Competitivitatea în Mediul de Afaceri

Argument

Sporirea competitivitaţii româneşti şi, implicit, a capacitaţii acestora de a face faţă presiunilor concurenţiale,necesită dincolo de o viziune clară,execuţia ireproşabila a unei strategii competitive, execuţie bazată pe informaţii oportune si evaluarea continuă a riscurilor şi oportunitaţilor din mediul de afaceri.

Soluţiile si programele de „inteligence competitiv” (IC) asigura o noua înţelegere şi abordare a provocarii competitivitaţii, în contextul în care peste 80% dintre companiile europene medii si mari derulează astfel de programe, iar 53% dintre acestea sunt sprijinite de aplicaţii software specifice.

Companiile care au astfel de programe de IC nu vorbesc despre ele. Acestea acţionează! Aceste companii urmăresc generarea de capabilităţi asimetrice!

Patru motive pentru care ar trebui utilizat intelligence-ul competitiv în firmele româneşti:

- Ritmul afacerilor creşte rapid-cheia pentru a ţine pasul cu viteza afacerilor este un management eficient şi o informare permanetă şi complexă. Schimbarile frecvente ale mediului concurenţial solicită din partea managerilor supraveghere permanentă a tuturor actorilor de pe piaţa pe care acţiinează.

- Intensificarea competiţiei prin apariţia unor noi competitori – prin dezvoltarea unei economii globale ( integrarea europeană), organizaţiile nu mai gândesc în termeni de graniţe geografice când este vorba de derularea afacerilor sau de promovarea unui produs. Produsele de intelligence îi pot sprijini in detectarea noilor competitori sau a celor care au intenţia de a intra pe piaţă.

- Concurenţa actuală devine din ce in ce mai agresivă – companiile îşi măresc cotele de piaţă în detrimentul competitorilor. Pe pieţele actuale,din ce în ce mai afectate de creşterea pretenţiilor consumatorilor, concurenţa devine acebră, declanşându-se lupte pentru fiecare procent din cota de piaţă.

CAPITOLUL I

DEFINIREA COMPETITIVITATII

Competitivitatea este un concept complex, îndelung dezbătut de economiştii din întreaga lume. Fiind insolubil legat de noţiunea de competiţie, el exprima la un nivel general, capacitatea persoanelor, firmelor, economiilor, regiunilor de a se menţine în competiţia derulată la un nivel intern si/sau mai ales unul internaţional şi de a obţine avantaje economice(şi nu numai), în condiţiile unui anumit mediu de afaceri. Definirea competitivităţii la un nivel de firmă este relativ uşor de realizat dupa părerea profesorului Carbaugh de la Washington University. În opinia sa, o firmă este competitivă dacă produce bunuri şi servicii de o calitate superioară sau la un preţ mai scăzut decât competitorii săi interni sau externi. Din punctul de vedere al unei naţiuni însă, competitivitatea poate fi definită în multiple feluri. Toate aceste abordari şi clasificări au un numitor comun- acestea exprimă capacitatea şi abilitatea ţării respective de a utiliza în mod eficient oportunităţile de pe piaţa mondială.

În concepţia clasicilor economiei politice,manifestarea cererii şi a ofertei întemeiată pe liberă iniţiativă, generată de proprietatea privată, neglijeazaă factorii de timp si de loc. Prin însuşi faptul ca echilibrul economic se asigură numai prin sistemul si mecanismul pieţelor, agenţii economici sunt condamnaţi la pasivitate, aceştia având asigurat fie avantajul comparativ absolut, fie pe cel relativ.

«În teoria modernă-aşa cum remarcă economistul austriac Peter Schificocompetiţia coexistă cu elemente monopolistice,ea este deci multiformă,caci nu se manifestă doar prin preţuri,ci prin politica de vânzări si poli/compatiţie (concurenţă) este imperfectă şi, prin însuşi acest caracter, ea este dinamică şi efectivă» Această optică, specifică perioadei contemporane cu privire la competitivitate, ar putea fi considerată baza conceptului avantajului competitiv. Două caracteristici ale competitivităţii arătate vor fi valorificate pentru definirea avantajului competitiv şi al măsurilor ce trebuie adoptate pentru ca o ţară (o economie) să-l obţină: caracterul multifactorial şi caracterul procesual, la interferenţa dintre intern şi extern, dintre productivitatea folosirii factorilor de producţie disponibili în cadrul economiei de referinţă şi eficienţă cu care se derulează relaţiile comerciale între ţări.