Cadrul General al Apariției Crizei Actuale

În momentul de faţă, suntem martorii celei mai spectaculoase crize, din 1930 încoace. Preţurile cresc exponenţial sau scad inexplicabil de mult, bursa se prăbuşeşte, moneda europeană atinge cotele paroxistice ale evaluării sale, acestea fiind doar câteva dintre simptomele cele mai vizibile ale actualei crize financiare mondiale.

În câteva privinţe, această stare de recesiune a economiei se aseamănă cu alte crize apărute în ultimii douăzeci şi cinci de ani, dar se şi diferenţiază net de acestea. Criza curentă marchează sfârşitul unei ere a extinderii creditelor, având dolarul ca monedă internaţională de referinţă. Crizele periodice anterioare făceau parte dintr-un proces avans-declin mai amplu, în timp ce actuala criză reprezintă punctul culminant al unui uriaş avânt economic care a durat peste douăzeci şi cinci de ani. Paradigma propusă, pentru a înţelege fenomenele din prezent se referă la pieţele financiare, conform căreia acestea ar tinde spre echilibru, o ipoteză atât falsă cât şi înşelătoare, întrucât problemele actuale sunt, în mare măsură, o consecinţă a faptului că sistemul financiar internaţional a fost dezvoltat pe baza acestui model. George Soros propune o nouă abordare, în lucrarea sa, "Noua paradigmă a pieţelor financiare", având la bază raportul dintre gândire şi realitate, susţinând ideea potrivit căreia interpretările şi concepţiile greşite joacă un rol important în modelarea istoriei. Astfel, el pune la îndoială supoziţiile pe care se bazează teoria competiţiei perfecte, mai ales în ceea ce priveşte cunoaşterea perfectă, susţinând că participanţii la piaţă nu îşi pot baza deciziile numai pe cunoaştere, iar percepţiile lor subiective pot influenţa nu doar preţurile pieţei, ci şi aspectele de bază pe care se presupune că trebuie să le reflecte preţurile.

Între percepţie şi realitate există o legătură reflexivă, în ambele sensuri, care poate genera procese de dezvoltare de tip "balon", care, iniţial, se autosusţin, urmând, apoi, să se autodistrugă. La un moment dat, exista un balon pe piaţa locuinţelor din Statele Unite, dar criza actuală nu a însemnat doar crahul acestuia, ci ea este mai amplă şi mult mai complexă decât crizele financiare periodice pe care le-am trăit, de-a lungul timpului. Toate aceste crize au făcut parte din ceea ce am putea numi un superbalon de săpun - un proces reflexiv pe termen lung, care a evoluat în ultimii douăzeci şi cinci de ani.

Criza financiară din 2008 este doar ultima dintr-o serie de crize financiare care au avut impact asupra întregii lumi economice. Deşi fiecare criză este unică, ele conţin anumite elemente comune: prea mulţi bani pe piaţă, schimbări ale mediului în care se iau deciziile şi o supraestimare a valorii bunurilor (acţiunile şi casele fiind cele mai uzuale tipuri de bunuri).

Totuşi, criza financiară şi economică actuală pare să fie fară precedent, în ultima jumătate de secol, deoarece are ca efect angajarea economiei mondiale, într-o lungă perioadă de recesiune

mult mai gravă decât cea din anii 30.

Compararea crizei financiare actuale cu dezechilibrele economice şi financiare cele mai profunde şi mai devastatoare care au avut loc în trecutul recent poate părea excesivă, însă criza în curs este indubitabil cea mai periculoasă din perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial. Studiile economice şi financiare recente oferă o perspectivă utilă, pentru înţelegerea amplitudinii şi gravităţii crizei actuale, precum şi învăţăminte preţioase cu privire la căile prin care aceasta poate fi depăşită.

Recesiunea economică s-a extins din SUA spre Europa şi Japonia şi a devenit mult mai dureroasă decât căderea economică din 1981-1982. O masivă scădere a încrederii atât la nivelul sectorului de afaceri cât şi la nivelul consumatorilor este în plină derulare, ambele răspunzând prin restrângerea cheltuielilor. Guvernul Statelor Unite şi unele guverne din Europa, încercând să refacă stabilitatea, au naţionalizat părţi ale sectoarelor lor financiare într-o măsură care contrazice înseşi bazele capitalismului modern. Întreaga lume pare, astăzi, că îşi schimbă cursul, îndreptându-se către o perioadă în care rolul statului va fi mai mare, iar cel al sectorului privat va fi mai mic. Aceasta va fi probabil cea mai dramatică urmare a crizei actuale.

Mulţi apreciază că actuala criză financiară îşi are rădăcinile în scăderea dramatică a preţului locuinţelor în SUA sau în căderea pieţei creditului pentru locuinţe. Această viziune este cel puţin incompletă. Actuala criză din piaţa ipotecară din SUA a fost doar declanşatorul crizei financiare mondiale. Dacă n-ar fi fost de vină creditele ipotecare subprime, problemele generate de alte produse financiare securizate sau de pieţele financiare ar fi dus, inevitabil, la acelaşi

rezultat. Unele dintre cauzele fundamentale ale crizei financiare sunt mult mai profunde, fiind atât de natură macroeconomică, cât şi microeconomică. Lichiditatea abundentă a făcut ca anumite cauze microeconomice, cum ar fi securitizarea, dezintermedierile financiare, fisurile în modelul de afaceri ale agenţiilor de rating şi dereglementările excesive, să se combine şi să conducă la criza financiară de astăzi.

Cauza profundă a crizei financiare a fost lichiditatea abundentă creată de principalele bănci centrale ale lumii, Banca Centrală a Statelor Unite - Federal Reserve (FED) – şi Banca Centrală a Japoniei - Bank of Japan ( BOJ) - dar şi de dorinţa ţărilor exportatoare de petrol şi gaze de a limita aprecierea monedei. De asemenea, a existat o suprasaturare cu economisiri, generată de integrarea crescândă, în economia globală a unor ţări (China, Asia de Sud - Est în general), cu rate mari de acumulare, dar şi de redistribuirea globală a avuţiei şi a veniturilor către exportatorii de bunuri importante (ţiţei, gaze naturale etc.). Lichiditatea abundentă şi suprasaturarea cu economisiri au creat resurse disponibile pentru investiţii, inclusiv în instrumente financiare sofisticate, nu uşor de înţeles de către unii investitori.

Consecinţele existenţei lichidităţii abundente au fost ratele foarte scăzute ale dobânzii şi volatilitatea redusă a acestora. Împreună, aceste consecinţe au condus la creşterea apetitului pentru active cu câştiguri mari. În plus, volatilitatea redusă de pe piaţă a creat tendinţa de subestimare a riscului şi o adevărată lipsă de vigilenţă a investitorilor. Marjele de risc au fost şi ele foarte scăzute şi nediscriminatorii. Împreună, ratele scăzute ale dobânzii, apetitul pentru active cu câştiguri mari, vigilenţa scăzută faţă de risc şi marjele mici, au mascat semnalele date de pieţele financiare şi au condus la insuficienta înţelegere a riscurilor implicate.