Comunicarea în cadrul organizației

Introducere

Școala este o organizație care învață și produce învățare (learning organization). Specificul ei decurge, în esență, din faptul că ea este investită cu funcția de a produce învățare și își structurează toate celelalte aspecte organizaționale și funcționale în această direcție. Școala este o instituție delegată de comunitate să transmită un anumit set de valori. Sub aspect axiologic, actul pedagogic nu se limitează la o simplă reproducere a valorilor morale, științifice, artistice în corpusul de expectanțe și de norme pedagogice sau în conținuturile transmise: el operează o selecție, o decantare, o ierarhizare după criterii ce au în vedere relevanțele pedagogice ale unor seturi de valori. Analiza școlii ca organizație socială presupune valorificarea modelului de raționalitate managerială care corespunde istoric unei societăți postindustriale de tip informațional.

CAPITOLUL I -TEORIE

Managerul are misiunea de a alcătui sistemul comunicațional al organizației, iar comunicarea nu trebuie să fie una rigidă,o bună comunicare este o garanție a eficienței organizației.

Managerii ar trebui să împărtășească cunoștințele și percepțiile lor cu angajații care pot fi afectați de schimbări. Acest lucru poate implica atât un program major de consilieri față-n față, raporturi, situații, întâlniri în grup, cât și discuții.

Comunicarea este transmiterea unui mesaj pentru a primi o reacție și trebuie să fie în funcție de calitatea colectivului.

Modele de comunicare;

1. Cibernetic (circuit închis) sau Wiener

2. Johari (programare neurolingvistică)

Comunicarea reprezintă un proces de interacțiune între persoane, grupuri, ca relație mijlocită prin cuvânt, imagine, gest, simbol sau semn. Prin intermediul ei, indivizii își împărtășesc cunoștințe, experiențe, interese, atitudini, simțăminte, opinii, idei. Privită ca proces, comunicare consta în transmiterea și schimbul de informații (mesaje) între persoane. Comunicarea, înseamnă a spune celor din jur cine ești, ce vrei, pentru ce dorești un anumit lucru și care sunt mijloacele pe care le vei folosi pentru a-ți atinge țelurile. In acest sens, a comunica înseamnă și a tăcea, a aștepta răspunsul, reacția celui căruia ai vrut să-l anunți că exiști și chiar vrei să-i spui ceva. Comunicarea, este definită - de către majoritatea specialiștilor - ca un proces prin care un emițător transmite o informație receptorului prin intermediul unui canal, cu scopul de a produce asupra receptorului anumite efecte.

Managerul competent nu comunică la întâmplare și după bunul plac, ci conform unei strategii în ceea ce privește actul de comunicare în sine și, la nivel de organizație, el adoptă anumite strategii de comunicare care să sprijine implementarea strategiei organizației.

Încercând să confere comunicării o nuanță de rigoare, Școala de la Palo Alto, a formulat principii (axiome) ale comunicării.

Acestea sunt:

- „comunicarea este inevitabilă” sau „non-comunicarea este imposibila”; conform acestui principiu tot omul comunică, orice comportament are valoare comunicațională, indiferent dacă există sau nu indici, semne sau semnale.

- „comunicarea se dezvolta pe doua planuri: planul conținutului și planul relației. Primul oferă informații, iar al doilea oferă informații despre informații”

- „comunicarea este un proces continuu ce nu poate fi abordat în termeni cauză efect sau stimul-răspuns”; aceasta se datorează faptului că, omul, comunică în fiecare moment cu întreg trecutul sau și cu toate experiențele acumulate.

- „comunicarea se bazează atât pe informație în forma digitală (procesată de sistemul nervos central), cât și pe informație analogică(procesată de sistemul neurovegetativ)”

- comunicarea implică raporturi de putere între parteneri, iar schimburile care au simetrice loc între ei pot fi simetrice sau complementare”; în schimburile parteneri comunica de pe poziții de egalitate, iar în schimburile complementare, adoptă comportamente compatibile sau joaca roluri distincte, au putere diferită, statut social sau ierarhic diferit.

- comunicarea implică procese de acomodare și ajustare a comportamentelor”; oameni sunt diferiți, percep diferit realitatea și au interese obiective diferite.

Comunicarea didactică

Omul a dezvoltat un sistem propriu de comunicare prin intermediul căruia indivizii își pun în comun experiența proprie pentru a construi tezaurul experienței umanității. Putem spune că omul este, prin natura sa, o ființă comunicațională, iar comunicarea este procesul esențial prin care fiecare devine ceea ce este și intră în relație cu alții. Una dintre cele mai importante probleme de integrare internă este limbajul obișnuit și principalele categorii conceptuale, identificarea metodelor de comunicare , definirea semnificației jargonului și a conceptelor utilizate.

Conform Enciclopediei Britannica se evidențiază că termenul comunicării derivă din latinescul communicare ce trimite la înțelesul de „a pune în comun”, „a transmite”, și consideră că este de preferat să fie realizată între câteva persoane sau în grupuri.

Așadar, comunicarea reprezintă ansamblul proceselor prin care se efectuează schimburi de informații și de semnificații între persoane aflate într-o situație socială dată.

În opinia lui Shannon, comunicarea poate fi definită ca transmitere a unui mesaj dintr-un loc în altul astfel, procesul poate fi enunțat foarte simplu și poate fi reprezentat grafic într-un mod clar.

Feedback

Procesul comunicării se bazează pe stabilirea unei relații între un emițător și un destinatar. Emițătorul, care dorește să ofere o informație, va trebui să o traducă într-un limbaj accesibil destinatarului și compatibil cu mijloacele de comunicare utilizate: acesta este codarea. Astfel elaborat, mesajul este emis și vehiculat grație unui suport material: canalul de comunicare. El ajunge apoi la destinatar - receptorul -, care, printr-o activitate de decodare, și-l va însuși și îl va înțelege. Pentru a fi cu adevărat eficient, sistemul presupune o modalitate de control, de reglare și de corectare a greșelilor: acesta este feedback-ul, cu alte cuvinte, bucla de retroacțiune de la receptor spre emițător.

- Două neajunsuri importante îi pot fi reproșate modelului descris. În primul rând, el ignoră total faptul că în comunicare sunt implicați indivizi (sau grupuri), care nu sunt altceva decât operatori supuși unei influențe masive din partea factorilor psihologici, a constrângerilor de natură socială, a sistemelor de norme și valori. În al doilea rând, el privește comunicarea ca pe un proces linear (chiar dacă feedback-ul asigură închiderea buclei sistemului) și secvențial.