Cardul - instrument de plată modern

1.Scurt istoric al cardurilor

Schimburile în naturã, monedele din aur sau argint, monedele şi bancnotele valorice, cec-urile şi, în final cardurile- astfel poate fi schiţat, succint, lanţul evolutiv al mijloacelor de platã cunoscute de civilizaţia umanã. Cardul este deocamdata ultima verigã şi înca nu sunt semne cã altceva ar putea sã o înlocuiascã. Din contrã,el capãtã un rol tot mai mare în viaţa fiecãruia, pe mãsurã ce îi descoperim avantajele.

Avansul luat de cardurile de credit s-a petrecut într-o perioadã relativ scurtã şi a mers mânã în mânã cu avansul tehnologic. Amploarea sa este direct corelatã cu inovaţiile tehnologice, în special cu internetul şi restul mijloacelor de comunicare.

Cardul de plata sub formã arhetipalã a apãrut pentru prima datã în Statele Unite ale Americii în anul 1914, fiind emis de compania Western Union în scopul încurajãrii cumpãrãturilor şi creşterii fidelitãţii clienţilor sãi. Prin acest card se puteau face cumpãrãturi numai de la aceastã companie.

Prima formã modernã de card apare abia în anul 1949 când Frank McNamara, împreunã cu partenerul sãu Ralph Schneider, creeazã primul card de credit pentru plaţi în restaurante, având marca Diners Club Card. În numai câţiva ani, cardul avea sã fie acceptat de mii de comercianţi. În 1951 existau 20.000 de astfel de carduri. Diners Club Card avea sã fie recunoscut drept un nou instrument de platã. Dezvoltarea acestui card continuã şi astãzi, în special în domeniul cãlãtoriilor.

Bãncile au aflat repede de succesul lui McNamara şi au început sã dezvolte sisteme de platã pe acelaşi principiu, dar cu o serie de îmbunãtãţiri. Profiturile erau realizate din taxele percepute posesorilor. Cu cât numãrul lor era mai mare, cu atât bãncile aveau venituri mai mari. Instituţii precum American Express şi Franklin National Bank au început o adevãratã ofensivã de popularizare a cardului.

În 1958 se produce un salt în istoria cardurilor de platã, datorat bãncii americane Bank of America din San Francisco, care introduce precursorul cardului universal modern, sub numele de BankAmericard. Succesul cardului a fost rapid şi apariţia sa a reprezentat un punct de cotiturã în istoria plãţilor, în general, şi în istoria plãţilor fãrã numerar, în special. În 1976 cardul BankAmericard avea sã devinã bine cunoscutul card Visa, iar Bank of America, împreunã cu alte banci asociate şi trecând prin mai multe transformari, devine Visa International.

Alte sisteme internaţionale de plãţi electronice se vor dezvolta mai apoi, fiind mai mult sau mai puţin, inspirate sau modelate dupã Visa.

Astfel, în 1966 şi avându-şi originea tot în Bank of America, un numar de 17 bãnci americane formeazã asociaţia Interbank Card Association (ICA), care avea sã devina mai apoi nu mai puţin celebra MasterCard Interational, cu reţeaua proprie privatã de telecomunicaţii (BankNet), principalul competitor şi rival al Visa. Cele doua sisteme de plãţi electronice prin carduri, deţinând în prezent, circa 90% din piaţã.

În tarile vest-europene cardurile au aparut în jurul anului 1960, dar s-au extins abia dupã anul 1980. În ultimul deceniu al secolului XX, datoritã eforturilor masive financiare, derulate de instituţiile bancare din ţãrile avansate, baza materialã a operaţiunilor de plãţi a crescut în asemenea mãsurã încât folosirea cardurilor a ajuns la cote de neimaginat. Cardurile au devenit instrumente preferate pentru derularea plaţilor de valori mici iniţiate de persoane fizice deţinatoare de conturi bancare, care formeazã în ţãrile avansate o parte importantã a clientelei bancare.

2. Părţile componente ale cardurilor

Elementele întâlnite în mod obişnuit pe faţa unui card de credit/debit sunt prezentate în diagrama următoare:

(1) – logo-ul bancii emitente.

(2) – cipul EMV (denumit usual “Chip And Pin”)

(3) – holograma

(4) – numărul cardului (ce conţine 16 cifre)

(5) – logo-ul (sigla) tipului cardului

(6) – data la care expira cardul

(7) – numele deţinătorului cardului

Caracterele elementelor (4), (6) şi (7) sunt imprimate în relief.

Pe verso, cardul conţine următoarele elemente:

Banda magnetică

Număr de verificare

Banda pentru semnătură

Caracterele imprimate în relief pe faţa cardului

Considerăm necesară prezentarea în continuare a aparatului cu ajutorul caruia se face plata la comercianţi cu ajutorul cardului – denumit POS. POS-ul reprezintă un terminal bancar amplasat la comercianţi (supermarket-uri, magazine, staţii de benzinărie etc.), conectat la sistemul bancii printr-o linie telefonică. El permite efectuarea în timp real a transferului de bani direct din contul cumpărătorului în cel al vânzătorului, atunci când plata este efectuată cu ajutorul unui card bancar.

1. Imprimanta aparatului

2. Hârtia imprimantei

3. Ecranul – pe acesta sunt afişate informaţii referitoare la tranzacţii sau funcţii care au loc în momentul respectiv

4. Tastatura – permite introducerea manuală a tranzacţiei şi e utilizată şi în introducerea unor funcţii

5. Taste pentru soft (Soft Keys) – taste specializate pentru anumite funcţii (programare, anulare etc.)

6. Cititorul pentru carduri cu bandă magnetică

7. Cititorul pentru carduri cu cip