Cererea de monedă și inovația financiară

Rezumat

În contextul actual al economiei de piaţă concurenţiale din ţara noastră, lucrarea de faţă se doreşte a fi un ghid foarte util pentru a înţelege legătura existentă între cererea de monedă a statului şi inovaţia financiară ca şi trăsătură caracteristică a sistemelor financiare contemporane.

O dată cu aderarea României la Uniunea Europeană, problema stabilităţii şi întăririi monedei noastre naţionale este nu numai actuală, dar şi de o mare acuitate politică, economică şi socială Intr-un astfel de context, existenta inovaţiilor financiare este omniprezenta, contribuind la instabilitatea funcţiei cererii de monedă, întreţinând fluctuaţiile vitezei de circulaţie a monedelor, făcând mai dificilă prevederea mişcărilor pe termen scurt a acestora.

În principiu, inovaţia financiară creşte eficienţa sistemului financiar (permiţând încorporarea tehnologiilor financiare performante, stimulând concurenţa, ameliorând alocarea resurselor), dar aceasta poate fi în acelaşi timp şi cauza unei anumite fragilităţi a sistemului.

Prin urmare, suntem obligaţi în permanenţă să veghem asupra corelării stricte a circulaţiei monetare cu necesităţile reale ale economiei, pentru că numai astfel se poate sprijini stabilitatea monedei şi, implicit, se crează premisele creşterii economice şi a derulării unui comerţ eficient, mai ales a celui exterior.

Pentru aceasta, în ţările cu economie de piaţă dezvoltată, moneda naţională şi activitatea de creditare realizată prin intermediul băncilor joacă un rol determinant în desfăşurarea proceselor economice, în reglarea circuitelor economice la nivel micro- şi macroeconomic, a lichidităţii operatorilor economici, a economiei în ansamblul său.

INTRODUCERE

În economiile contemporane, derularea relaţiilor comerciale şi a altor raporturi de piaţă este strâns legată de existenţa instrumentelor şi a mijloacelor de plată. Acest lucru impune manifestarea pregnantă a cererii de monedă.

Pe fondul presiunilor inflaţioniste, s-au accentuat şi presiunile la nivelul cererii de monedă, Banca Centrală fiind obligată să selecteze acea cerere viabilă care, prin acoperirea ei, să nu genereze noi tensiuni la nivelul preţurilor din economie.

Vorbind despre cererea de monedă, J.M.Le Page arată că noţiunea de cerere de monedă nu are nimic concludent. Macroeconomia contemporană o utilizează pentru a putea defini o piaţă a monedei, altfel spus, locul de confruntare al monedei oferite de autorităţile monetare şi al încasărilor dorite de agenţii economici. Variaţiile venitului nominal, ale preţurilor şi ale ratelor dobânzilor sunt rezultatul acestor confruntări.

Altfel spus, sectorul nonbancar (agenţii economici, populaţia), dar nu numai acesta (deoarece şi statul este un mare solicitant de monedă, precum şi sistemul bancar) este cel care, prin acţiunile sale, conduce la stabilirea echilibrului pe piaţa monetară.

Termenul cerere de monedă exprimă atât un concept, cât şi o funcţie. Definiţia conceptului pune în evidenţă noţiunea de încasare monetară, iar funcţia asociată cererii de monedă rezultă din interpretarea modernă a ecuaţiei cantitative.

Deşi moneda face parte din viaţa noastră de zi cu zi şi toată lumea o cunoaşte şio utilizează, puţine alte definiţii au iscat controverse mai mari. Atât definiţia, cât şi funcţiile monedei diferă ca abordare de la un autor la altul.

Caracterul complex al monedei a fîcut necesară instituirea, încă de la apariţia acesteia, a unor organism abilitate cu atribuţii în domeniul reglementării emisiunii monedelor naţionale şi al circulaţei lor la nivel intern şi internaţional.

Formele actuale de organizare a circulaţiei monetare din diverse ţări, dar şi pe plan internaţional, reprezintărezultatul unui proces continuu de transformări şi inovaţii în plan monetar, proces care a constat, pe de o parte, în disocierea treptată a aurului de la baza sistemelor băneşti, iar pe de altă parte, în dematerializarea instrumentuluimonetar.

Inovaţiile contemporane în plan financiar şi monetar au o semnificaţie foarte complexă şi conduc la estomparea din ce în ce mai puternică a graniţei dintre monedă şi celelalte active financiare.

Analiza cererii de monedă în cadrul diferitelor teorii monetare pune în evidenţă motivele care se solicită şi se deţine moneda. În practică, cunoaşterea cererii de monedă prezintă importaţă pentru autoritatea monetară în vederea orientărilor acţiunilor sale pentru asigurarea stabilităţii monedei naţionale.

În cele ce urmează vom aborda atât aspectele teoretice ale cererii de monedă, cât şi manifestarea acestui fenomen în economia României.

CAPITOLUL I

CEREREA DE MONEDĂ

1.1 FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A CERERII DE MONEDĂ

Bazele analizei cererii de monedă din punct de vedere teoretic le-au constituit lucrarea „Teoria Generală” a lui J.M.Keynes, care, chiar dacă nu abordează în mod evident cererea de monedă, vorbeşte, în fapt, de acelaşi lucru prin utilizarea conceptului preferinţa pentru lichiditate. Aceasta este, la urma urmei, cea care influenţează nivelul ratei dobânzii de pe piaţă şi, mai departe, investiţiile la nivel macroeconomic şi, implicit, nivelul venitului.

Seria de legături existente între variabilele macroeconomice evidenţiază, în fapt, canalele de transmitere al politicii monetare; altfel spus, interacţiunea dintre oferta de monedă şi cererea pentru monedă. Această interacţiune evidenţiază cantitatea de monedă pe care agenţii pieţei (fie că este vorba de agenţi economici, fie că este vorba de populaţie şi de stat, în calitatea sa de debitor net la nivelul economiei – în ultima perioadă-) doresc să o deţină la un anumit moment.

Analiza cererii de monedă ridică două probleme: