Codul lui Hammurabi

Codul lui Hammurabi

Hammurabi cel Mare (1792-1750 î.Hr.) este regele babilonian care care este considerat a fi a inventat primul cod de legi. În 1 750 î.Hr., regele Hammurabi moare la Babilon. El este întemeietorul primului imperiu babilonian, iar domnia lui, inaugurată în 1792, marchează în Mesopotamia un apogeu care vede civilizaţia dobândindu-şi trăsăturile sale definitive şi căpătând valoare de model pentru posteritate: este cazul Codului care poartă numele regelui, mărturie inestimabilă a ordinii statale şi a mentalităţilor din acea vreme. cu toata probabilitatea, a fost publicat la inceputul domniei lui. Cele 282 paragrafe sapate in piatra îmbrăţişează aproape tot dreptul public si privat in vigoare la babiloneni pe vremea lui Hammurabi.

Inainte de aparitia acestui cod, existau Codurile Lipit-Istar din Isin, Bilalam de Ia Esnunna si Ur-namu din Ur.

Stela de la muzeul Luvru, din Paris, exemplarul cel mai bine conservat al textului, se înscrie într-un ansamblu de pietre gravate, atestat în regiune ca fiind de la sfârşitul mileniului al lll-lea.

Ea nu ne oferă doar o culegere completă de legi şi măsuri prin care se guvernează ţara, cum fac codurile moderne, ci şi o selecţie de „sentinţe juste" impuse de către suveran: o jurisprudenţă, în realitate, destinată să asigure uniformitatea principiilor la care se supun judecătorii, într-un stat în care legile scrise nu existau, dar în care cazurile se rezolvă în funcţie de un drept de datină, oral, şi de răspunderea unei stăpâniri drepte.

Concepând această culegere, regele se gândeşte la gloria sa: el consideră că a reuşit pe calea unei guvernări şi a unei administrări înţelepte şi apreciază onoarea care îi revine din această reuşită ca fiind egală cu înaltul prestigiu pe care i-l dă cucerirea unor ţări.

Operă de ştiinţă, cel puţin prin forma sa, care o anticipează pe cea a tratatelor contemporane, Codul constituie o cartă şi un testament politic al conducerii regale: dacă posteritatea l-a judecat demn de a fi difuzat şi recopiat, faptul s-a întâmplat datorită afirmării acestui ideal de regalitate şi nu a unui model de legi şi de reguli cu valoare universală.

Codul arată că este vorba de o populaţie repartizată în trei clase, definite după principiul: la stare socială superioară, prerogative şi obligaţii superioare.

Codul se afla scris pe o stela de piatra, de diorit, neagra, inalta de 2.25 m, lata la baza de 1.90 m, iar la varf 1.65 m. Este scris cu caractere cuneiforme. Sub chipul lui Hammurabi in rugaciune, urmeaza textul codului : 16 coloane pastrate, iar 5 rase cu dalta (distruse, probabil de navalitorul Sutruk-Nahunte, pe la 1207-1171 i.e.n., care a dus stela la Susa, unde au decoperit-o francezii la inceputul sec. XX, dupa care au dus-o la Louvre).

Noutatea acestui cod redactat in secolul al XVII-lea i. Hr. rezida in definirea stricta a drepturilor si a indatoririlor fiecarei caste. Hammurabi ajunge chiar sa faca distinctia intre culpa si responsabilitate. Astfel, intentia criminala este luata in considerare in articolele codului, rupandu-se astfel cu traditia unei pedepsiri mecanice, de tipul „ochi pentru ochi, dinte pentru dinte". Aceasta inovatie este, intr-adevar, la originea dreptului ca sistem fondat pe justitie; ea a avut ca efect canalizarea razbunarii personale si obtinerea unui acord general asupra judecatilor facute, deoarece acestea reprezentau o mai buna adaptare a sanctiunii penale la delictul comis.

Astfel, un delict săvârşit împotriva unui om din popor este mai puţin sever pedepsit decât dacă el este comis împotriva unei persoane înstărite; dar, în schimb, primul achită drepturi mai puţin apăsătoare decât al doilea. Cât despre sclav, deşi poate fi dat sau vândut şi marcat ca o vită, el se bucură de o personalitate care îi dă dreptul să posede bunuri şi să meargă la judecată. Adevăraţii sclavi din sânul sistemului, prizonieri de război şi deportaţi, buni de corvoadă după plac, sunt ignoraţi de Cod, din lipsa unui statut legal.