Caracteristici și Reglementări Aplicabile Procesului Fuziunilor și Achizițiilor

1. Mecanismul fuziunilor şi achiziiţilor

Monopolizarea pieţei de către o firmă sau o grupare de firme se poate realiza în esenţă prin două modalităţi: prin concentrare şi atingerea poziţiei dominante – şi, ulterior, abuzul acesteia – sau prin acorduri de cooperare cu alte firme de pe piaţă. O concentrare, pe de o parte, elimină autonomia întreprinderilor participante prin gruparea lor în cadrul unei singure entităţi, în special prin integrarea managementului şi a capitalului. Concentrările îmbracă două forme principale, respectiv fuziunile şi achiziţiile .

1) Fuziunea este o operaţiune prin care două sau mai multe firme se combină într-o singură entitate, unindu-şi patrimoniile. Fuziunea cunoaşte două forme: absorbţia şi fuziunea „pură”.

O absorbţie (engl. „absorption”) este o tranzacţie prin care o firmă achiziţionează integral o altă firmă; firma cumpărătoare dispare, iar acţionariatul acesteia primeşte, în locul vechilor acţiuni, titluri ale firmei cumpărătoare, la un anumit raport de schimb. Firma achizitoare dobândeşte toate drepturile patrimoniale ale firmei absorbite şi, în acelaşi timp, toate obligaţiile acesteia. Acţionarii firmei cumpărate devin acţionari la firma cumpărătoare şi de regulă numele de marcă al firmei absorbite dispare. Ca regulă generală, absorbţia vizează unirea activelor ambelor firme sub acelaşi management şi obţinerea unor efecte de sinergie.

Fuziunea „pură” (engleză „merger”) poartă şi denumirea de consolidare, fiind o operaţiune prin care două sau mai multe firme se unesc într-o companie nouă, firmele respective (originare) încetându-şi existenţa ca entităţi juridice independente. Din acest punct de vedere, distincţia dintre firma cumpărătoare şi cea cumpărată devine irelevantă. Analiştii fenomenului fuziunilor admit că pe plan internaţional, consolidările sunt mai puţin frecvente decât absorbţiile, datorită dificultăţilor realizării unei veritabile fuziuni juridice.

2) Pe de altă parte, o achiziţie (engl. „acquisition”) este o operaţiune prin care o firmă achiziţionează în totalitate o altă firmă sau achiziţionează doar pachetul de control. Ceea ce este specific achiziţiilor de firme faţă de fuziuni este faptul că primele pot fi atât amiabile cât şi ostile pe când fuziunile nu pot fi decât amiabile. O achiziţie este ostilă atunci când managementul firmei preluate nu doreşte realizarea operaţiunii, pe când în cazul achiziţiilor amiabile acesta este de acord. Este de menţionat însă că în cazul achiziţiilor ostile (engleză „takeovers”), acţionarii firmei cumpărate sunt însă de acord, deoarece ei îşi vând acţiunile firmei cumpărătoare.

Acordurile de cooperare pe de altă parte sunt definite ca înţelegeri între anumite firme, care rămân autonome, de a se comporta într-un anume mod pe piaţă, în particular pentru restrângerea practicilor concurenţiale. Astfel, din aceste definţii, se poate observa că un acord de cooperare are efectul impunerii unui anumit comportament specific firmelor participante în timp ce concentrările implică schimbarea structurii proprietăţii şi mai ales al controlului corporaţional al întreprinderilor.

Concentrările contribuie în primul rând la eliminarea (prin fuziune) a celor mai puţin viabile şi eficiente întreprinderi. Acordurile de cooperare pot fi în interesul consumatorilor şi pot fi acceptate de către autorităţile comunitare dacă sunt direcţionate către cercetare, specializare şi cooperare în sensul îmbunătăţirii metodelor de producţie şi distribuţie. Concentrările sunt aranjamente prin care una sau mai multe persoane sau firme obţin controlul altor firme şi modifică astfel structrura acestora şi pieţele pe care acestea operează.

Cele mai importante forme de concentrări de întreprinderi sunt: deţinerea calităţii de unic acţionar la o firmă de către o altă firmă; cumpărarea totală sau parţială a activelor unei firme de către o altă firmă; fuziunea dintre două firme care anterior erau legal independente într-o singură entitate.