Cererea de Monedă

INTRODUCERE

O problemă fundamentală a economiei monetare este procesul de formare a cererii de monedă.Noţiunea de „cerere de monedă”este relativ recentă,fiind introdusă în ştiinţa economică abia către sfârşitul secolului XIX,însă,în anii 60-70 ai secolului XX,a devenit o noţiune esenţială a analizei monetare moderne.Cererea de monedă reprezintă unul dintre cele mai importante componente ale mecanismului de transmisie a politicii monetare într-o economie de piață.

Explicaţia importanţei sporite acordate acestei probleme constă în faptul că mecanismele esenţiale prin care fenomenele monetare acţionează asupra economiei reies din confruntarea ofertei de monedă din partea băncilor cu cerere de monedă emanată de la agenţii economici nebancari.

Cunoaşterea mecanismelor de ajustare şi reajustare permite înţelegerea modului în care funcţionează economiile monetare contemporane,condiţie esenţială pentru elaborarea şi aplicarea cu succes a unei politici monetare compatibile cu cerinţele stabilităţii economice.Se constată că o temă dominantă în literatura de specialitate este identificarea factorilor determinanţi ai cererii de monedă şi exprimare a acţiunii factorilor respectivi.

Așadar, primul capitol al lucrării se referă la aspecte teoretice ale cererii de monedă și lanoțiunea de „disponibilități monetare”, al doilea capitol este dedicat analizelor marilor economiști John M. Keynes și Milton Friedman, iar cel de-al treilea capitol este axat pe concepția tranzacțională a cererii de monedă, în formă teoretică, dar și mici exemple din practică.

1.FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A CERERII DE MONEDĂ

1.1DISPONIBILITĂŢI MONETARE

Cererea de monedă exprimă atât un concept, cât şi o funcţie.Definiţia conceptului pune în evidenţă noţiunea de încasare monetară, iar funcţia asociată cererii de monedă rezultă din interpretarea modernă a ecuaţiei cantitative, care constituie expresia formalizată a principalelor reflexii monetare.

Prima definiţie dată cererii de monedă aparţine lui Leon Wallras în 1874, care a formulat ideea potrivit căreia cererea de monedă exprimă o încasare dorită.Încasarea monetară a unui agent este cantitatea de monedă pe care acesta o deţine, indiferent de motivele sale.Astfel, în concepţia autorului, cererea de monedă este o cerere de deţinere de monedă, fiind posibilă distincţia dintre moneda deţinută şi moneda utilizată.

Formula propusă de acest autor este următoarea:

H=QnPn (1)

unde,

H – disponibilităţi monetare dorite(cantitatea de monetar dorită,cererea de monedă=cererea de numerar);

Qn – cantitatea nominală de monedă(numerar) existentă(oferta nominală de monedă);

Pn – preţul monedei (numerarului) (inversul nivelului general al preţurilor).

Dacă un deţinător utilizează moneda sa, acestuia i se oferă în schimb bunurile, seviciile sau titlurile pe care le solicită, iar dacă el utilizeză întreaga cantitate de monedă, atunci cererea sa de monedă este ,,nulă”.Numai dacă deţinatorul conservă moneda ,,în casă”, atunci se manifestă cererea de monedă. În acest mod, se poate explica, contrar a ceea ce se susţine în limbajul curent, că deţinătorul care îşi retrage bacnotele de la un ghişeu automat,în vederea efectuării de cumpărături, nu este un solicitant de monedă, deci nu contribuie la cererea de monedă. El transformă moneda sa scriptuală în monedă materială, petru o utilizare imediată. Situaţia enunţată ilustrează că moneda poate fi deţinută, în scopul utilizării în viitor, şi de asemenea, poate fi utilizată în calitate de rezervă a valorii în sensul forte.

Întrucât utilizatorii de monedă din economie sunt supuşi, mai mult sau mai puţin, fenomenului de iluzie monetară, cererea de monedă este exprimată în termeni reali, respectiv sub forma încasărilor deflatate de nivelul general al preţurilor. Daca M reprezintă cantitatea de monedă şi P nivelul general al preţurilor, atunci valoarea reală a monedei este dată de raportul M/P,ceea ce evidenţiază că preţurile constituie o variabilă explicativă a comportamentului deţinătorilor de monedă.

Cererea de monedă se poate aborda la un monent dat , dar, cel mai adesea, analizele se realizează pentru un inteval de timp.Aceasta poate lua accepţiuni diferite în decursul unei perioade în cazul analizei: încasarea disponibilă la începutul perioadei, încasarea disponibilă la finalul perioadei şi încasarea medie în cadrul perioadei.Pentru un utilizator de monedă care dispune la începutul perioadei de o anumităcantitate de semne monetare, pe care le utilizează în vederea plăţilor pentru bunuri şi servicii, astfel încât îşi epuizează suma deţinută iniţial, cererea de monedă va fi dată de nivelul mediu al deţinerii sale de monedă, de-a lungul perioadei.