Cheltuieli pentru Acțiuni Social-culturale și Eficiența lor

CAPITOLUL I

Continutul si structura cheltuielilor publice pentru actiuni social-culturale

1. Continutul si caracteristicile cheltuielilor pentru actiuni social-culturale

Satisfacerea nevoilor cu caracter social reprezinta o componenta importanta a politicii sociale a statelor si presupune folosirea pe scara larga a resurselor financiare publice în scopul îmbunatatirii conditiilor de viata ale populatiei, a calitatii vietii fiecarui individ.

Dupa cel de-al II-lea razboi mondial, în America si Europa a aparut o doctrina politica referitoare la sisteme de interventii în directia satisfacerii nevoilor fundamentale ale cetatenilor sub denumirea de welfare state (stat-providenta). Statul-providenta este reprezentat de modul de organizare a societatii care garanteaza membrilor un maxim de protectie sociala si securitate economica, cu ajutorul unei redistribuiri a impozitelor si contributiilor sociale. Dezvoltarea sistemului economic modern s-a dovedit însa neputincioasa în a satisface direct, echilibrat si echitabil, multitudinea de necesitati colective legate de protectia, siguranta si bunastarea indivizilor. De aceea, în cadrul ,,statului-providenta”, existau metode, masuri si tehnici sociale prin care autoritatea publica actioneaza în trei directii principale:

a) garantarea unui venit minim, indepedent de marimea pietei si de forma proprietatii;

b) diminuarea ariei de nesiguranta si punerea în garda a indivizilor si familiilor lor în înfruntarea unor situatii determinate de boli, batrânete si somaj;

c) asigurarea pentru toti membrii societatii a unor standarde mai bune, disponibile în raport cu o gama predeterminata de servicii sociale.

În realizarea obiectivelor respective – si în special a celor din urma – cheltuielile publice pentru actiuni social - culturale actioneaza ca o importanta pârghie.

Exista o serie de nevoi sociale a caror satisfacere reclama organizarea de catre autoritatile publice centrale si locale a unor actiuni cu ajutorul anumitor institutii publice. Aceste nevoi vizeaza învatamântul, cultura, sanatatea, protectia sociala etc. Ele se realizeaza pe perioade mari de timp si reclama importante resurse banesti din partea societatii, îndeosebi din partea statului. Aceste actiuni sunt prevazute în programe sociale care stabilesc si urmaresc în mod sistematic realizarea lor.

Între cheltuielile pentru actiuni social-culturale si cele pentru dezvoltarea economica a tarii exista relatii de interconditionare: o tara dezvoltata din punct de vedere economic va dispune de mari resurse financiare si va putea îndrepta o importanta parte din ele pentru finantarea acestor actiuni; la rândul lor, actiunile de învatamânt, sanatate, cultura, vor conduce la instruirea si calificarea indivizilor, la pastrarea starii de sanatate a populatiei sau la refacerea acesteia, creând astfel conditiile propice participarii cu o productivitate a muncii sporita la dezvoltarea activitatilor economice si sociale sau vor asigura veniturile unor categorii de persoane defavorizate.