Caracterizarea serviciilor pentru populație

Conţinutul si delimitarea serviciilor pentru populatie

Satisfacerea nevoilor materiale si spirituale ale populaţiei se realizează prin consumul de bunuri si servicii. Producţia materială deţine ponderea cea mai mare în acoperirea trebuinţelor de consum, dar, cu toate acestea ea nu poate asigura întreaga gamă de obiecte si utilităti si nici nu poate deservi nemijlocit consumatorul. Rolul de a întregi gama si sortimentul valorilor de întrebuinţare si de a face consumabile produsele obţinute din industrie si agricultură revine serviciilor.

Dezvoltarea serviciilor pentru populaţie reprezintă o trăsătură majoră a ţărilor avansate din punct de vedere economic. Astfel, pentru ţările industrializate, cu economie de piaţă, nivelul serviciilor are o pondere de 35 - 55% din consumul final privat (restul revine bunurilor) cu tendinţă de creştere.

In cazul ţării noastre, serviciile destinate consumului populaţiei au avut si continuă să deţină o pondere relativ scăzută; astfel, cele plătite reprezintă numai 13-14% în structura bugetelor de familie sau 32% din totalul cumpărărilor de bunuri si servicii. La acestea se adaugă cele finanţate public.

Serviciile pentru populaţie sunt diverse si neomogene din punctul de vedere al caracteristicilor si efectelor lor.

Principalele categorii de servicii pentru populaţie sunt:

- servicii cu caracter industrial (asimilabil industriei prin tehnicile de lucru si organizare) cum sunt: reparaţii, curăţătorii, spălătorii, confecţii si lucrări pe bază de comandă individuală (încălţăminte, marochinărie, articole de uz casnic etc.);

- servicii de transport, de postă si telecomunicaţii;

- servicii de alimentaţie publică;

- comerţul cu amănuntul;

- servicii turistice interne si internaţionale;

- servicii personale (închirieri de obiecte, frizerie, coafură, cosmetică, servicii de muncă manuală, casnică si gospodărească, servicii ale comisionarilor, şoferilor, îngrijire de persoane etc.

- servicii care privesc în egală măsură, atat populaţia cât si agenţii economici: servicii de învăţământ, de ocrotire a sănătăţii, de cultură si artă, servicii de asigurări sociale si asistenţă socială, de gospodărire comunală si locativă, servicii de distribuire a energiei electrice si termice, a gazelor si de alimentare cu apă.

- alte servicii : învăţământ privat, servicii bancare si de asigurări, servicii profesionale si de consultanţă (asistenţă si expertiză juridică, contabilă, informatică si de altă natură) etc.

La noi în ţară serviciile de asigurări sociale si de asistenţă socială, fiind organizate preponderent de către stat si fiind obligatorii, au caracter de servicii publice.

Serviciile turistice

Turismul si formele sale de manifestare

Prin turism se înţelege acţiunea de a călători pentru odihnă si recreere. In consecinţă, turismul reprezintă un ansamblu de activităti şi tehnici ocazionate de călătoriile si sejururile de agrement.

In ultimii ani, noţiunea de turism a fost extinsă si asupra călătoriilor care au ca motivaţie principală participarea la reuniuni (ştiinţifice sau culturale) precum si asupra călătoriilor în interes de afaceri.

Fenomenul turistic si noţiunea de turist au apărut în perioada “Revoluţiei industriale” în Anglia. După majoritatea specialiştilor, conceptul de turism derivă din cuvântul englez “The tour” care desemna călătoria în scop de reconfortare si de odihnă pe care o făcea prin Europa tânara aristocraţie engleză de la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Călătoria dura de la 6 luni la 2 ani si avea ca principale destinaţii turistice Franţa si Italia.

Clasificarea formelor de turism

A. După locul de provenienţă al turiştilor:

1. turism intern practicat de cetăţenii unei ţări în limitele graniţelor acesteia.

2. turism extern care se referă la vizitele cetăţenilor străini într-o ţară si plecările cetăţenilor autohtoni în scopuri turistice în afara graniţelor ţării.

La rândul său acesta poate fi:

- turism receptiv - acea parte a turismului extern care înregistrează primirile cetăţenilor străini într-o ţară;

- turism emiţător - acea parte a turismului extern care înregistrează plecările cetăţenilor unei ţări pentru călătorii în scop turistic în străinătate.

B. După gradul de mobilitate a turistului:

1. turism de sejur care poate fi:

- de sejur lung - durata sejurului într-o localitate depăşeşte o lună de zile.

Această formă este caracteristică persoanelor care optează pentru tratamente medicale sau care dispun de venituri mari;

- de sejur mediu - durata sejurului într-o localitate este de 3-30 de zile;

- de sejur scurt - durata de 1-3 zile; include forme de turism ocazional si de sfârşit de săptămână.

2. turism itinerant se referă la turiştii care pe toată durata timpului afectat călătoriei se deplasează în mod succesiv în diferite localităti fără să depăşească în medie un număr de 4-5 nopti într-o localitate.

C. După gradul de sezonalitate

1. turism de iarnă Englezii sunt considerati inventatorii acestei forme de turism. Primele destinaţii turistice montane lansate pe piaţa turistică au fost Chamonix si Grindel-Wald.