Circulația mărfurilor în alimentația publică

INTRODUCERE

Principala politică de contabilitate reprezintă procedee privind opţiuni determinate de anumite interese, cu respectarea unor anumite principii,reguli si norme pentru producţia de informaţii contabile credibile privind patrimoniul, rezultatele şi situaţia financiară a întreprinderii. Opţiunea pentru o anumită metodă de evaluare şi de calcul este determinată, potrivit obiectivului fundamental al contabilităţii, de nevoie de adevăr(imagine fidelă).Deci,interesul suprem în contabilitate este asigurarea unei informaţii reale şi corecte,care prin certificare să fie credibilă pentru toţi utilizatorii.

Şi totuşi Bancherul,unicul acţionar minoritar, guvernul, sindicatele etc,vor dori să aibă acces la informaţii particulare (care vor varia în funcţie de tipul de decizie luată,de mărimea capitalurilor angajate,de durata investiţiei,de interesele pe care le apără, de scopul urmărit,de gustul pentru risc etc.), iar managementul întreprinderii-prin alegerea metodelor contabile (din cele prescrise de lege ) va,influenţa,prin informaţiile financiare difuzate,deciziile partenerilor de afaceri în sensul dorit.

În mediul economic actual din România,informaţia contabilă are rolul primar în atragerea capitalurilor necesare finanţării activităţii întreprinderii. Deci,din întreaga gamă a utilizatorilor de informaţii financiare,managementul întreprinderii vizează în principal investitorii/finanţatorii.

Cum în România instituţia bursei nu funcţionează la parametrii normali şi există reticenţe ale publicului privind tranzacţiile prin intermediarii bursieri,cum societăţile româneşti cotate la bursa nu sunt numeroase şi tranzacţiile bursiere nu sunt importante, în momentul actual, apelul acţionarilor la economisirea publică nu permite investigaţiile dorite. Prin urmare,creditorii bancari şi obligatori, interesaţi în special de solvabilitatea,de capacitate de rambursare a creditelor şi de achitare a dobânzilor de către întreprinderea finanţată, decât de mărimea profitului acestuia .Iar pentru a răspunde acestei cerinţe, regula de aur a contabilităţii româneşti este prudenţa ( unul dintre aspectele sale se referă la ajustările de valoare datorate deprecierilor , în a căror categorie intră amortizarea imobilizărilor necorporale şi corporale ). Contabilitatea solicită un rezultat contabil calculat cu prudenţă. O supraevaluare a profitului conduce la dividente fictive plătite acţionarilor ,la repatrierea fictivă de dividente dacă acţionarul este străin ,la capitaluri proprii fictive ca fond de participare a salariaţilor la profituri ireale,toate cu consecinţe asupra decapitalizării firmei.

Pe de alta parte ,în România contabilitatea este conectată la fiscalitate ,în sensul că ea reprezintă o sursă privilegiată de informaţii pentru organele fiscale,majoritatea obligaţiilor fiscale ale întreprinderii fiind stabilite pe baza datelor din contabilitatea proprie .Deoarece principiile şi regulile contabile se impun în stabilirea rezultatului fiscal, contabilii sunt tentaţi să manipuleze rezultatul contabil astfel încât să plătească mai puţin impozit.

Amortizarea în funcţie de timp, reglementată prin legi fiscale, nu ţine cont de posibilitatea apariţiei unor imobilizări mai perfecţionate, care le-ar scoate din funcţiune înainte de expirarea duratei lor de viaţa pe cele vechi.

Contabilitatea a cunoscut şi va cunoaşte permanent un proces de perfecţionare. Acest proces de perfecţionare este determinat, cu prioritate, de rolul ce trebuie să-l joace informaţia în desfăşurarea eficientă a activităţii unităţilor patrimoniale în contextul economiei de piaţă.Sub formă de sinteză putem afirma că, în prezent şi perspectivă, procesul de perfecţionare a contabilităţii este marcat de două aspecte majore, şi anume normalizarea şi anormalizarea contabilităţii pe plan mondial, şi implicarea în mai mare măsură a tehnicii moderne de calcul în prelucrarea datelor.

Legat de primul aspect, putem menţiona că în ultima perioadă au fost scrise în ţara noastră lucrări valoroase ce au prezentat în ce constă normalizarea şi amortizarea contabilităţii, care este importanţa normalizării şi amortizări, care sunt organismele internaţionale ce trebuie la atingerea cerinţelor de normalizare şi amortizare.

Sub formă de sinteză reţinem din literatura menţionată câteva aspecte. Normalizarea contabilă este o noţiune mai largă decât normarea contabilă. În timp ce normarea reprezintă un proces prin care sunt generate norme, normalizarea contabilă abordează, dincolo de normare, şi laturi conceptuale calitative ale contabilităţii. Normalizarea are ca obiectiv, determinarea unei tehnologii şi a principiilor contabile generale;definirea informaţiei contabile În lucrările financiare de sinteză;modul de prezentare a lucrărilor de sinteză;elaborarea unui plan de conturi şi a unei scheme de contabilizare a unor operaţiuni. După cum se poate constata, ultimul obiectiv reprezintă forma cea mai restrictivă de normalizare.

Eforturile de normalizare se concretizează în final în definirea de postulate , principii şi norme contabile.

Principiile contabile reprezintă reguli foarte generale care pot fi puse în aplicare în mai multe moduri, fapt ce dă naştere mai multor norme contabile.

Deoarece normele contabile au un grad mai mic de generalitate decât principiile şi postulatele, în condiţiile unor schimbări în mediul economic, financiar, social, ele pot fi adaptate sau schimbate cu alte norme.

Normele contabile, practica contabilă trebuie să-şi regăsească justificare într-un postulat sau principiu. Se deduce că principiile contabile sunt elemente conceptele care ghidează normalizatorul în elaborarea normelor contabile, plecând de la postulatele contabile.

Principiile contabile au un caracter de generalizare mai mic decât postulatele, dar mai mare decât normele contabile. Normele contabile apar ca reguli precise de evaluare,de înregistrare, de prezentare a informaţiei contabile .Spre deosebire de postulate şi principii care se referă la aspecte foarte generale, normele contabile se referă la cazuri particulare, la rezolvarea acestor cazuri particulare. Deşi în prezentările anterioare s-au menţionat aparte postulatele şi principiile, în literatura de specialitate nu întotdeauna sunt clar delimitate şi de mai multe ori sunt cuprinse împreună în noţiunea de principii.

În acest proces de normalizare şi de armonizare a contabilităţii se înscrie şi elaborarea noului sistem contabil românesc care este un sistem inspirat din experienţa franceză aliniat cerinţelor normelor europene şi internaţionale.

După cum se cunoaşte, contabilitatea nu este un scop în sine. Informaţia contabilă reprezintă un mijloc de atingere a unui obiectiv, şi anume de a lua cele mai bune decizii şi de a ajunge la o alocare optimă a resurselor.

În acest fel utilitatea contabilităţii este judecată prin prisma satisfacerii cerinţelor utilizatorilor. Existenţa contabilităţii este legată de utilitatea ei. Pe măsura internaţionalizării schimburilor comerciale şi a înmulţirii firmelor transnaţionale, se depun eforturi pentru armonizarea sau coordonarea principiilor normelor şi obiectivelor contabile pe plan internaţional.

Principal, politica de contabilitate reprezintă procedee privind opţiuni determinate de anumite interese , cu respectarea unor anumite principii, reguli şi norme pentru producţie de informaţii contabile credibile privind patrimoniul, rezultatele şi situaţia financiară a întreprinderii. Opţiunea pentru o anumit metodă de evaluare şi de calcul este determinat , potrivit obiectivului fundamental al contabilităţii, de nevoia de adevăr( imagine fidelă ).Deci, interesul suprem în contabilitate este asigurarea unei informaţii reale şi corecte, care prin certificare să fie credibilă pentru toţi utilizatorii.