele nonbancare (in afara bancilor). Complicatii apar atunci cand aceste credite nu sunt acordate in mod voluntar, sau atunci cand platile datorate sunt, de fapt, plati amanate “sine die”, adica arierate cu o probabilitate foarte mica de a fi dezvoltate.

Arieratele dintre intreprinderi sunt un simptom al unei economii slab dezvoltate si este de gandit ca, in timpul recesiunilor cand perioada de efectuare a platilor creste, firmele mai slabe, cu o forta concurentiala mai mica, incearca sa supravietuiasca apeland la amanarea platilor si, in consecinta, cauzeaza probleme financiare altor firme. Dar intr-o economie care functioneaza bine, disciplina de piata (financiara) este o “regula de aur” a jocului si, in final, companiile care nu-si pot indeplini obligatiile ies din circuitul economic.

I.2. Definirea blocajului financiar

Prin blocaj financiar se intelege suma platilor restante din economie (arieratele) a caror aglomerare anormala poate perturba fluxul financiar monetar incetinind viteza circulatiei monetare si creand o lipsa acuta de lichiditati financiare, precum si stagnarea activitatii economice.

Se poate afirma ca arieratele reprezinta un substitut temporar al banilor interni (credite bancare), un fel de cvasibani temporari.

I.3. Categorii de blocaj financiar

Desi blocajul financiar are caracter unitar si semnifica volumul global al platilor restante luate in totalitatea lor, totusi, o serie de teoreticieni au descoperit mai multe forme si sectoare in care se manifesta blocajul financiar si au realizat o clasificare a acestuia in trei tipuri principale :

1. Blocajul financiar de fond – cauzat in primul rand de factoride ordin organizatoric (managerial), cum ar fi : dotarea insuficienta a unitatilor cu fonduri de rulment, folosirea incompleta a capacitatii de productie, deficiente de ordin organizatoric, care determina o activitate nerentabila si pun unitatea in situatia de a nu putea sa-si restituie in termen datoriile sale financiare. Blocajul de fond este generator de incapacitate de plata.

2. Blocajul financiar de transfer (in lant) – provocat in primul rand de factori externi, adica de partenerii unitatii, care nu-si platesc la scadenta obligatiile financiare si provoaca blocarea in lant a altor unitati. Unitatea A prin neplata la termen a marfii cumparate prin credit determina blocarea unitatii B, iar unitatea B cauzeaza blocarea unitatii C si asa mai departe.

3. Blocajul virtual sau scriptic – este cel mai determinat de dficientele sistemului de evidenta a creantelor si obligatiilor reciproce ale partenerilor. Partenerul A apare in evidenta partenerului B ata ca debitor cat si ca creditor si invers. De exemplu, agentul A are de incasat 30 de milioane de lei de la agentul B pentru carbunele livrat, iar B are la randul sau de incasat 20 de milioane de la A pentru energia termica livrata, tot pe credit. In acest caz, blocajul virtual este de 20 milioane de lei situat la A si numai de 30 – 20, adica 10 milioane lei blocaj real situat la B.

I.4. Relatiile intre cele trei tipuri de blocaje

Blocajul de transfer are ponderea cea mai mare in blocajul total si este foarte nociv, deoarece prin transfer el impiedica buna functionare a unitatilor rentable, bine organizate si conduce pana la urma la generalizarea blocajului financiar la nivelul intregii economii, daca nu se iau masuri, mai ales de ordin managerial