Clauzele Contractului de Credit

INTRODUCERE

Fără a contesta principiul liberalităţii contractuale, deplin aplicabil şi în materia contractelor de credit, de cele mai multe ori în practică se implică că “cei presaţi de nevoi să fie obligaţi să vrea, iar cei care sunt mai puternicii sunt liberi să le-o impună“.

Aceasta este principala premisă a unor clauze din contractele de credit bancar, care pot fi considerate vădit dezavantajoase pentru împrumutat şi care sunt acceptate de către acesta prin semnarea contractului de credit, fie sub imperiul necesităţii fie din ignoranţă . Băncile utilizează în activitatea de creditare banii “deponenţilor”, care trebuie să fie ocrotiţi de riscul de a-şi pierde economiile prin acordarea de către bancă a unor aşa-numite credite neperformante. Însă aceste măsuri de precauţie sunt deseori împinse la extreme. În ideea protejării intereselor deponenţilor, se încalcă drepturile persoanelor care apelează la încheierea unui contract de credit bancar. Se ajunge la o supraincărcare a acestora din urmă, care tinde în unele privinţe, să escaladeze limitele legale.

În înţelegerea clauzelor contractului de credit trebuie să se plece de la premisa că, deşi legea nu califică acest contract ca fiind unul de adeziune, practică relevă faptul că toate băncile pun la dipoziţia solicitantului de credit un formular tipizat de contract ale cărui clauze nu pot fi negociate. Prin urmare, deşi nu există nici o dispoziţie legală în acest sens, profitând de apsenţa parţială a unor reglamentări în domeniu, ca şi de cererea mare de pe piaţă, băncile au transformat tăcit contractul de credit într-un contract de adeziune, ale cărui clauze nu pot fi negociate de către viitorul împrumutat cu banca. În contextul transformării tăcite a contractelor de credit în contracte de adeziune, o problemă mojoră o constituie existenţa, în cuprinsul contractelor de credit, a unor clauze care pot fi considerate abuzive sau vădit defavorabil împrumutatului.

Clauzele abuzive sunt acele clauze contractuale care nu au fost negociate direct cu împrumutatul şi care, prin ele sau împreună cu alte prevederi din contract, crează, în detrimentul acestuia şi contrar cerinţelor unde dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. O primă categorie de astfel de clauze se referă la posibilitatea băncii de a modifica, în mod unilateral, rata dobânzii. Dacă reglamentările actuale impun băncilor obligaţia de a stabili în contractul de credit rata dobânzii datorată de împrumutat, în privinţa posibilităţii băncii de a modifica această dobândă, a procentului maxim până la care aceasta poate fi mojorată, precum şi a evenimentelor care pot determina creşterea ratei acesteia, nu există nici un fel de prevederi. Din acest punct de vedere, ne aflăm în plin cîmp de acţiune a libertăţii contractuale, astfel încît băncile „se văd obligate" sa-şi protejeze interesele, chiar daca aceasta înseamnă încălcarea principiului „bunei-credinţe", care trebuie să guverneze raporturile juridice dintre cele două părţi. Prin urmare, băncile inserează în contracte clauze de genul: „În cazul în care intervine orice eveniment care face ca rata dobânzii de referinţă să nu mai fie disponibilă sau folosită de Bancă, rata dobânzii va fi înlocuită cu o rată stabilită de bancă la unica sa discreţie" sau „Banca are dreptul de a modifica rata dobânzii în funcţie de costurile resurselor de finanţare proprii". De asemenea, modalitatea de aducere la cunoştinţa împrumutatului a modificării unui element esenţial al contractului, cum este rata dobânzii, nu îmbracă, în cele mai multe dintre cazuri, forma prevăzută în contract. Astfel, deşi orice modificare a prevederilor contractuale trebuie să îmbrace forma scrisă (act adiţional la contract, semnat de ambele părţi), împrumutatul „acceptă” ca modificarea ratei dobînzii să-i fie adusă la cunoştinţă „prin publicare pe site-ul băncii ori prin afişare la sediul sucursalelor băncii", iar dacă nu acceptă noua rată se „obligă” să restituie băncii, în termen de cinci zile, toate sumele datorate în temeiul contractului, respectiv capitalul, dobânzile şi comisioanele neîncasate de bancă.

O altă clauză „consimţită" de debitori se referă la plata unei dobânzi penalizatoare, datorată în situaţia în care debitorul nu-şi îndeplineşte obligaţiile de plată. Unele bănci practică o dobândă penalizatoare în cuantum foarte ridicat (care poate merge pâna la 20%), pentru dobânda neachitată la termen. Acest procedeu, denumit în doctrina juridică anatocism (adică dobândă la dobândă), a fost interzis prin Legea nr. 313/1879 pentru anularea clauzei penale din oarecare contracte şi abia ulterior aparent permis, prin Ordonanţa Guvernului nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligaţii băneşti, fără însă ca ultimul act normativ să stabilească un cuantum maxim al acestei dobânzi. Profitând de cadrul legislativ permisiv, dar şi de „libertatea contractuala", băncile stabilesc o rată a dobânzii penalizatoare care depăşeşte, de regulă, rata dobânzii stabilite pentru rambursarea capitalului. O problemă delicată o ridică şi obligaţia asumată sau, mai corect, impusă Împrumutatului de a încheia o politică de asigurare de viaţă, valabilă pe durata de derulare a contractului de credit, la o valoare egală cu valoarea creditului şi care este cesionată în favoarea băncii.

Capitolul I

1.1. TEHNICI ŞI INSTRUMENTE DE ANALIZĂ A CONTRACTELOR DE CREDIT

Creditele se acordă în baza contractelor încheiate, respectînd următoarele principii: utilizarea după scop, asigurării, rambursării la termen. Creditele au forme diferite, stabilite de Bancă după scopul de a fi utilizat şi anume: după particularităţile ciclului de producere, dacă e comercial, după condiţiile achitării cu partenerii (furnizorii si cumpărătorii), după posibilitatea prognozării situaţiei pe piaţă şi sursa rambursării creditelor.

Pentru reducerea cheltuielilor privind deservirea creditului banca la momentul examinării cererii pentru solicitarea creditului va oferi consultaţiile necesare pentru optimizarea parametrilor afacerii. Banca asistă la alegerea celor mai potrivite forme si tipuri, inclusiv termenul de folosire a creditului, valuta creditului, obiectul gajului.

Banca clasifică tipurile si formele de credit conform urmatoarelor criterii:

1. Destinaţia creditului

2. După mărime

3. După termen

4. Valuta creditului

5. Modul acordării

6. Rata dobânzii

7. Modul rambursării