Capitalismul și Dușmanii Săi

I. Introducere

Ludwig von Mises, un ilustru economist şi filozof politic, a fost cel mai de seamă repzrezentant al Şcolii austriece de drept şi economie. În opera lui Mises, liberalismul îşi găseşte o fundamentare a cărei coerenţă şi rigoare intelectuală sunt greu egalabile. Pentru gânditorul austriac, ordinea proprietăţii private este conceptul ce subsumează perfect filozofia politică liberală. În opinia sa, toate celelalte realizări teoretice majore ale liberalismului - pledoaria pentru libertate, toleranţă, pace -pot fi înţelese drept consecinţe fireşti ale dreptului la proprietate privată.

În lucrarea Capitalismul şi duşmanii săi, Ludwig von Mises ne descrie într-o metodă tranşantă sistemele economice majore şi implicaţiile lor în viaţa de zi cu zi, implicaţiile acestora asupra vieţii oamenilor şi compararea acestor sisteme de-a lungul timpului prin exemple concrete.

În urma analizei detaliate a autorului, aflăm că cel mai performant sistem economic este cel capitalist, sistem in care consumatorul este patronul pieţei şi el dirijează întreaga activitate economică.

II. Capitalismul

Orice agent economic are ca obiectiv principal obţinerea de profit, fapt ce dirijează în întregime activitaea economică desfăşurată în cadrul întreprinderii. Adesea se vorbeşte despre agenţii existenţi pe o piaţă de desfacere utilizându-se titulaturi precum cea de rege, total inadecvată acestei situaţii fiindcă un rege domneşte asupra unui teritoriu, el dictează asupra evoluţiei zonei administrate pe când un manager înţelege faptul că este subordonat consumatorilor şi rolul lui în economie este de a gestiona activitatea firmei astfel încât produsele lansate pe piaţă să aibă cerere şi să se îndeplinească obiectivul princial.

Începuturile capitalismului au fost condiţionate de statutul social al populaţiei, astfel încât cei săraci rămâneau săraci toată viaţa dacă aveau neşansa să se nască într-o familie cu venituri mici pe când un burghez, un om cu sânge nobil avea să moştenească averea familiei şi să ducă o viaţă lipsită de griji. Zorii capitalismului modern au fost reprezentaţi de micii întreprinzători care au izbutit în acea perioadă grea a-şi organiza mici ateliere care produceau bunurile de care aveau atâta nevoie şi pe care nu le puteau achiziţiona. Inovatorii nu produceau bunuri scumpe destinate clasei superioare, ei produceau bunuri mai ieftine, pentru uzul tuturor, astfel încât putem vorbi de începutul producţiei de masă.

Cei care gândesc că puterea marilor firme este eormă comit o eroare, deoarece marile afaceri depind în întregime de patronajul celor care le cumpără produsele: chiar şi cea mai mare întreprindere îşi pierde puterea şi influenţa de îndată ce îşi pierde clienţii.

Dezvoltarea capitalismului constă în obţinerea de către toţi a dreptului de a deservi clienţii mai bine şi/sau mai ieftin.

Odată cu deazvoltarea capitalimsului, oamenii şi-au îndreptat activitatea economică desfăşurată în proporţii covăritoare asupra lucrului pământului spre o nouă eră, spre industrializare, spre lucrul în ateliere, fabrici, emigrând spre centru urbane unde primeau în urma activităţii prestate salarii mai mari decât în urma muncii pământului. Ura faţă de capitalism nu s-a născut în mijlocul maselor, nici în mijlocul munitorilor însişi, ci în rândurile aristrocraţiei posesoare de pământuri – clasele superioare, nobilimea britanică şi cea continentală.

Povestea conform căreia fabricile angajau femei şi copii care ar fi trăit în condiţii satisfăcaătoare înainte de a lucra în fabrici este unul dintre cele mai mari falsuri ale istoriei. Aceste familii înainte de a lucra în facbrici de cele mai multe ori nu aveau ce pune pe masă, nu aveau condiţii minime de a duce o viaţă decentă, le lipseau alimentele şi locurile unde să pregătească mâncarea. Toată vorbăria despre aşa-numitele orori de nedescris ale capitalismului timpurui poate fi respinsă cu ajutorul unei singure statistici: tocmai în anii în care s-a dezvoltat capitalimsul britanic, tocmai în perioada numită în Anglia Revoluţia Industrială, în anii 1760-1830, perioadă în care Anglia şi-a dublat populaţia.

Atitudinea nobilimii şi a aristrocraţiei faţă de muncitori se ilustrează în 2 sisteme, Speenhamland – faimosul sistem britanic prin care guvernul britanic le plătea tuturor muncitorilor care nu câştigau salariul minim diferenţa dintre salariile pe care le primeau şi salariul minim. Un al doilea sistem recuonscut este cel al Junkerilor prusaci din Germania care îşi perdeau numeroşi lucrători în beneficiul industriilor capitaliste care ofereau salarii mai bune – Landfrucht – „parăsirea regiunilor rurale”. Aceştia se angajaseră în industrie deoarece industria le oferea salarii sporite şi le ridica nivelul de trai la cote fără precedent.

Sistemul capialist nu a fost numit „capitalism” de un adept al său, ci de un individ pe care-l considera cel mai rău dintre toate sistemele istorice, cel mai greu blestem căzut vreodată asupra omenirii. Omul acesta se numea Karl Marx care descrie limpede sursa marilor progrese sociale făcute cu putinţă de capitalism. Aceste progrese sunt rezultatele acumulării de capital; ele se bazează pe faptul că oamenii, de regulă, nu consumă tot ceea ce produc, ci economisesc – şi investesc – o parte din acest produs.

Unul din primii cei mai mari industriaşi a fost Henry Ford, una din marile realizări ale domnului Ford a fost că plătea salarii mai mari decât alţi industriaşi sau alte întreprinderi. Politica sa a fost numită o „investiţie” adr nu este sufiecient să afirmăm că această politica nou „inventată” a fost rezultatul liberalismului domnului Ford.

Evocarea plină de dispreţ a capitalismului de către unii oameni, care-l prezintă ca pe un sistem destinat să-i înavuţească pe cei bogaţi şi să-i sărăcească pe cei săraci este greşită de la un capăt la celălalt.