China - putere mondială

Capitoulul 1

CHINA ÎN ECONOMIA GLOBALĂ

1.1 Începuturile erei Chinei.

Economiştii şi editorialiştii deseori descriu ascensiunea Chinei ca pe un caz al unei economii înfloritoare care urmează un drum ascendent, precedata de Japonia si de „ tigrii” Asiatici (Coreea de Sud, Singapore, Taiwan şi Hong Kong) şi cărora li se va alătura în curând şi India. Însă nu este chiar aşa: evoluţia Chinei are mai mult în comun cu evoluţia SUA cu un secol în urmă decât cu progresul predecesorilor şi urmaşilor săi din perioada modernă actuală.

Suntem martorii unei creşteri dramatice si menţinute a unei viitoare puteri mondiale, cu o vastitate de neegalată de resurse, cu aspiraţii măreţe, cu o poziţie puternică de negociere şi tot necesarul financiar şi tehnologic pentru o Diasporă specializată în domeniul afacerilor. Impactul unei Chine in continuă ascensiune asupra ţarilor lumii-atât asupra celor dezvoltate cât şi celor în curs de dezvoltare - va fi enorm, şi la fel va fi şi nevoia de a găsi noi strategii si reacţii la provocările create de China.

Dacă se ia in considerare puterea de cumpărare diferenţiată, China este deja a doua mare economie a lumii. Avansând într-un ritm mai mare decât al oricărei alte mari naţiuni, este pe făgaşul care ar putea duce la surclasarea SUA ca economia cea mai mare a lumii în decursul a două decenii. Unii observatori consideră cifrele ce indică creşterea economiei Chinei ca fiind exagerate, dar aşa cum afirmă chiar şi ei, o rată a creşterii PIB de 6-8 procente ar face ca această ţară să fie ţara cu rata de creştere cea mai mare din ţările dezvoltate şi în dezvoltare pe o perioadă de timp mare. Bazându-se pe datele referitoare la consumul de energie, alţi observatori susţin că rata de creştere a Chinei este în realitate mai mare decât cea pe care o sugerează datele oficiale. În timp ce economia Chinei se confruntă cu câteva obstacole serioase ca sistemul bancar care se destramă, un sector falimentar al serviciilor, aceste obstacole vor încetini, însă, nu vor stopa marşul economiei Chinei.

În multe industrii, în special cele bazate pe munca fizică, China este jucătorul dominant global. Fabricile din această ţară produc 70% din jucăriile aflate în lume, 60% din bicicletele de pe piaţă, 50% din încălţăminte si o treime din genţile de voiaj. În această categorie de produse, este deseori imposibil să găseşti un produs care nu este produs în China pe rafturi. În alte categorii de produse, ca textilele şi activitatea industriei textilelor, participarea Chinei a fost mai mică datorită barierelor tarifare care totuşi se preconizează că vor scade cu timpul datorită apartenenţei Chinei la OMC şi a expirării regimurilor de comerţ internaţional. Totuşi China nu se mulţumeşte să rămână un producător dotat cu tehnică slabă şi bazată intens pe utilizarea forţei de muncă. Este deja activă în domeniile unde tehnologia joacă un rol important şi forţa de muncă nu este factorul dominant în costul de producţie. Această ţară produce jumătate din cuptoarele cu microunde vândute in lume, o treime din televizoarele şi aparatele de aer condiţionat, un sfert din maşinile de spălat, o cincime din frigidere; aceste produse fac parte din segmentul de export al său care au o rată mai mare de creştere. Producătorii din alte ţări se bazează tot mai mult pe componentele produse în China pentru a rămâne competitivi.

Spre deosebire de Japonia şi Coreea, China nu va renunţa la folosirea forţei de muncă în timp ce urcă în clasamente. În schimb se va folosi de dominanţa sa în industriile bazate pe forţa de muncă şi nivelul mediu de tehnologie pentru a consolida o intrare puternică în domeniile bazate pe tehnologie care vor influenţa viitoarea economie mondială. Această combinare va catapulta China în poziţiile de lider şi va face din China un adversar important în competitivitatea mondială. Cu o politică externă din ce în ce mai impunătoare, China poate transpune puterea economică din ce in ce mai mare, în poziţie geo-strategică şi să contrabalanseze hegemonia globală a SUA. În acelaşi timp, ca şi alte naţiuni, China se foloseşte de puterea sa politică pentru a interesele economice.

1.2.Resurse şi capabilităţi

Resursele cu care China vine în lupta economică sunt de multe ori minimizate şi înţelese greşit. A spune că este o ţară cu peste 1,3 miliarde de locuitori a devenit un fel de clişeu, până când se iau in considerare implicaţiile acestei cifre imense. China este deja cea mai mare piaţă de desfacere pentru avioanele Boeing şi utilajele americane ce produc unelte, iar piaţa pentru automobile este una dintre cele mai promiţătoare, China fiind deja piaţa externă cea mai mare pentru Volkswagen, înaintea SUA.

Caracterul atrăgător al pieţei asigură Chinei o putere de negociere imensă, un atu care nu era disponibil Japoniei şi Coreei de Sud înainte. Piaţa sa atractivă face ca ea să necesite un transfer de tehnologie, aceasta fiind condiţia pentru ca un investitor să intre pe piaţă, făcându-i sa accepte concesiuni fără precedent. În industria automobilelor, firme străine ca General Motors au acceptat sa înfiinţeze centre de cercetare şi dezvoltare pe domenii de aplicare care nu fuseseră niciodată studiate într-o piaţă în dezvoltare. Nu numai că aceşti producători au acceptat să transfere tehnologie care cu siguranţă aparţine capacităţii de bază, dar au făcut acest lucru într-un mediu unde practic nu exista protecţia drepturilor de proprietate intelectuală şi au constituit alianţe nemaiîntâlnite: China este singura ţară unde producătorii naţionali de automobile deţin acţiuni cu parteneri străini care sunt în competiţie ceea ce face posibil să se înveţe practicile de la ambii parteneri şi deţin astfel cunoştinţe mai multe şi mai bune decât fiecare dintre parteneri. Scopul este să se înfiinţeze companii multinaţionale chinezeşti care să fie competitive pe piaţa mondială şi să reproducă succesele companiilor ca Toyota, Sony, Samsung, dar într-o perioadă mai scurtă.

Dimensiunea Chinei implică de asemenea un vast parc de resurse uman. Aceasta nu include numai o sursă practic nelimitată de muncitori necalificaţi, dar şi un număr în creştere de ingineri, oameni de ştiinţă, tehnicieni, mulţi dintre care sunt angajaţi în centre de cercetare şi dezvoltare finanţate de guvern, sau în centre tehnologice din ce în ce mai des întâlnite fondate de companii multinaţionale străine.

Coexistenţa forţei de muncă ieftină cu numărul tot mai mare de personal calificat nu ţine cont de supoziţiile comune despre competitivitatea naţională, şi stă la baza strategiei Chinei de a-şi menţine dominaţia în industriile bazate pe forţă de muncă chiar şi când intră în domeniile intensive în tehnologie.