Cadrul Instituțional al Politicii de Dezvoltare Regională

În contextul aderării României la UE în anul 2007, politica naţională de dezvoltare a României se va racorda din ce în ce mai strâns la politicile, obiectivele, principiile şi reglementările comunitare în domeniu, în vederea asigurării unei dezvoltări socio-economice de tip „european” şi reducerea cât mai rapidă a disparităţilor semnificative faţă de Uniunea Europeană. Conform ultimelor date statistice publicate de Comisia Europeană, în ultimii ani România a înregistrat o îmbunătăţire notabilă a convergenţei reale în termeni de produs intern brut pe locuitor exprimat la standardul puterii de cumpărare, ajungând să reprezinte, în anul 2004, 28,8% din media UE-15 şi 31,1% din media UE-25, faţă de 23% şi respectiv 25,2% în 2000. Cu toate acestea, România continuă să se plaseze în urma tuturor noilor State Membre, decalajul pe care trebuie să-l recupereze fiind semnificativ. Politica de dezvoltare regională, prin amploarea dezvoltării ei, este o politică ce acoperă mai multe domenii de activitate, ceea ce face ca un număr mare de actori instituţionali să fie implicaţi în elaborarea şi implementarea ei. Integrarea în Uniunea Europeană şi în consecinţă implementarea politicii sale de coeziune la nivel descentralizat, în cadrul regiunilor de dezvoltare, a presupus un efort administrativ-instituţional concertat, la nivel central şi local, fiecare stat încercând să găsească formula cea mai adecvată, conform tradiţiilor şi culturii administrative proprii. Însă acesta este un proces deschis, în continuă transformare, deoarece se bazează pe învăţare continuă şi pe adaptare la schimbările din mediul exterior.

2. Cuvinte cheie : Regiuni, regionalizare, dezvoltare economică, politica de dezvoltare regională, politica de coeziune, coeziune economic-socială şi teritorială, disparităţi, programe preaderare, programe postaderare, NUTS

3. Introducere

Până in 1989, România se bazează pe o dezvoltare a economiei prin industrializare şi prin cooperativizarea agriculturii; dupa1989, odata cu trecerea de la socialism la capitalism, economia regionala a Romaniei a evoluat de la un sistem extrem de centralizat, cu dominatia puterii de stat, la o economie bazata pe proprietatea privata.

Astfel, si-a facut simtita prezenta necesitatea promovarii unei politici de dezvoltare regionala, in concordanta cu procesul de restructurare si privatizare, precum si de existenta unor zone defavorizate, cu grave probleme economice si sociale, care se manifesta prin reducerea veniturilor si prin cresterea, intr-un ritm accelerat, a nivelului somajului.

Politica de dezvoltare regională, prin amploarea dezvoltării ei, este o politică ce acoperă mai multe domenii de activitate, ceea ce face ca un număr mare de actori instituţionali să fie implicaţi în elaborarea şi implementarea ei.

- Comisia Europeană este direct responsabilă pentru pregătirea şi asigurarea implementării politicii de dezvoltare regională a UE. Rolul său este de a iniţia şi definitiva noi acte legislative în domeniu şi de a se asigura că măsurile astfel adoptate vor fi implementate de Statele Membre.

Direcţia Generală (DG) pentru Politică Regională este principalul departament responsabil pentru măsurile de asistenţă în vederea dezvoltării economice şi sociale a regiunilor la nivel European, în baza articolelor 158 şi 160 ale Tratatului UE. DG Politica Regională este sprijinită în activitatea sa de alte direcţii generale implicate în implementarea politicii regionale, acestea fiind DG Agricultură, DG Pescuit, DG Educaţie şi Cultură, DG Mediu şi DG pentru Forţa de Muncă şi Probleme Sociale. În prezent DG pentru Politică Regională gestionează 3 fonduri: FEDR, Fondul de Coeziune şi ISPA.

- Parlamentul European este implicat în dezvoltarea politicii regionale comunitare la nivelul luării deciziei, prin Comitetul pentru Politică Regională, Transport şi Turism. De asemenea, acest comitet exercită şi activitate de control asupra instrumentelor instituite pentru realizarea obiectivului coeziunii economice şi sociale, şi implicit asupra politicilor economice naţionale, a politicilor şi acţiunilor comunitare în vederea realizării Pieţei Interne, precum şi asupra Fondurilor structurale, Fondului de coeziune şi Băncii Europene de Investiţii.

- Consiliul Uniunii Europene este echivalentul unui consiliu de miniştrii la nivel european şi se reuneşte de câteva ori pe an, în scopul coordonării politicilor economice ale Statelor Membre.

- Comitetul Regiunilor (CR) este un organ cu putere consultativă pe probleme de coeziune economică şi socială, reţele de infrastructură, sănătate, educaţie, cultură, ocuparea forţei de muncă, probleme sociale, probleme de mediu, formare profesională şi transport, fiind şi cea mai nouă instituţie europeană (creat în 1991, prin Tratatul de la Maastricht – funcţional odată cu intrarea în vigoare a Tratatului, în 1993). CR este compus din reprezentanţi ai autorităţilor regionale şi locale, ce reflectă echilibrul politic, geografic şi regional/local din fiecare Stat Membru.

- Banca Europeană de Investiţii (BEI) este instituţia de finanţare a politicilor UE şi are dublu rol la acest nivel, fiind percepută, atât ca actor instituţional al politicii de dezvoltare regională, cât şi ca instrument de finanţare (şi, implicit, implementare a acesteia). Banca acordă împrumuturi şi garanţii, cu dobândă redusă, tuturor Statelor Membre pentru finanţarea de proiecte din toate sectoarele economiei, susţinând prin acţiunile sale politica de dezvoltare regională la nivel comunitar, obiectivele Fondurilor Structurale şi a celorlalte instrumente financiare ale UE.

4. Stadiul cercetărilor efectuate în tematica investigată

Ştiinţa regională s-a constituit ca ştiinţă de sine stătătoare în perioada ce a urmat celui de-al doilea război mondial, pe baza a diferite elemente preluate din economie, geografie, politologie, sociologie, matematică şi econometrie.

Schematizând teoriilei cu privire la dezvoltarea regională şi coeziunea economică şi socială, se desprind două curente principale de idei care se confruntă pe această temă.

Dacă, în vechile state membre ale UE, regionalismul s-a constituit într-o caracteristică a evoluţiei istorico-sociale, acestea având experienţa unei guvernări multi-stratificate, nu acelaşi lucru putem afirma despre politica de dezvoltare regională adoptată de noile state membre ale UE, ca necesitate de a răspunde cerinţelor acquis-ului comunitar.