Companiile offshore și evaziunea legală pe piața financiară internațională

I. Paradisurile fiscale – instrumente ale evaziunii fiscale internaţionale

1.1. Istoric

Ideea de "paradis fiscal" nu este deloc nouă. Oamenii au căutat, de sute de ani, să eludeze plata impozitelor şi a taxelor şi să-şi plaseze în condiţii de siguranţă unele venituri obţinute pe căi mai mult sau mai puţin legale. Paradisurile fiscale, ca şi spălarea banilor, au o istorie îndelungată, printre investitorii acestei instituţii numărându-se şi piraţii ce acţionau în zona Oceanului Atlantic, în sec. al XVII-lea, şi care aveau identificate localităţi, locuri şi chiar cămătari, unde depozitau comorile sau averile rezultate din jefuirea navelor comerciale.1 Modalităţile de eludare a taxelor abuzive, a restricţiilor şi limitărilor fiscale impuse de proprietarii de terenuri din Evul Mediu s-au concretizat în aşa-zisele trusturi.2

Existenţa unor minientităţi juridice cu statut special sau de tip statal, numită în literatura secolului XX paradisuri sau oaze fiscale nu este un fenomen caracteristic numai lumii contemporane. Istoricii amintesc de înţeleptul Platon, care folosea o companie non-profit pentru a-şi finanţa celebra lui universitate din Grecia antică. Tot în Grecia antică pentru a se evita un impozit de 2% perceput de cetate asupra importurilor şi exporturilor, insulele din vecinătatea Atenei erau utilizate de comercianţi pentru stocarea mărfurilor, care erau apoi introduse în contrabandă în cetate.3 În perioada de înflorire a Imperiului Roman, insula grecească Delos era folosită de romanii înstăriţi pentru a evita în mod legal plata de dări, impozite şi alte taxe. Sunt ţări ca Andorra, Insulele Bermude, Cayman, Monaco, care nu au perceput niciodată impozit pe profit. Începând cu anii 1920, companiile americane, britanice şi scandinave au utilizat Panama şi Liberia pentru a-şi înmatricula vasele. În condiţiile schimbării "rezidenţei" şi "domiciliului", firmele reuşeau să evite impozitul pe profitul activităţii lor, precum şi reţinerea la sursă a dividendelor plătite către eventualii acţionari nerezidenţi. Din acel moment, offshore-ul a devenit din ce în ce mai important. Cetăţenii acestor state "se relaxau fiscal" protejându-şi activele prin înfiinţarea de trusturi offshore în Bahamas şi Channel Islands, iar companiile multinaţionale prin înmatricularea companii de asigurări captive în ţări ca Bermuda şi Cayman Island.

Creşterea importanţei paradisurilor fiscale se datorează creşterii numărului filialelor unei societăţi-mamă, care au servit extinderii societăţilor-mamă în străinătate, fiind astfel pe picior de egalitate cu alte societăţi din ţări care permiteau anumite facilităţi fiscale. Pe de altă parte serveau ca loc de refugiu pentru

1 Corduneanu Carmen: Sistemul fiscal în ştiinţa finanţelor, Ed. Codecs, Bucureşti, 1998, pag. 354 -355 2 Kiss L. Gyorgy, Varadi Laszlo, Cooper David Jonathan: Planificarea fiscală, Ed. Napoca Star, Cluj–Napoca, 2000, pag. 49

3 Gordon Richard: The Gordon Report – Tax Havens and Their Use by United States Tax Payers – An Overview, 1981, disponibil la http://www.charitablesystems.com/C/C1-a1-GR02.html

capitalurile destinate a fi reinvestite sau repatriate. Ulterior, aceste filialele străine au început să fie un mijloc de evaziune fiscală. Pentru a servi acestui scop, filialele au început să fie implantate în ţări:  cu monedă stabilă;  care nu exercitau un control al schimburilor;  care aveau un sistem bancar fiabil;  cu un guvern care încuraja investiţiile străine pe teritoriile;  care impuneau slab profiturile investitorilor străini sau beneficiile societăţilor rezidente, precum şi dividendele vărsate de filialele societăţii-mamă. După 1948, SUA le-au revenit rolul de principal motor al dezvoltării economiei mondiale. Pentru menţinerea echilibrul intern stimulau exportul de capital. Autorităţile americane au finanţat creşterea economiei mondiale din împrumuturi şi rezerve reţinute din profiturile societăţilor nou-înfiinţate. Profitul subsidiarelor era impozitat odată cu repatrierea dividendelor în SUA. Facilităţile fiscale, precum şi deductibilitatea reţinerilor la sursă au incitat companiile multinaţionale la crearea unei vaste reţele de subsidiare fictive. Scopul urmărit era reducerea obligaţiilor fiscale la nivel naţional şi internaţional.4 Oportunitatea ivită a rezultat în faptul că, din 1950 o serie de mici state-insulă ce nu dispuneau de suficiente resurse naturale au început să ofere companiilor facilităţi de înmatriculare. Anii '60-70 au dus la o creştere accentuată a acestui sector, ca urmare a reglementărilor restrictive şi protecţioniste practicate de ţările dezvoltate precum:  blocarea fluxurilor de capital spre/dinspre alte ţări  plafonarea dobânzilor acordate de bănci  creşterea costurilor de operare a băncilor prin creşterea rezervelor minime obligatorii Aceste presiuni au dus la apariţia şi dezvoltarea paradisurile fiscale şi bancare, denumite generic zone "offshore".

1.2. Caracteristici si avantaje

Termenul de “paradis fiscal” este vag definit în literatura de specialitate. O definiţie foarte restrânsă ar fi cea care caracterizează paradisurile fiscale ca acele state care nu percep impozite sau doar impozite reduse pentru toate veniturile sau numai pentru anumite categorii de venituri. Există o

4 Bişa Cristian, Costea Ionuţ, Capotă Mihaela, Dăncău Bogdan: Utilizarea paradisurilor fiscale. Între evaziune fiscală legală şi fraudă fiscală, BMT Publishing House, Bucureşti, 2005, pag. 38

confuzie între paradisurile fiscale şi cele bancare ce trebuie înlăturată, acestea din urmă reprezentând doar ţări cu secret bancar puternic, dar care pot fi şi paradisuri fiscale (Austria, Ungaria şi chiar Rusia). Paradisul fiscal constituie un mijloc, un instrument prin care se realizează evaziunea fiscală internaţională de către contribuabilii care caută un tratament fiscal mai avantajos. A considera paradisul fiscal un mijloc de producere a fraudelor fiscale este puţin cam exagerat. Frauda fiscală este sancţionată pecuniar şi penal, în timp ce contribuabilii care utilizează avantajele oferite de aceste entităţi teritoriale nu sunt sancţionate.

Paradisul fiscal este un fel de "sanctuar economic, un oraş modern sau un refugiu pentru cei asupriţi de legile fiscale din propriile ţări." Oamenii pot să îşi mute averile lor în paradisuri fiscale şi să evite confiscarea unei părţi a acestora de către guvern prin taxe, sau să evite controlul asupra schimburilor, sau pur şi simplu să scape de regimuri totalitare.5