Cauzele principale ale apariției și existenței șomajului

1.Delimitari conceptuale

1.1.Şomajul: concept, forme, nivel

Definirea şomajului dată de Dicţionarul ştiinţei economice şi elaborată sub conducerea prof. Alain Cotta, este: „situaţia individului privat de muncă”, se menţionează însa existenţa unei diferenţe între şomajul voluntar şi cel involuntar, subliniind că „numai şomajul involuntar trebuie luat în considerare în judecarea situaţiei economice a ţării”.

Este cunoscută şi larg utilizată definiţia şomajului dată de Biroul Internaţional al Muncii – organizaţie din sistemul Naţiunilor Unite care organizează statistici, studii şi analize pe problemele muncii, pe baza statisticilor furnizate de ţările membre – potrivit căreia este şomer oricine are mai mult de 15 ani şi îndeplineşte condiţiile:

• Este apt de muncă

• Nu are loc de muncă

• Este disponibil pentru o muncă salariată

• Caută un loc de muncă.

Deşi formulează indicii mai concrete şi mai clare, nici această definiţie nu elimină riscul de a lăsa în afara şomerilor anumite persoane care nu muncesc, deşi ar dori să o facă.

Încercând o caracterizare a fenomenului, se poate spune că şomajul reprezintă o stare negativă a economiei, concretizată într-un dezechilibru important al pieţei muncii prin care oferta de forţă de muncă( sau cererea de locuri de muncă) este mai mare decât cererea de forţă de muncă din partea agenţilor economici (sau oferta de locuri de muncă)din partea acestora.

1.2. Nivelul şi formele şomajului

În analiza şi caracterizarea şomajului se iau în considerare următoarele laturi şi următorii indicatori:

• Nivelul şomajului, exprimat absolut prin numărul celor neocupaţi şi relativ, ca rată a şomajului, calculată ca raport între numărul şomerilor şi populaţia ocupată;

• Durată, definită ca timp scurs din momentul pierderii locului de muncă, şi până la reluarea activităţii;

• Structura şomajului pe categorii de vârstă, nivel de calificare, sex, etc.

1.3. Ocupare, neocupare, somaj şi frontierele dintre ele

Economia politica în calitatea ei de ştiinţă cercetează principiile şi legile care guvernează viaţa economico-socială a oamenilor. Omul şi oamenii sunt deci subiecţii vieţii economice, producători si proprietari de venituri, ei comercializează mărfurile şi tot ei sunt şi consumatorii bunurilor economice.

Istoria societăţii omeneşti confirmă adevărul că munca reprezintă o condiţie naturală permanentă a existenţei şi progresului societăţii. Aşa cum oamenii nu pot să înceteze să consume bunuri economice, tot aşa ei nu pot înceta să producă prin muncă bunurile respective. În felul acesta a apărut problema ocupării mâinii de lucru. O data cu aşezarea producţiei pe tehnica maşinistă a apărut un fenomen economic nou – înlocuirea muncii oamenilor cu „munca maşinilor”. Inutilizarea unei mase de oameni a dobândit uneori dimensiuni îngrijorătoare. Concomitent a fost pusă în cauză problema supravieţuirii unor contingente importante de oameni din cauza privării lor de posibilitatea de a-şi pune energia fizică şi intelectuală, îndemânarea fizică şi priceperea în slujba obţinerii surselor de existenţă. S-a ajuns la situaţii în care oferta de forţă de munca depăşeşte cererea pentru acest prodfactor. Astfel a aărut fenomenul de ocupare incompletă a forţei de muncă, fenomenul şomajului.

Şomajul a fost receptat relativ repede ca fiind „o afecţiune” a economiei moderne şi contemporane, „afecţiune” care reduce vitalitatea organismului economic-social, „o afecţiune” care dincolo de câmpul economic propriu-zis, pune sub semnul întrebării însăşi pacea socială.

În faţa ştiinţei economice a apărut o problemă teoretica şi practică nouă. Ştiinţa economică trebuie să se apropie de şomaj, să-l explice şi să descopere cauzele care îl generează, formele în care se manifestă şi mai ales care sunt consecinţele pe care el le are asupra organismului economico-social, si a dezvoltării şi creşterii economice.