Cadru general al auditului financiar, terminologia folosită în audit

Introducere

Audit vine de la cuvântul italian "audire", a asculta; cuvânt de origine latinã, transformat în timp de practica anglosaxonã, semnificã azi, în sens strict, revizia conturilor realizatã de experţi independenţi în vederea exprimãrii unei opinii asupra regularitãţii şi sinceritãţii acestora.

Prin audit, în general, se întelege examinarea profesionalã a unei informaţii în vederea exprimãrii unei opinii responsabile şi independente prin raportarea la un criteriu (standard, normã) de calitate.

1. Definiţie

Auditul financiar reprezintă activitatea efectuată de auditorii financiari în vederea exprimării unei opinii asupra situaţiilor financiare sau a unor componente ale acestora, exercitarea altor misiuni de asigurare şi servicii profesionale potrivit standardelor internaţionale de audit şi altor reglementări adoptate de Camera Auditorilor Financiari din Romania, denumită în continuare Camera.

Elementele principale care definesc auditul, în general:

-examinarea unei informaţii trebuie sã fie exclusiv o examinare profesionalã;

-scopul examinãrii unei informaţii este acela de a exprima o opinie asupra acesteia;

-opinia exprimatã asupra unei informaţii trebuie sã fie responsabilã şi independentã, ceea ce presupune cã persoana care face aceastã examinare are anumite responsabilitãţi pentru activitatea sa şi trebuie sã fie o persoanã independentă;

-examinarea trebuie să se facă după reguli dinainte stabilite cuprinse într-un standard, norma legală ori profesională care constituie criteriu de calitate.

-statutul de independenţã al persoanelor care realizeazã aceste misiuni de audit şi autonomia organismului din care face parte auditorul.

2. Rolul auditului financiar

În condiţiile economiei de piaţă, suportul relaţiilor dintre partenerii de afaceri îl constituie informaţia financiară, care se regăseşte în conturile anuale ale fiecărui agent economic. Condiţia impusă prin lege, ca bilanţul contabil să ofere o imagine fidelă, clară şi completă a patrimoniului, a situaţiei financiare şi a rezultatelor (a poziţiei financiare, a performanţelor şi a modificării poziţiei financiare) este însoţită de obligaţia impusă cenzorilor să supravegheze gestiunea societăţii, să verifice dacă bilanţul şi contul de profit şi pierdere sunt legal întocmite şi în concordanţă cu registrele, dacă acestea din urmă sunt regulat ţinute şi dacă evaluarea patrimoniului s-a făcut, conform regulilor stabilite pentru întocmirea bilanţului contabil.

Informaţiile conţinute în situaţiile financiare anuale n-ar avea credibilitate dacă n-ar primi o validare socială furnizată, în principal, în două moduri: prin instituirea unor norme, reguli şi principii contabile general acceptate şi prin ratificarea informaţiilor destinate a fi transmise terţilor de către profesionişti contabili acreditaţi şi recunoscuţi public.

Validarea informaţiilor furnizate de întreprindere este necesară deoarece producerea lor este apanajul conducerii, iar terţii nu le pot controla decât după publicarea situaţiilor financiare. Terţii au nevoie de o informaţie de încredere, în timp ce managerii, contabilii sau alţi angajaţi ai firmei pot obţine avantaje furnizând informaţii false sau prea optimiste. De aici derivă rolul auditului financiar de a atesta situaţiile financiare prin intermediul profesioniştilor contabili care prin calitatea lor recunoscută public dau credibilitate acestor informaţii.

Deoarece informaţiile contabilităţii nu furnizează la un moment dat decât o singură reprezentare a realităţii, este important ca aceasta să aibă girul unor profesionişti care să confirme că, în acel moment şi cu restricţiile impuse, această reprezentare se apropie cel mai mult de situaţia reală.

De fapt, între emiţătorul mesajului contabil şi utilizatorii acestuia se interpune activitatea auditorului financiar.

În general, auditul financiar are ca rol controlul informaţiei financiare care are atât o utilitate internă ( conducerea şi gestionarea întreprinderii), cât şi o alta externă, de informare a terţilor ( fisc, clienţi, furnizori, creditori, bănci, etc.). Acest control se exercită în fapt în scopul protejării patrimoniului şi asigurării credibilităţii informaţiilor date publicităţii.

Rolul final al auditului financiar îl constituie însă verificarea şi certificarea documentelor contabile de sinteză .

Trei factori principali explică existenţa unei cereri de audit, şi anume:

- auditul dă asigurarea că “produsul auditat” este conform cu normele;

- auditul verifică în ce măsură controlul intern este adaptat specificului întreprinderii şi funcţionează în mod eficient;

- auditul instituie un control periodic al procedurilor de control ale întreprinderii pentru a se asigura că acestea acoperă totalitatea activităţilor.

3. Obiectivele auditului financiar

“Obiectivul unui audit al situaţiilor financiare este acela de a da posibilitatea auditorului de a exprima o opinie privind întocmirea situaţiilor financiare respective, sub toate aspectele semnificative, în conformitate cu un cadru general de raportare financiară identificat”.

Standardele internaţionale de audit în care este formulat acest obiectiv oferă indicaţii şi în legătură cu modul în care trebuie exprimată opinia auditorului. Astfel, acesta va putea utiliza în raportul în care îşi exprimă opinia una din următoarele două expresii, considerate echivalente: “dau o imagine fidelă” sau “prezintă în mod sincer, în toate aspectele semnificative”.