Cheltuieli publice pentru acțiuni social-culturale

1.1. Caracterizarea generală

O componentă importantă a politicii sociale a statelor membre o reprezintă satisfacerea nevoilor cu caracter social care presupune folosirea în mai mare măsură a resurselor financiare publice în scopul îmbunătățirii condițiilor de viață ale populației, a calității ficărui individ.

Nevoile generale cum sunt învățământul, cultura, asistența medicală, protecția socială ș.a., pentru a fi realizate, reclamă organizarea de către autoritățile publice și locale a unor acțiuni cu ajutorul anumitor insituții publice, care prevăd pe perioade mari de timp realizarea obiectivelor și necesită importante resurse bănești din partea societății, îndeosebi a statului.

"Cheltuielile publice pentru acțiuni social-culturale sunt îndreptate spre realizarea de servicii în mod gratuit, cu plata redusă sau sub forma de alocații bugetare, pensii, ajutoare și alte îndemnizații, de a caror finanțare beneficiază anumite categorii sau grupuri sociale și în unele cazuri chiar întreaga populație", având în același timp un rol economic și social, deoarece pe seama resurselor alocate de stat se asigură: educația și instrucția copiilor și tinerilor, ridicarea calificării profesionale, asistența medicală a indivizilor; se influențează evoluția demografică; se asigură un sistem de protecție socială, ridicarea nivelului cultural, artistic și de civilizație al membrilor societății.

Rolul economic al acestor cheltuieli se manifestă și în acțiunea lor asupra consumului, în sensul că influențează cererea de bunuri de consum și, pe această cale, stimulează sporirea producției.

În România structura cheltuielilor publice pentru acțiuni social-culturale, prezentată în clasificația indicatorilor privind finanțele publice, vizează următoarele destinații:

a) învățământul;

b) sănătatea;

c) cultura, religia și acțiuni privind activitatea sportivă și de tineret;

d) asistența socială, alocațiile, pensiile, ajutoarele și îndemnizațiile;

e) alte cheltuieli sociale social-culturale;

f) asigurările sociale de stat;

g) pensia suplimentară;

h) ajutorul de șomaj.

Sursele de finanțare a cheltuielilor pentru acțiuni social-culturale sunt publice sau private, iar în unele cazuri interne sau externe, dar cea mai mare parte o constituie sursele publice interne.

În majoritatea țărilor cu economie de piață, în finanțarea cheltuielilor pentru acțiuni social-culturale se folosesc următoarele surse:

a) fonduri bugetare, care în majoritatea statelor dețin o pondere mare în totalul surselor de finanțare (ex. în Austria bugetul alocă 50% din resurse pentru acoperirea cheltuielilor social-culturale; în Suedia, contribuția bugetului era peste 70%; în Ungaria bugetul acoperea 40% din cheltuielile social-culturale etc.).

În țările cu structura federală este vorba de bugetul federal, bugetul statelor sau bugetul colectivităților locale, iar în țările cu structura unitară bugetul de stat și bugetele unităților administrativ-teritoriale.

b) fondurile financiare cu destinație specială; de regulă la nivel macro¬economic se constituie unele fonduri care sunt alimentate cu resurse ce sunt destinate special pentru finanțarea unor acțiuni social-culturale cum sunt : fondul pentru asigurările sociale de stat; fondul pentru asigurările sociale de sănătate; fondul pentru ajutorul de șomaj, constituit în cea mai mare parte pe seama contribuiței agenților economici și a salariaților.

c) fondurile proprii ale agenților economici destinate pregătirii cadrelor, protecției muncii și acțiunilor social-culturale sportive.

d) veniturile proprii realizate de instituțiile social-culturale din diferite activități specifice, din prestarea de servicii către terți sau din exploatarea unor bunuri ce le aparțin;

e) veniturile populației, din care suportă diferite taxe, cotizații, contribuții sau alte plăți la finantarea unor acțiuni social-culturale. Categoriile populației care suportă din veniturile lor astfel de prelevări sunt salariații, agricultorii, pensionarii, liber¬ profesioniștii, alte persoane etc.

f) fondurile organizațiilor nonprofit cum sunt: instituțiile de caritate, fundațiile, asociațiile, bisericile și alte așezăminte de cult, care participă cu diferite sume de bani la finanțarea acțiunilor social-culturale.

g) ajutorul financiar extern care cuprinde subvenții, acordate unor țări din fonduri constituite special în acest scop de organismele internaționale specializate pe domenii de activitate (O.M.S. – Organizația Mondială a Sănătății, U.N.E.S.C.O: ¬Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură) sau unele organisme regionale (U.E. - Uniunea Europeană prin intermediul Fondului Social) sau ajutoare bănești (ori materiale) oferite unor state în situații deosebite. De asemenea, se poate menționa ajutorul extern acordat țărilor în curs de dezvoltare pentru învățământ, educație și sănătate.

1.2. Cheltuielile publice pentru învățământ

Cheltuielile privind asigurarea instruirii, a pregătirii forței de muncă, ridicarea nivelului de cultură, ocrotirea sănătății cetățenilor, asigurările și asistența socială reprezintă componente ale cheltuielilor pentru acțiuni social-culturale înscrise în bugetul statului în țările cu economie de piață.