Caracterizare generală a economiei cu piată concurențială

1. ECONOMIA DE SCHIMB - FORMĂ UNIVERSALĂ DE ORGANIZARE ȘI FUNCȚIONARE A ECONOMIILOR CONTEMPORANE

Forme de satisfacere a nevoilor:

- din producția proprie, direct prin autoconsum

- consumând bunuri economice produse de alții, obținute indirect prin schimb

Forme fundamentale de organizare și funcționare a economiei:

- economia naturală

- economia de schimb (de mărfuri, de schimb monetar)

Economia naturală reprezintă acea formă de organizare și desfășurare a activității economice în care nevoile de consum sunt satisfăcute din rezultatele propriei activități, fără a se apela la schimb

Trasaturi ale economiei naturale:

- Economia naturală a fost dominantă în condițiile unui nivel scăzut de dezvoltare economică, cu o gamă restrânsă de trebuințe, cele elementare (biologice) fiind preponderente;

- Fiecare producător avea o activitate diversificată, producea o gamă largă de bunuri (în raport cu respectivul nivel de dezvoltare și cu sistemul de trebuințe);

- El este izolat din punct de vedere economic de ceilalți; nivelul eficienței economice foarte redus; “pentru majoritatea oamenilor, producția și consumul erau îmbinate într-o singură funcție dătătoare de viață“.

Alvin Toffler mai evidențiază ca trăsături definitorii ale economiei naturale (pe care o numește “civilizația primului val”):

- pământul constituia principalul factor de producție

- baza economiei consta în cules, vânătoare și cultivarea pământului

- diviziunea simplă a muncii; economie descentralizată, în care fiecare comunitate producea aproape tot ce-i făcea trebuință.

De-a lungul timpului, economia naturală a cunoscut o tendință evidentă de restrângere relativă. În prezent, elemente ale economiei naturale mai au semnificație doar în gospodăriile agrare tradiționale și în țările cel mai puțin dezvoltate din punct de vedere economic. Există și unii specialiști care susțin că unele elemente sau laturi specifice ale economiei naturale pot cunoaște în viitor o anumită revigorare și în țările cu nivel ridicat de dezvoltare. O asemenea perspectivă ar fi legată de tendința de creștere a timpului liber și de aspirația normală a fiecărui individ de a alterna diferite tipuri de activități și genuri de muncă. Chiar dacă premisele unei asemenea tendințe sunt reale, considerăm că rolul economiei naturale, în activitatea fiecărui agent economic și în activitățile totale din comunitățile avansate din punct de vedere economic, va rămâne doar secundar, periferic.

Economia de schimb desemnează acea formă de organizare și desfășurare a activității economice în care agenții economici produc bunuri în vederea vânzării, obținând în schimbul lor altele, necesare satisfacerii trebuințelor. Economia de schimb reprezintă forma universală de organizare și funcționare a activității economice în lumea contemporană.

1.1. CARACTERISTICI GENERALE ALE ECONOMIEI DE SCHIMB

Specializarea agenților economici pe criterii economice

Economia de schimb are la bază diviziunea socială a muncii care generează agenți economici specializați: pe profesii (ocupații), pe ramuri (activități) și teritorial.

Adam Smith a demonstrat rolul diviziunii și specializării ca factori de progres pentru individ și pentru societate, pentru perfecționarea forțelor productive, creșterea îndemânării, priceperii și chibzuinței, sporirii și diversificării producției. În ultimă instanță, specializarea unui agent economic într-un domeniu sau altul de activitate are la bază interesul economic, avantajul obținut dintr-o activitate în raport cu alta, se întemeiază, conștient sau intuitiv, pe teoria avantajului relativ (comparativ).

Un agent economic dispune de avantaj comparativ (relativ) în raport cu alții dacă obține un anumit bun cu un cost de oportunitate mai mic în raport cu al celorlalți.

Avantajele specializării

- generează sporirea rezultatelor cu un efort dat

- impune cooperarea și conlucrarea agenților economici

- activitatea și satisfacerea nevoilor unuia să fie dependentă de a celorlalți

Autonomia si independent agentilor economici

Agenții economici sunt abilitați cu drept de decizie, iar înstrăinarea bunurilor are la bază criterii economice. Autonomia este fundamentată pe interesul agentului economic izvorât din proprietate și se realizează în modalități diferite în raport de o formă sau de alta de proprietate.