Comisia Europeană

Cap. I Date generale

Comisia își începe istoria odată cu apariția Înaltei Autorități -executivul primei comunități europene, cea a cărbunelui şi oțelului în 1951. Termenul de comisie este folosit în tratatele de la Roma din motive strategice, în încercarea de a diminua sensul supranaţional, considerat prea extins în primul tratat. Până la intrarea în vigoare a tratatului de fuzionare a executivelor din 1965, cele trei comunități europene au avut trei executive, două comisii ( Euratom, CEE ) şi Înaltă Autoritate (CECO ).

Tratatul de la Paris, cel prin care s-a instituit Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oțelului (CECO) a creat patru instituții :

- Înaltă Autoritate;

- Consiliul Special de Miniștri;

- Adunarea Comună;

- Curtea de Justiție.

Înalta Autoritate avea o poziție de independenţă faţă de guvernele statelor membre ale CECO. Ea avea şi competenţe foarte întinse în domeniul administrării producției de cărbune şi oţel. Putem cita dintre atribuțiile sale: - strângerea de informații pentru cei interesați în scopul facilitării activităților lor;- organizarea de consultații în materie;- definirea obiectivelor comune;- acordarea de împrumuturi sau de garanții pentru împrumuturile contractate de întreprinderi.

În baza Tratatelor de la Roma s-au creat Comisii separate, toate având sediul la Bruxelles, atât pentru CEE cât şi pentru EURATOM. Ele erau formate tot din noua membri, numiți de către guvernele naționale pentru o perioadă de patru ani. Dat fiind faptul că în anii ce au trecut de la crearea CECO entuziasmul integrării a devenit mai slab, emblematic în acest sens fiind neconcretizarea propunerilor de formare de comunități europene în domeniul apărării şi politic, Comisia CEE, spre deosebire de înaltă Autoritate, nu adopta decizii, ci punea în aplicare hotărârile Consiliului de Miniștri, asigurând şi executarea dispozițiilor prevăzute de Tratat.

Comisia CEE a trecut în prim plan, primul ei președinte fiind profesorul german de drept Walter Hallstein.

Denumirea de Comisie Europeană este cunoscută după Tratatul de Fuziune de la Bruxelles din 1965, în acesta prevăzându-se unirea celor trei Comisii existenţe la acel moment într-un singură instituție, Comisia Comunităților Europene.

Tratatul de fuziune stipulează independenţa Comisiei faţă de guvernele statelor membre, dar stabilește răspunderea politică a acestea faţă de Parlamentul European, care poate adopta o moțiune de cenzură împotrivă ei.

Crearea Uniunii Europene şi implicit a Comisiei n-ar fi fost posibilă fără decizia Consiliului European de la Milano, din decembrie 1985, care a decis reunirea într-un singur text a amendamentelor asupra tratatului de la Roma, privind crearea CEE, şi a dispozițiilor privind cooperarea politică de unde şi denumirea de "Act Unic Europeana.

Din 1967, când s-a cristalizat Comisia Europeană prin fuziunea celor trei Comisii, funcția de președinte a fost deţinută de următoarele personalități: belgianul Jean Rey, până în 1970, italianul Franco-Maria Malfatti care, fără să-şi încheie mandatul, a fost înlocuit de socialistul olandez Sicco Mansholt, francezul Xavier Ortoli între 1973-1977, englezul Roy Jenkins, între 1977-1981, luxemburghezul Gaston Thorn, între 1981-1985, pentru un deceniu apoi, Jaques Delors (1985-1995), în perioadă 1995-1999 Jacques Santer, în perioadă 2000-2004 italianul Româno Prodi, iar din noiembrie 2004 de portughezul Josa Manuel Barroso.

Prin AUE anumite puteri de decizie au fost transferate de la Consiliu către Comisie.

Prin Tratatul de la Maastricht, articolul P, paragraf 1, au fost abrogate articolele de la 10 la 19 din tratatul de fuziune de la Bruxelles referitoare la compunerea şi organizarea Comisiei, în locul acestora fiind înserate în cele trei tratate comunitare dispoziții având un conținut identic

Principalele inovații aduse de Tratatul de la Maastricht poartă asupra desemnării şi duratei mandatului Comisiei, respectiv de la 4 la 5 ani, situand-o astfel într-o anumită dependenţa faţă de Parlamentul european

Prin Tratatul de la Amsterdam, Comisia a rămas cu aceleaşi atribuții, modificările aduse de tratat nefiind esențiale, astfel :- în privinţă cooperării în domeniul justiţiei şi al afacerilor interne, prerogativă unor inițiative, care la momentul respectiv erau exercitate împreună cu statele membre, îi rămân în exclusivitate;- în domeniul „cooperarii intensificate”, în cadrul CE, Comisia deține monopolul inițiativei, pe care nu o împarte cu statele membre;- s-a întărit poziția președintelui Comisiei.