Câștigători și perdanți în perioada de tranziție în România

Introducere

Cand tranzita a început exista o experienţă mult prea mica pentru a o avea ca punct de plecare. Spre deosebire de America Latina si Asia de Est, ţările din fostul bloc comunist nu aveau pieţe, aproape nici o afacere privată, un sistem monetar si bancar diferit de orice alte sisteme întâlnite, si unele îndurau simultan revoluţii politice. În majoritatea cazurilor capitalul productiv era în întregime bun public, deschizând drumul către cele mai mari programe de privatizare existente.

Condiţiile politice au diferit în mod vast, afectând clasa de politici fezabile şi abilitatea de a ajunge la un consens suficient pentru a-şi asuma răspunderea la schimbările de inevitat. În unele ţări, cum ar fi Polonia şi Republica Cehă, noii lideri au apărut după ani de opoziţie faţă de regimul comunist, şi prin urmare erau pregătiţi pentru o schimbare radicală. În alte ţări – Bulgaria, Slovacia şi fosta Uniune Sovietică au ieşit la putere tot oameni din opoziţie, dar unele din vechile obiceiuri nu au fost îndepărtate. În alte ţări – cum ar fi Albania, Ungaria, România – haosul politic a reflectat efortul diferiţilor indivizi sau grupuri de a pune mâna pe putere, punând câştigurile politice pe termen scurt în faţa consistenţei economice.

Primul pas în analiza este sa încercam sa definim modul in care conceptele de câstigator si perdant sunt exprimate de realitate. O remarca importanta trebuie facuta: clasificarea in câstigator/perdant depinde de amplitudinea analizei. În primul rând, identificarea unui sector ca fiind câstigator sau perdant nu înseamna ca acest lucru se poate spune si despre orice firma sau individ din acel sector. De aceea, pot exista câstigatori într-un sector perdant si invers. În al doilea rând, dihotomia câstigator/perdant, valabila pentru un sector sau altul, nu corespunde în mod necesar unui plus / minus în bunastarea întregii societati. Urmând aceste principii, un sector perdant poate elibera resurse pentru alte sectoare ale economiei, îmbunatatind astfel eficienta alocarii resurselor în economie. Pozitia de câstigator/perdant nu este un dat, o trasatura axiomatica ce trebuie luata ca atare.

CAPITOLUL 1

Cauzele prăbuşirii sistemului socialist

Ceea ce s-a prăbuşit a fost "socialismul real”.La numai trei ani după revoluţia din octombrie, în anul 1920, Ludwig von Mises, un economist neoclasic austriac, a prezis că sistemul nu putea funcţiona. Cu toate acestea, modelul stalinist s-a întărit şi a fost impus în Europa de Est după război. Cu unele schimbări, a rezistat mai mult de patru decenii. Apoi s-a prăbuşit cu o viteză incredibilă. De ce?

Rădăcinile. Dacă este analizat modul în care socialismul real funcţiona, din momentul în care teroarea politică a fost îndepărtată după moartea lui Stalin, există suficiente motive care explică de ce sistemul ar fi trebuit să se prăbuşească; dar acesta nu s-a prăbuşit; astfel că se ridică întrebarea ce anume a favorizat funcţionarea lui?

Viciile economice inerente. Pentru mai mult de treizeci de ani liderii comunişti au atras atenţia asupra faptului că sistemul funcţiona ineficient şi că erau necesare reforme, cu bine cunoscutele fraze despre "îmbunătăţirea planificării şi a conducerii", "creşterea poductivităţii", "trecere la o politică de creştere intensivă".

Experţii occidentali erau de acord în privinţa simptomelor ineficientei; nu erau de acord în privinţa fezabilităţii unei reforme.

De regulă erau menţionate următoarele simptome, sau imperfecţiuni, cum erau de multe ori denumite în limbajul oficial de către autorităţile comuniste:

- creşterea era în declin;

- productivitatea muncii şi a capitalului era redusă; producţia pe muncitor era din ce în ce mai mică, iar producţia pe unitate de active fixe a scăzut dramatic, în special după mijlocul anilor '70;

- progresul tehnic era implementat foarte încet, chiar şi atunci când era disponibil, iar discrepanţa faţă de Vest era în creştere;

- înarmarea absorbea o mare parte a produsului naţional brut, în special în URSS, unde specialiştii occidentali estimau că ajunsese la mijlocul anilor '80 la un procent de circa 16%;

- în URSS, sectorul agricol a rămas înapoiat în ciuda investiţiilor imense, nefiind capabil să asigure independenţa alimentară;

- standardele de viaţă şi de consum erau mediocre.