China - putere în continuă dezvoltare

INTRODUCERE

De secole China a reprezentat o mare civilizaţie care a depăşit restul lumii în arta şi ştiinţă pentru ca în secolul XIX şi XX să fie tulburată de mişcări civile, foamete,dezastre militare sau ocupaţii străine. După cel de-al II-lea război mondial comuniştii sub conducerea lui Mao Tzedong deşi au asigurat suveranitatea Chinei au impus un control strict asupra tuturor aspectelor vieţii economice. După 1978, Deng Xiaoping a introdus gradual reforme orientate spre economia de piaţă şi a descentralizat procesul de luare a deciziilor. Din 1978 şi pană în 2000 producţia a crescut de patru ori. Simultan s-au înregistrat şi schimbări structurale: reformele au stimulat apariţia unui sector privat dinamic, care îşi adjudecă în prezent mai mult de jumătate din producţia industrială şi care contribuie cu doua treimi la formarea PIB. Politica porţilor deschise a fost iniţiata in 1979. controlul politic este încă puternic, în timp ce cel economic slăbeşte continuu.

China este o ţară în curs de dezvoltare, cu un teritoriu imens (9.595.960 km2-locul 4 pe glob) şi o populaţie numeroasă (1.298 miliarde – estimare iulie 2004). În 2003 producţia mondiala a crescut cu 3,7 % pe primul loc din punct de vedere al ritmului de creştere aflându-se China (9.1%), urmată de India (9.1 %) şi Rusia (7.3 %). China reprezintă un exemplu de creştere economică fără a putea fi însă riguros comparabila cu ţările est europene, fie şi numai datorita dimensiunilor economiei sale, condiţiilor diferite de la care a pornit şi poziţiei sale geografice, in cea mai dinamica zona de pe mapamond.

În cazul unei economii de proporţiile celei chineze implicaţiile masurilor întreprinse trebuie privite cu mult mai multă precauţie decât in cazul unei economii de scară considerabil mai mică. China nu îşi poate permite experimente riscante, chiar şi ţinând cont numai de faptul că anual, autorităţile chineze trebuie să găsească locuri de muncă pentru milioane de noi lucrători, suplimentar faţă de cei eliberaţi în procesul de eficientizare a activităţii întreprinderilor de stat.

CAPITOLUL I. O VIITOARE PUTERE – CHINA

1.1. Între comunism şi democraţie

China, unul dintre primele leagăne ale umanităţii, adăposteşte încă din mileniul 3 î.e.n. una din cele mai strălucite civilizaţii ale antichităţii. Fiecare dintre dinastiile care s-au succedat în timp şi-a lăsat amprenta asupra istoriei chineze. Astfel, în timpul dinastiei Chou se cristalizează limba chineză, înfloreşte daoismul şi confucianismul, în timpul dinastiei Tang şi Ming, China cunoaşte noi epoci de înflorire, prosperitate economică şi culturală, pentru ca în timpul dinastiei Song de Nord să se consolideze autoritatea centrală pe baza unui învăţământ şi a unei educaţii confucianiste a aparatului birocratic Acum, China are o civilizaţie înfloritoare din punct de vedere ştiinţific şi tehnic. Istoria ei este însă presărată cu revolte populare, răscoale, războaie civile, războaie de ocupare, prin care se încearcă destrămarea imperiului sau aservirea lui puterilor coloniale dar, în acelaşi timp, şi cu războaie de eliberare.

Poporul chinez a reuşit să depăşească toate aceste obstacole şi să proclame la 1 octombrie 1949 Republica Populară Chineză, realizând de atunci mari progrese şi deschizând o nouă eră în istoria sa. Ea alege calea socialistă de dezvoltare. Istoria modernă a Chinei este epoca afirmării luptei antiimperialiste, a luptei împotriva acelui imperialism care s-a opus independenţei şi dezvoltării în China. Pentru a explica de ce capitalismul nu s-a născut în China, Mao Zedung formula, cu mulţi ani în urmă, un răspuns semnificativ şi profund, în sensul că, imperialismul internaţional nu a vrut să vadă China devenind un adversar suficient de puternic pentru a intra în competiţie cu el, dar în acelaşi timp nici nu voia să piardă o ţară marc ca producţie şi materii prime, o mare piaţă de desfacere şi o sursă de mână de lucru Ei au folosit orice obstacole pentru a se împotrivi dezvoltării capitalismului în China. Totodată, marea burghezie chineză nu a putut acţiona, ea găsindu-se sub dependenţa puterilor capitaliste internaţionale. Fragilă economic şi slabă politic, burghezia naţională chineză a fost incapabilă să ducă o revoluţie radicală împotriva imperialismului şi fundamentalismului şi să facă din China o ţară capitalistă puternică şi independentă.