Cererea și Oferta

Apariţia schimbului de bunuri şi evoluţia acestuia a dat naştere la piaţă.Ea a apărut ca urmare a dezvoltării diviziunii sociale a muncii, prin viziunea care sa realizat între producător şi consumator.Această separare a determinat că bunurile produse să ajungă de la producător la consumator prin intermediul pieţei. Piaţa, este aşadar o categorie economică complexă, ce reflectă totalitatea relaţiilor de vînzare – cumpărare care au loc în societate, în interacţiunea lor, în strînsă legătură cu spaţiul economic în care au loc. Piaţa este locul întîlnirii a ofertei vînzătorilor şi cererii consumatorilor, a confruntării dintre ele. Deci, pe piaţă se reflectă raporturile reale dintre producţie şi consum, prin intermediul categoriilor relative de cerere şi ofertă şi a categoriilor de preţ.

Cererea

Cererea este o categorie economică ce exprimă, în anumite condiţii social-istorice, nevoia socială. Cererea este numai o parte a nevoii sociale, determinată de mărimea mijloacelor băneşti, de puterea de cumpărare de care dispun membrii societăţii. Ea reprezintă parte solvabilă a nevoii sociale, respectiv acea parte care poate fi satisfăcută de piaţă.

În sens microeconomic, cererea exprimă o intenţie, având corespondenţă în nevoi, venit şi existenţa bunurilor marfare; cererea desemnează cantitatea dintr-un bun pe care un consumator (cererea individuală) sau toţi consumatorii dintr-un spaţiu economic (cererea pieţei) sunt dispuşi să o achiziţioneze, într-o perioadă de timp, în condiţiile preţului unitar şi a altor factori (venitul menajelor, preţurile altor bunuri, perspectivele preţului şi venitului, intensitatea nevoilor, preferinţe şi gusturi, numărul şi structura populaţiei ş.a.m.d.).

Cererea în sens microeconomic este o variabilă dependentă, în funcţie de preţ (exprimată prin legea cererii) şi alte împrejurări (numite factorii cererii), şi sintetizată în relaţia:

C x= f (Px, alte împrejurări: economice şi extraeconomice)

Funcţia cererii

Funcţia cererii este o relaţie matematică prin care este surprinsă dependenţa cantităţii cerute din bunul x faţă de preţul său unitar. În general are forma: Cx = a – bx în care a şi b sunt parametrii. Fiecare menaj are propria funcţie a cererii pentru fiecare categorie de bunuri, în care atât a, cât şi b se modifică în timp.

Legea generală a cererii

Reflectă în mod esenţial comportamentul consumatorului raţional sub forma regularităţii care există între cantitatea cerută dintr-un bun şi preţul său unitar, când factorii cererii sunt daţi (ceteris paribus). Se poate formula astfel:Pentru bunurile normale şi majoritatea bunurilor inferioare cererea se află în relaţie negativă cu evoluţia preţului (ceteris paribus).

Bunuri normale – sunt acelea pentru care cererea se modifică în acelaşi sens cu venitul.

Bunuri inferioare – sunt acelea pentru care cererea se modifică în sens contrar evoluţiei venitului. O categorie de bunuri inferioare sunt bunurile Giffen, care fac excepţie de la legea generală a cererii: la ele cererea este în relaţie directă (pozitivă) cu preţul. Asemenea bunuri deţin o pondere importantă în consumul şi cheltuielile menajelor aflate sub pragul sărăciei, cererea pentru ele creşte la majorarea substanţială a preţului.

Distincţia bunuri normale - inferioare este relativă şi arată cum se modifică cererea diferitelor menaje în funcţie de venit; ea nu pune la îndoială utilitatea economică şi tehnică a bunului respectiv.

Relaţia negativă dintre preţul unitar – variabilă independentă – şi cantitatea cerută – variabilă dependentă – se explică prin comportamentul normal al consumatorului raţional, care acţionează pe criterii de eficienţă.

Dacă el are o stare de echilibru , iar preţul bunului x creşte, echilibrul se rupe; se caută un nou echilibru reducând achiziţiile din x (U mgxva creşte) şi mărind achiziţiile din y sau alte bunuri substituibile (Umgy va scădea), ale căror preţuri nu s-au modificat ori s-au modificat, dar preţul relativ devine mai avantajos. Un preţ mai mic al bunului x, în condiţiile când celelalte variabile nu se schimbă, conduce la sporirea atractivităţii acestui bun, prin bunul x fiind substituite alte bunuri ale căror preţuri relative cresc. Concomitent se modifică şi venitul real al consumatorului, variaţia venitului real antrenând modificarea programului de consum al menajului.

În concluzie relaţia negativă preţ-cerere intră în ultimă instanţă sub incidenţa efectului de substituire şi a efectului de venit.

Efectul de substituire va încuraja cumpărătorul să substituie alte bunuri cu produsul mai ieftin (dacă preţul s-a micşorat) sau produsul devenit mai scump (dacă preţul creşte) cu altele care au devenit relativ mai ieftine. Efectul substituţiei este totdeauna non-negativ în sensul că el are o evoluţie firească pentru situaţiile normale. În situaţii de ceteris paribus, menajul cumpără mai mult din marfa mai ieftină (şi nu mai puţin) şi invers.

Efectul de venit poate fi pozitiv sau negativ. Când venitul real creşte tindem să cumpărăm mai mult din majoritatea bunurilor (şi invers dacă venitul real scade). Dar sunt şi unele mărfuri şi situaţii când, mărirea venitului real (datorită reducerii preţurilor) ne modifică stilul de viaţă, ne modifică programele de consum, astfel că unele mărfuri vor fi cerute mai puţin. În aceste situaţii, efectul de venit este negativ. Este cazul bunurilor inferioare şi a situaţiilor de paradoxuri ale cererii.

Excepţii de la legea generale a cererii

Desemnează situaţiile când cererea este în relaţie pozitivă cu preţul, iar diagrama cererii are pantă pozitivă.

a) Paradoxul Giffen – fundamentat în secolul al XIX-lea de economistul irlandez R. Giffen prin bunurile Giffen: când are loc creşterea generalizată a preţurilor, menajele aflate sub pragul sărăciei îşi reduc consumul din bunurile alimentare cu valoare nutritivă ridicată, sporindu-şi achiziţiile din bunuri cu valoare nutritivă redusă. Dacă preţul acestor bunuri creşte substanţial, venitul real scade atât de mult încât efectul de venit este mai mare ca efectul de substituire, iar cantitatea cerută creşte.